Prin ce a trecut Monica Anghel cu fiul ei. ”A stat IMOBILIZAT două luni”

Publicat: 26 10. 2023, 11:30

Cântăreața Monica Anghel, în vârstă de 52 de ani, a trecut prin momente dificile cu fiul său, Aviv, care s-a confruntat cu probleme de sănătate.

Monica Anghel este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste din industria muzicală din România. În plan personal, Monica Anghel este căsătorită în prezent cu Marian Caraivan, împreună cu care are un băiețel, Aviv. Vedeta a mai fost măritată cu medicul Andrei Carandino. În ultimii ani, Monica Anghel a slăbit foarte mult. Vedeta a adoptat un stil de viață cât se poate de sănătos.

Recent, Monica Anghel a trecut prin momente dificile cu fiul ei, Aviv. Adolescentul s-a confruntat cu probleme de sănătate.

Prin ce a trecut Monica Anghel cu fiul ei. ”S-au demineralizat oasele și de aceea s-a făcut fractura aceasta așa urâtă, dintr-o căzătură banală”

Fiul Monicăi Anghel a fost operat la piciorul stâng și a fost nevoie să stea imobilizat timp de două luni.

”El a crescut brusc. S-a înălțat 20 de centimetri, brusc. S-au demineralizat oasele și de aceea s-a făcut fractura aceasta așa urâtă, dintr-o căzătură banală. Dar bine că este bine”, a explicat Monica Anghel pentru revista Viva.

”A stat imobilizat două luni. A fost o perioadă foarte grea, dar mulțumim lui Dumnezeu că am trecut cu bine. Ne-a păzit Dumnezeu de ceva mai rău”, a adăugat artista.

”Aviv e bine. A început școala. E bine și cu piciorul. Și-a revenit… Mai avem de făcut acum recuperare”, a mai spus aceasta.

”Am început meditațiile. Eu sunt mai precaută. Am zis mai bine să începem din clasa a Vll-a, să nu începem să nu stăm în clasa a Vlll-a să începem prea în forță. Mai bine să o luăm din timp și lucrurile să fie bune la examenul de capacitate. Mai are doi ani până la examen…”, a încheiat Monica Anghel.