Prognoză ACCUWEATHER actualizată: Pe ce dată vin ninsorile în București, de fapt

Publicat: 22 10. 2025, 07:46
Prognoză Accuweather actualizată: Pe ce dată vin ninsorile în București

Chiar și specialiștii de la Accuweather își modifică anunțurile legate de vreme, care devine tot mai imprevizibilă. Ultima prognoză actualizată arată pe ce dată vin ninsorile în București, de fapt.

După săptămâni întregi de prognoze schimbate și așteptări amânate, Accuweather are o actualizare importantă – anunță când vom avea zăpadă în Capitala iarna asta.

Când va ninge în București

Potrivit sursei citate, se pare că în București vor cădea primii fulgi de nea abia spre finalul lunii decembrie. Estimările inițiale anunțau că va ninge încă din noiembrie, dar cele mai noi măsurători au schimbat prognoza.

Astfel, Accuweather prognozează că primele ninsori ar urma să apară în jurul datei de 22 decembrie, când sunt așteptate temperaturi de 2 grade Celsius și minime de –5. Și pe 23 și 27 decembrie sunt așteptate ninsori.

Din imaginea de mai jos se poate observa care este tendința pentru luna decembrie în Capitală: de la zile însorite și cu temperaturi peste medie la început vom ajunge la un val de aer rece în apropierea Crăciunului. Atunci am putea avea și prima ninsoare adevărată a iernii în București.

Dacă prognoza actualizată se confirmă, vom avea un Crăciun cu temperaturi sub zero grade și, cel puțin pentru câteva zile, într-un peisaj alb, în Capitală.

Accuweather are o istorie de 62 de ani

Accuweather este un site specializat în prognoze meteo și care oferă informații cu privire la starea vremii pe întreg cuprinsul Pământului.

AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.

Accuweather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „Accuweather” în 1971.

Accuweather are sediul în Ferguson Township, chiar în afara State College, Pennsylvania, cu birouri la 80 Pine Street din districtul financiar din Manhattan, pe lângă Wichita, Kansas și Oklahoma City, Oklahoma. La nivel internațional, Accuweather are birouri în Montreal, Tokyo, Beijing, Seul și Mumbai.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ultimul weekend cu temperaturi de toamnă. Vremea se schimbă radical. Se instalează frigul definitiv. Se întorc ploile și ninsorile

Vine IARNA! Anunțul a fost făcut de ANM în urmă cu puțin timp. Unde va ninge și cât de tare vor scădea temperaturile