Proiectul prin care se interzice înstrăinarea acţiunilor companiilor de stat a fost votat de Senat cu 70 de voturi „pentru”

Publicat: 04 05. 2026, 12:45
Actualizat: 04 05. 2026, 18:14
Lista preliminară cu cele 11 companii de stat care ar putea fi listate la bursă, prezentată de AMEPIP

Legea iniţiată de  senatorul Daniel Zamfir, PSD, referitor la interzicerea înstrăinării acţiunilor companiilor de stat româneşti, începe să aibă mai mulţi adepţi. Încă zece senatori social democraţi au făcut cerere ca să fie consideraţi coautori ai proiectului de lege.

UPDATE Senatorii au adoptat proiectul cu 70 de voturi „pentru”, 29 de voturi „împotrivă” şi 11 abţineri.

Printre aceştia se află Titus Corlăţean, Ionel Floroiu, Ştefan Radu Oprea, Adrian Streinu Cercel, Doina Feodorovici, Marius Humelnicu etc.

Ce spune textul de lege în forma iniţiatorului

Potrivit senatorului Zamfir, textul de lege reprezintă „un proiect oportun” într-un moment „inoportun, spuneam, ca statul român să vândă active la societățile la care este acționar, cu atât mai mult cu cât valoarea acestor active este supusă volatilității piețelor financiare și energetice”, după cum a afirmat Zamfir în cadrul unor declaraţii de presă, la Palatul Parlamentului.

„Se interzice, până la dată de 31 decembrie 2027,  înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la  companiile  şi  societăţile  naţionale,  la instituţii  de  credit,  precum  şi  la  orice  altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică acţunilor deţinute de stat la companiile, societățile şi instituţiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv, sau pentru care a fost declanşată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvenţă, precum şi acţiunilor a căror valoare totală, la dată de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte. 2. Art.2. (1) Se suspendă, până la data de 31 decembrie 2027, orice operaţiuni privind instrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică operaţiunilor postprivatizare şi operaţiunilor specifice privatizării,  în  cazul  în  care  transferul  dreptului  de  proprietate  asupra  participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”. 

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

PSD contraatacă în războiul privatizărilor companiilor de stat ale guvernului Bolojan. Ce prevede proiectul intrat în procedură de urgență

Aleșii se grăbesc să rediscute taxa de solidaritate, ce vizează OMV Petrom, înainte de data limită. Daniel Zamfir: ”În Coaliție se va stabili forma”