RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 765. Israelul a primit rămășițele pământești ale încă unui ostatic din Gaza

Publicat: 10 11. 2025, 07:00
Actualizat: 10 11. 2025, 08:35
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 765

Israelul a primit rămășițele pământești ale încă unui presupus ostatic din Gaza, al 24-lea din cei 28 de morți pe care trebuie să îi returneze gruparea islamistă palestiniană Hamas, conform planului de pace.

Cancelaria premierului israelian Benjamin Netanyahu a comunicat că trupul neînsuflețit a fost predat armatei în Gaza, de Crucea Roșie.

Trupul locotenentului Hadar Goldin, predat Crucii Roșii

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas, au afirmat că este vorba de locotenentul israelian Hadar Goldin, mort la vârsta de 23 de ani, pe 1 august 2014, în urma unei ambuscade în timpul unei misiuni de recunoaștere într-un tunel din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.

Procedura de identificare la Institutul Național de Medicină legală a confirmat identitatea, iar reprezentanți ai armatei au informat familia militarului căzut la datorie.

Sâmbătă au circulat în Israel imagini video cu luptători înarmați ai Hamas, însoțiți de reprezentanți ai Crucii Roșii internaționale, care au început căutări într-un tunel din partea din Rafah ocupată de forțele israeliene.

În Gaza se mai află încă patru morți – trei israelieni și un thailandez – dintre cei 251 de ostatici luați în timpul atacului din 7 octombrie 2023 al Hamas pe teritoriul israelian.

De la începutul armistițiului intrat în vigoare pe 10 octombrie, în cadrul planului de pace între Israel și Hamas propus și mediat de Statele Unite, islamiștii palestinieni i-au eliberat pe ultimii 20 de ostatici aflați încă în viață și au predat 23 de morți a căror identitate a fost confirmată.

În schimb, Israelul a eliberat aproape 2000 de deținuți și prizonieri de război palestinieni.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset