RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.379. Steve Witkoff, emisarul lui Trump, îl primește, în Florida, pe ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov

Publicat: 04 12. 2025, 11:59
Steve Witkoff, emisarul lui Trump, îl primește, în Florida, pe ministrul ucrainean al Apărării

Războiul din Ucraina a intrat joi, 4 decembrie 2025, în a 1.379-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Emisarul al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele liderului de la Casa Albă, se vor întâlni azi, în Florida, cu ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov.

Marți, cei doi americani au fost la Moscova și au discutat cu Vladimir Putin, iar la 48 de ore distanță se vor vedea cu negociatorul din partea Ucrainei, Rustem Umerov.

Întâlnirea, care va avea loc în regiunea Miami (statul Florida), are loc în contextul în care președintele american a afirmat că omologul său de la Kremlin dorește „să pună capăt războiului” din Ucraina.

„Nu știu ce face Kremlinul. Pot să spun că ei au avut o întâlnire rezonabilă și bună cu președintele Putin. Vom afla.  Putin vrea să oprească războiul, asta mi-a dat impresia. Le-ar plăcea să vadă războiul încheiat. Cred că vor să facă afaceri cu America, să se întoarcă la viețile lor normale, în loc să piardă mii de soldați pe săptămână. Dar conducerea lor este mult mai dură decât credeam”, a spus Trump.

Concluziile discuțiilor SUA-Rusia de la Moscova

Fostul ambasador rus în SUA, Iuri Usakov, a declarat că s-au pregătit mai multe variante ale unui plan de pace pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, discutate în timpul întâlnirii de la Kremlin.

În timpul întâlnirii de la Kremlin a fost discutat în detaliu rezolvarea conflictului din Ucraina, inclusiv problema teritorială. Nu a fost acceptată vreo variantă de compromis al planului de pace din Ucraina, unele propuneri ale SUA fiind considerate acceptabile pentru Rusia, altele fiind însă respinse.

Putin i-a transmis lui Trump, prin intermediul lui Witkoff, un „salut prietenos” și o serie de semnale politice importante, ceea ce înseamnă că vor continua contactele dintre Rusia și SUA.

Conversația lui Putin cu Witkoff „a fost constructivă, foarte utilă și bogată în conținut”. Și Kirill Dmitriev, om de afaceri și emisar,  a declarat că întâlnirea lui Putin cu Steve Witkoff și Jared Kushner a fost „productivă”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front