RĂZBOI în Ucraina, ziua 1305. Rusia neagă că ar fi intrat în spațiul aerian al Estoniei
Războiul din Ucraina a intrat sâmbătă, 20 septembrie 2025, în a 1.305-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Ministerul rus al Apărării a negat că trei dintre aeronavele sale militare au încălcat spațiul aerian estonian. Reacție vine după ce aeronave NATO au interceptat, vineri, trei aeronave rusești.
„Nu au încălcat spațiul aerian estonian”
„Pe 19 septembrie, trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au efectuat un zbor programat din Carelia către un aerodrom din regiunea Kaliningrad. Zborul a fost efectuat în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian, fără a încălca frontierele altor state, ceea ce este confirmat prin mijloace de control obiectiv” a anunțat ministerul pe Telegram.
Kaliningrad este o exclavă rusească situată între Lituania și Polonia.
„În timpul zborului, avioanele rusești nu au deviat de la ruta de zbor convenită și nu au încălcat spațiul aerian estonian”, a mai precizat Ministerul Apărării, adăugând că „avioanele au survolat apele neutre ale Mării Baltice la o distanță de peste trei kilometri de insula Vaindloo, în Golful Finlandei”.
Prim-ministrul estonian, Kristen Michal, a anunțat, vineri, că țara sa va solicita NATO să activeze articolul 4 din Tratatul Atlantic, care prevede consultări între aliați în cazul unei amenințări la adresa unuia dintre membrii săi, declarație făcută în urma incursiunii a trei avioane rusești în spațiul aerian estonian.
Trei avioane de vânătoare rusești MIG-31 au încălcat, vineri, spațiul aerian al Estoniei, unde au zburat timp de circa 12 minute în zona insulei Vaindloo, în timp ce avioane F-35 din misiunea NATO de poliție aeriană desfășurată în această țară baltică „au răspuns incidentului”, potrivit autorităților estone.
Noua pătrundere a unor avioane militare rusești în spațiul aerian al unei țări NATO survine în contextul tensiunii crescute pe flancul estic al Alianței după ce drone rusești au fost doborâte săptămâna trecută deasupra Poloniei.
Noi lovituri asupra rafinăriei Saratov
Cel puțin un incendiu major a izbucnit, sâmbătă dimineața, la rafinăria de petrol Saratov, din Rusia, după ce aceasta a fost lovită puternic de dronele ucrainene, potrivit The Guardian.
Dronele au atacat o țintă în adâncimea teritoriului rus pentru cel puțin a doua oară într-o săptămână.
Videoclipuri verificate și postate de analiști online au arătat drone care se apropiau, urmate de explozii mari și flăcări care se ridicau de la fața locului, în timp ce sirenele de raid aerian sunau. Rafinăria principală se află la aproape 600 km est de linia frontului din Ucraina.
Guvernatorul rus din zonă, Roman Busargin, a confirmat un atac al dronelor.
RECOMANDAREA AUTORULUI: