România întăreşte securitatea la Marea Neagră. MApN ia bani prin SAFE ca să reducă datoriile Şantierului Naval Mangalia
Şantierul Naval Mangalia reprezintă pentru Ministerul Apărării un punct strategic foarte important în ceea ce opriveşte apărarea României. Numai că acesta se află într-o situaţie nu tocmai plăcută, având în vedere datoriile mari şi faptul că nimeni nu vrea să-l preia pentru a-l repune în funcţionare.
Potrivit surselor din cadrul Ministerului Apărării, şantierul înregistrează datorii de 160 de milioane de euro, în timp ce valoarea acestuia ajunge la 85 de miloane de euro.
Problema cea mare o reprezintă faptul că nu există niciun investitor dispus s-o preia în condiţiile actuale, iar cei de la DAMEN nu au fost de acord, până acum, cu condiţiile statului român.
La nivelul ministerului, s-a luat decizia de reducere a acestui decalaj prin intermediul fondurilor SAFE, bani pe care România îi va contracta de la Comisia Eueropeană pentru 25 de proiecte, a căror valoare totală ajunge la 11, 7 miliarde de euro.
Aceleaşi surse din minister au mai spus că dacă nu vor veni nişte comenzi majore, şantierul nu are nicio şansă de supravieţuire, în condiţiile în care numai salariile angajaţilor ajung la 3 milioane de euro lunar, restanţe. În acest fel, România poate pierde un activ foarte important dacă nu va fi reabilitat urgent.
Potrivit celor din minister, „cineva a păcălit major statul român”. iar exemplul folosit a fost acela că se cumpăra la jumătate un produs care avea valoarea, la vânzare, de 100 de lei, în timp ce costurile de producţie ajungeau la 70 lei.
În urma situaţiei identificate la nivelul şantierului, au fost înaintate o serie de plângeri la Parchet, însă lucrurile încă nu s-au mişcat în vreo anume direcţie, mai spun aceleaşi surse.
România poate deveni un important hub de securitate la Marea Neagră, aşa cum, potrivit discuţiilor purtate la nivel de NATO, însă este nevoie ca şi infrastrcutura să corespundă cerinţelor impuse în astfel de situaţii.
RECOMANDAREA AUTORULUI: