Prima pagină » Actualitate » PROTEST la Ministerul Economiei. Angajații Damen Mangalia ies în stradă pentru salariile restante: Șantierul e în colaps

PROTEST la Ministerul Economiei. Angajații Damen Mangalia ies în stradă pentru salariile restante: Șantierul e în colaps

PROTEST la Ministerul Economiei. Angajații Damen Mangalia ies în stradă pentru salariile restante: Șantierul e în colaps
Foto: Facebook

Angajații șantierului naval Damen Mangalia au protestat miercuri în fața Ministerului Economiei din București, reclamând situația dramatică a celui mai mare șantier naval din România. Sindicaliștii avertizează că unitatea este aproape de colaps, iar promisiunile de plată a salariilor restante sunt amânate deja de luni de zile.

Situația de la Damen Mangalia a ajuns într-un punct critic. Dacă în trecut șantierul naval angaja peste 10.000 de persoane, în prezent mai lucrează sub 1.000, iar mulți dintre specialiști au părăsit deja unitatea.

Sindicaliștii acuză că restanțele salariale depășesc 17 milioane de lei, în timp ce datoriile către stat se ridică la 83 de milioane de lei. În ultimul an, datoriile curente au crescut cu încă 161 de milioane de lei. Societatea DSMa, aflată în insolvență, reușește să plătească doar parțial salariile, din veniturile obținute prin reparațiile navelor.

„Situația a atins un punct critic: fiecare zi care trece fără să se ia decizii de către acționarii societății DSMa, inclusiv reprezentanții statului român în calitate de acționar majoritar, precum și fără o decizie politică pentru deblocarea situației și soluționarea crizei, reduc șansele de redresare a șantierului, aflat aproape de colaps.

Angajații nu mai pot suporta acest calvar care durează de peste un an, iar situația este disperată. Sunt ignorate apelurile anterioare adresate către autoritățile statului român Administrația Prezidențială, Guvernul României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Ministerul Economiei și ministerele de resort. Autoritățile nu comunică ce intenții au cu cel mai mare șantier naval din România, un obiectiv strategic care nu mai pare a fi de interes național.

În lipsa unor informații oficiale și asumate de decidenți, pare că nu există nicio strategie sau un plan concret si coerent de redresare a șantierului … doar ignoranță, nepăsare și indiferență. Indiferența și lipsa de reacție a autorităților față de suferința angajaților și față de soarta întregii comunități din Mangalia este profund revoltătoare și inacceptabilă.

Această nepăsare nu doar că pune în pericol viitorul șantierului naval, dar afectează întreaga viață socială și economică a orașului, lăsând oamenii într-o stare de nesiguranță și frustrare continuă”, au transmis sindicaliștii.

Aceștia reclamă lipsa de reacție a autorităților, acuzând că statul român ignoră soarta unui obiectiv strategic.  Organizatorii protestului au transmis că orașul Mangalia suferă economic și social din cauza prăbușirii șantierului.

„Protestăm pentru că situația de la șantierul naval Damen Mangalia este critică și dramatică. Oamenii au ajuns în situații disperate, muncesc în condiții grele și sunt plătiți doar parțial.

Li s-a promis că, începând cu luna august 2025, se vor plăti drepturile salariale restante, însă acest lucru se amână de la o lună la alta, fără să se cunoască cu exactitate când vor fi achitate integral toate drepturi salariale restante ce se acumulează de la o lună la alta și începând cu ce dată vor primi salariile integral fără întârzieri.

Ca urmare a sesizărilor efectuate referitoare la neplata integrală a salariilor, inspectorii ITM Constanța au efectuat controale periodice la sediul societății DSMa și au stabilit măsuri obligatorii de plată a drepturilor salariale restante.

Societatea DSMa, aflată în insolvență, este în incapacitate de plată și din veniturile obținute din reparațiile navelor aflate în derulare, achită doar parțial drepturile salariale, acumulându-se lunar noi restanțe. Dispozițiile ITM sunt contestate în instanță”, mai reiese din comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?