Scandal USR-AUR, izbucnit la Timișoara. USR acuză Consiliul Județean că a permis unui „putinist” să-și lanseze cartea comunistă în Sala Revoluției
Timișoara devine scena unei confruntări politice. USR Timiș a publicat pe Facebook un mesaj în care acuză Consiliul Județean că a permis scriitorului și politicianului Mihail Neamțu să își lanseze cartea „comunistă” chiar în Sala Revoluției.
„Este o palmă pe obrazul fiecărui timișorean și un gest de ostilitate la adresa libertăților și drepturilor câștigate cu sânge.”
Facebook USR Timiș
Potrivit USR, Consiliul Județean a lipsit de la obligația de a proteja memoria Revoluției din 1989. Mesajul useriștilor sugerează că spațiul simbolic al Timișoarei a fost compromis prin asocierea cu „propaganda Moscovei”.
„Cine a dat voie promotorilor Rusiei, ai morții și ai autoritarismului, să batjocorească Timișoara și să o folosească drept resursă pentru propaganda malefică a lui Putin?”
În aceeași declarație, USR susține că lansarea volumului semnat de Mihail Neamțu ar reprezenta o „spălare a imaginii regimului criminal de la Kremlin” și o promovare a unor „narative anti-europene și anti-românești”.
„Timișoara nu va tolera niciodată ca trădătorii acestei țări, vânduți pentru bani și favoruri dinspre Est, să folosească emblema orașului pentru a-și legitima politicile criminale și antinaționale.”
Facebook USR Timiș
În acest context, USR cere „anularea imediată a lansării” și „explicații clare despre cine a aprobat evenimentul”. Totodată, solicită „un angajament ferm că Timișul nu va deveni platforma Kremlinului”.
Surse foto: Facebook USR Timiș
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Napolact, pe masa oligarhilor maghiari. Burduja avertizează că vânzarea companiei către un apropiat al lui Orbán poate afecta securitatea României
- O nouă speranță pentru pacienții cu ALZHEIMER. Comisia Europeană aprobă primul tratament care poate încetini evoluția bolii
- DATORIA publică a Franței explodează. 115% din PIB și dobânzi care înghit banii pentru școli și armată