Scene de groază la o petrecere de srilankezi, imediat după ce un livrator a murit de supradoză, în București. Ancheta a ajuns până în Italia

Publicat: 25 06. 2026, 05:00

Cadavrul unui bărbat care a murit în timpul unei petreceri organizate de muncitorii srilankezi într-un club din București a fost luat pe sus de restul petrecăreților și lăsat afară, în curtea localului. Polițiștii care au ajuns primii la fața locului au anunțat imediat structurile specializate în combaterea criminalității organizate.

Odată cu dezvoltarea comunităților de muncitori străini originari din Nepal sau Sri Lanka în orașele importante ale țării, au început să apară și infracțiunile asociate cu această categorie de persoane.

Petrecere cu droguri

Unii dintre livratori au început să facă trafic de droguri în interiorul comunității, mai ales că sunt greu de urmărit de către autoritățile române, în condițiile în care se deplasează cu scutere închiriate și poartă căști care le acoperă complet fețele.

Drogurile erau foarte bine vândute la petrecerile organizate de membri acestor comunități în diverse localuri. O astfel de petrecere a fost organizată cu un an în urmă, la data de 30 iunie 2025, în clubul Oclu din București.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că unul dintre participanți a acuzat o stare de rău și a murit în foarte scurt tip.

Ulterior, cadavrul a fost găsit în curte, iar primii polițiști care au ajuns la fașa locului au găsit, pe masa la care stătuse bărbatul, o substanță albă, motiv pentru care ancheta a fost preluată de structurile antidrog.

Cadavrul, luat pe sus și abandonat în curtea clubului

În contextul cercetărilor, au fost vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere și s-a stabilit că, după ce srilankezul și-a dat ultima suflare, cadavrul său a fost luat pe sus de mai mulți conaționali, care l-au evacuat imediat din localul în care se distrau peste 200 de alți muncitori asiatici.

Sursele Gândul au afirmat că Dines Durage Akila Sandaruwan avea 28 ani, iar medicii legiști au stabilit că moartea lui a fost una violentă și a fost generată de un cocktail de substanțe cu acțiune psihodeprimantă: cocaină, amfetamină, ketamină, MDMA (un derivat amfetaminic din compoziția drogului sintetic Exstasy), droguri pe care bărbatul le luase fără să consume alcool.

Totuși, conform raportului medico-legal, srilankezul era foarte bolnav. Bărbatul avea ateroscleroză coronariană incipientă și distrofie hepatică grasă. În plus, cu până la patru ore anterior decesului, a dezvoltat un infarct miocardic acut.

Timp de un an întreg, polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au mers pe firul întâmplării ai au stabilit că în comunitatea strilankeză se coagulase o grupare specializată în traficul de droguri de mare risc.

Traficanții srilankezi cumpărau drogurile din Italia

Ca urmare, poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, luni, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la o grupare formată din 12 cetăţeni srilankezi care vindeau droguri direct sau la petreceri ori evenimente.

Toate persoanele vizate aveau permise de muncă cel puțin din 2024, însă majoritatea ar fi fost cooptați în acest grup de crimă organizată pentru a prelua drogurile și pentru a le distribui unor clienți, fie statornici, fie ocazionali.

Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că gruparea avea legături la nivel internațional, în condițiile în care drogurile erau achiziționate de la srilankezi aflați pe teritoriul Italiei.

Traficanții din România cumpărau din Italia o gamă largă de stupefiante, însă în cantități reduse, raportate la cererea clientelei care provenea exclusiv din rândul conaționalilor care muncesc în București.