Şeful ANP susține că bolile de care suferă Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc: „Am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni”

Publicat: 25 07. 2022, 22:19
Sorin Oprescu (Foto: Mihai Dăscălescu / Mediafax Foto)

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, a afirmat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că bolile de care suferă Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc.

„În cazul Oprescu, (…) am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni. Am răspuns că avem capacitatea să le ţinem sub control, să le tratăm în sistemul penitenciar românesc. Nu pot spune despre ce afecţiuni este vorba, dar vă pot confirma că pentru o afecţiune avem 170 de deţinuti care sunt trataţi, ţinuţi sub observaţie, (…) pentru cealaltă afecţiune undeva la 1.100 de persoane private de libertate primesc tratament şi sunt ţinute sub observaţie medicală în condiţii corespunzătoare”, a precizat Dan Halchin, într-o conferinţă de presă.

Fostul primar al Capitalei a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor.

Însă, el nu a fost încarcerat, pentru că se află în Grecia, unde a fost reținut inițial și s-a cerut extrădarea. Dar judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis, săptămâna trecută, ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România, iar acum se află în libertate după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro în Grecia.

Judecătorii eleni au considerat că fostul primar nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă.