Nici bine n-a plasat comenzile, că Armata se pregătește de programele din SAFE. Ce i-a anunțat șeful Armatei pe maiștrii militari
Vlad Gheorghiță, șeful Armatei Române, a anunțat că a vorbit cu militarii despre programele de înzestrare și despre tehnica și echipamentele care urmează să intre în dotarea Armatei. El a punctat că aceștia au un rol esențial în derularea achizițiilor și acomodarea tehnicii militare noi în rândurile Armatei.
„Am discutat și despre programele de înzestrare aflate în derulare, despre echipamentele și tehnica ce urmează să intre în dotarea Armatei României și despre modul în care aceste capabilități noi trebuie integrate în procesul de instruire.
Subofițerii și maiștrii militari de comandă au un rol esențial în acest proces. Ei sunt cei care transformă direcțiile stabilite la nivel de comandă în rezultate concrete, prin exemplu personal, experiență și implicare directă alături de militari”, citat de Mediafax.
După o întâlnire cu subofițerii de comandă și maiștrii militari de comandă, Șeful Statului Major al Apărării, Generalul Vlad Gheorghiță, a relatat care sunt prioritățile Armatei României.
Șeful Statului Major, Vlad Gheorghiță, a transmis un mesaj pentru Armata României
Șeful Statului Major al Apărării, Generalul Vlad Gheorghiță a explicat, pe rețelele de socializare, care sunt prioritățile Armatei României în următoarea perioadă:
„Ieri, am avut o întâlnire cu subofițerii de comandă și maiștrii militari de comandă din Armata României, oameni care cunosc foarte bine realitatea din unități și care sunt permanent aproape de militari.
Am discutat deschis despre problemele și provocările pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi, despre nevoia de a păstra standarde ridicate de disciplină și pregătire, dar și despre importanța relației directe cu oamenii din subordine. A fost un dialog sincer, aplicat și orientat spre soluții. Un subiect important al întâlnirii a fost accentul pe care îl punem în perioada următoare pe instruire și pe pregătirea fizică. O armată modernă înseamnă tehnică performantă, dar mai ales militari bine pregătiți, rezistenți și capabili să acționeze eficient în orice situație”.
„Am vorbit și despre responsabilitatea pe care o au față de militarii tineri aflați la început de drum. Dincolo de reguli și instrucție, un lider adevărat trebuie să știe să își susțină oamenii, să îi formeze, să îi corecteze atunci când este nevoie și să le ofere încrederea necesară pentru a crește profesional și uman. Experiența acumulată de subofițerii și maiștrii militari de comandă este esențială pentru formarea noilor generații de militari. Le mulțumesc pentru profesionalism, sinceritate și pentru faptul că rămân un sprijin real pentru militarii Armatei României”.
Recomandările autorului:
- Șeful Armatei Române vrea ca populația să fie pregătită de război: „Trebuie să avem o populaţie pregătită pentru susținerea unui efort de război”
- Cum se împarte răspunderea pentru programul SAFE, între omul de încredere al lui Bolojan, consilierul economic al lui Nicușor Dan și tabăra USR. Armata, principalul beneficiar al programului gigant de înarmare, a fost aproape exclusă din discuții