Semnificația Învierii Domnului: De ce este Paștele cea mai importantă sărbătoare a creștinătății
Sărbătoarea Paştelui, celebrată anul acesta, 2026, la data de 12 aprilie, marchează miracolul Învierii Domnului. Actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia în viețile tuturor creştinilor.
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină. Se celebrează încă din epoca apostolică.
Cum se numea Paștele în vechime
Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos. El i-a îndemnat pe creştini să-l omagieze pe Mântuitorul Lumii: „Iată, Hristos, Paştile nostru, S-a jertfit pentru noi!; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului!”. (I Corinteni V, 7-8).
Pentru prima dată, denumirea de Paşte a fost dată de creştinii care comemorau Cina cea de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc, prima lună din an, conform Torah) şi consta dintr-o masă rituală. Această celebrare se substituia vechii mese pascale evreieşti, care marca sărbătoarea azimilor (pâiniţe din făină şi apă, care se mănâncă numai la sărbători).
În primele veacuri ale Creştinătăţii, sărbătoarea s-a numit Paştele Crucii şi Paştele Învierii. Cu timpul, însă, înţelesul cuvântului Paşte s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos.
Celebrarea începea după prima lună plină ce urma Echinocţiului de primăvară (21 martie). Acest sistem s-a păstrat până în zilele noastre.
Obiceiuri străvechi de Paște
Indiferent când este sărbătorit, Paştele este o zi în care creştinii merg la biserică şi respectă tradiţia.
În creştinismul timpuriu, cei ce se botezau în timpul slujbei de Paşti erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei care erau, deja, botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşti.
În timpul Evului Mediu, în Europa, cei care participau la liturghia de Paşte făceau o lungă procesiune. Acesta era condusă de un preot care ducea un crucifix sau o lumânare. Din acest obicei a evoluat tradiţia pelerinajelor de Paşte.
Serbarea Paştelui se prelungeşte aproape o săptămână, în lăcaşurile de cult având loc zilnic Sfânta Liturghie.
De la Paşte şi până la Rusalii erau interzise mătăniile în biserici şi posturile, ajunările. Ortodoxia a păstrat importanţa teologică a misterului pascal din vechea biserică creştină.
Sărbătoarea Paştelui rămâne cea mai importantă din creștinism, fiind urmată de cea a naşterii Domnului. Naşterea cu trup şi Învierea ca Dumnezeu a lui Iisus Hristos reprezintă cei doi poli ai dragostei divine faţă de oameni.
Simbolistica mielului
Mielul este simbolul lui Iisus Hristos în întreaga tradiţie creştină. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează încă din secolul VII, iar din secolul IX, pe masa de Paşti a Papei, mielul fript a devenit un fel principal. În Europa sunt foarte populari şi mieii din unt, paste sau zahăr.
În Egiptul antic şi în Persia, prietenii făceau schimb de ouă colorate în ziua echinocțiului de primăvară, începutul noului an. Ouăle au fost întotdeauna un simbol al creaţiei, fertilităţii şi vieţii noi. Creştinii din Orientul apropiat au adoptat acest obicei şi oul de Paşte a devenit simbol religios, reprezentând momentul din care a înviat Iisus.
De obicei, ouăle sunt colorate în roşu, ca simbol al sângelui Mântuitorului. Astfel, se spune că, după Răstignire, Fecioara Maria și Maria Magdalena au pus la baza Crucii un coș cu ouă. Fiind așezate acolo, acestea s-au înroșit de sângele scurs din rănile Mântuitorului Iisus Hristos. Mai apoi, luând coșul cu ouă înroșite, Maria Magdalena l-a dus înaintea Împaratului Tiberiu Cezar.
Noaptea Învierii este petrecută în biserici, în priveghere şi rugăciune, cântări de bucurie şi cu lumini multe, semne ale Mântuirii. Din această noapte şi până la Înălţare, creştinii se salută cu „Hristos a înviat!” şi îşi răspund cu „Adevărat a înviat!”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: