Prima pagină » Actualitate » Mihail Neamțu (AUR): „Ministrul Culturii trebuie să demisioneze după declarațiile vulgare și ofensatoare la adresa interesului național”

Mihail Neamțu (AUR): „Ministrul Culturii trebuie să demisioneze după declarațiile vulgare și ofensatoare la adresa interesului național”

Olga Borșcevschi
Mihail Neamțu (AUR): „Ministrul Culturii trebuie să demisioneze după declarațiile vulgare și ofensatoare la adresa interesului național”

Deputatul AUR Mihail Neamțu, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, cere demisia ministrului Culturii, András Demeter, după declarațiile vulgare și ofensatoare la adresa interesului național, acuzând degradarea discursului public și transformarea unei funcții ministeriale într-o tribună a disprețului față de România și valorile sale.

Mihail Neamțu cere demisia ministrului Culturii

„Imprecația grosieră a ministrului UDMR a stârnit, pe bună dreptate, multă indignare. Un slujbaș al Guvernului României își bagă mădularul în ditamai interesul național. De ce? Pentru că el e maghiar.

Am ales să parafrazez elegant un limbaj suburban, a cărui arhitectură lăuntrică maschează patologia urii. Disprețul față de România nu mai este o slăbiciune pentru conducătorii noștri, ci o veritabilă doctrină.

Nu știi dacă să plângi ori să te crucești când auzi asemenea declarații. Eu am preferat să iau notițe”, spune deputatul AUR.

Presedintele Comisiei pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa, Mihail Neamtu, participa la o sedinta a comisiei la Camera Deputatilor din Bucuresti, marti, 1 aprilie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„S-a dat dezlegare la ritualul umilirii poporului român”

Neamțu precizează că ministrul nu înjură din furie, ci înjură din principiu. „S-a dat dezlegare la ritualul umilirii poporului român, care nu e bun decât să fie taxat, umilit, batjocorit și denigrat de «pro-europeni»”, continuă el.

Deputatul AUR face și referiri la foștii miniștri ai Culturii, precum Ludovic Spiess și Răzvan Theodorescu, pe care îi prezintă drept exemple de respect față de patrimoniul cultural românesc.

„Cândva, la Ministerul Culturii, puteai găsi o personalitate de talia lui Ludovic Spiess, tenorul cu voce de bronz, care și-a menținut igienic distanța aristocrată a artistului veritabil față de birocrație. Știa un lucru pe care politrucii nu l-au înțeles niciodată: cineva care a cântat Verdi la Viena nu are nevoie de organigrame ca să dea un sens propriei sale existențe.

Pe urmele lui Nicolae Iorga, academicianul Răzvan Theodorescu vorbea cândva despre «Bizanț după Bizanț» cu nostalgia cuiva pentru care patrimoniul artistic național era un organism viu, cu nervi, memorie și demnitate. Nu a simțit niciodată nevoia să-și mobilizeze anatomia genitală în apărarea unui mandat de ministru.

Și acum, oficialul UDMR, care a descoperit că interesul național poate fi penetrat cu succes de organul sexual, ne provoacă la un răspuns. Tăcerea ar fi fost replica ideală, dar, din păcate, nu ne-o putem permite.

„Eu sunt ungur”, formula rostită cu năduf după declarația pornografică, e mai interesantă decât pare”, subliniază Mihai Neamțu.

El afirmă că identitatea etnică apare la sfârșitul unei pledoarii, ca ultimă absolvire de consecințe.

„Ca orice șovin impenitent, ministrul spune că nu datorează nimic României, întrucât domnia sa este ungur. E prăpastia dintre a fi și a te scuza că ești.

Noi credeam că demnitarii unui stat european slujesc o națiune civică sau, altfel spus, comunitatea politică în care etnicii români, bulgari, slovaci, maghiari, evrei, sași, turci și armeni au depus, de-a lungul secolelor, straturi succesive de cultură, civilizație și contradicții fertile.

Dacă ministrul UDMR crede că etnicitatea îl absolvă de răspundere față de mandatul public, atunci problema nu mai e de vocabular. Greșită, din capul locului, este însăși concepția domniei sale și a acoliților săi.

Interesul național este ansamblul obiectivelor strategice, militare, economice, culturale și spirituale, ale unui stat suveran. Aceste obiective supraviețuiesc oricărui mandat particular, eminamente trecător.

Când tratezi interesul național cu vulgaritate și dispreț, atunci nu mai servești interesul public, ci doar murdărești, profanezi și maculezi.

Interesul național nu este proprietatea unui partid sau a unei asociații etnice. Interesul național este ceea ce rămâne pe masă după ce toți miniștrii au plecat acasă, și-au luat dosarele și și-au uitat parolele de la calculator.
România este, poate, singura țară din lume unde Ministerul Culturii a ajuns să fie administrat ca o rană deschisă pe corpul politic al națiunii române: toată lumea o vede, nimeni nu o tratează.

Asta până când vom decide și noi, ca un popor lucid și mai puțin vegetal, să alegem oameni care își iubesc țara, nu care o violează”, precizează el.

Mihai Neamțu mai spune că astfel de declarații ar trebui să conducă imediat la o demisie într-un stat „care mai păstrează o minimă decență instituțională”.

„Funcția de ministru al Culturii nu poate fi transformată într-o tribună a vulgarității, a disprețului față de interesul național și a resentimentului identitar. Din respect pentru instituția pe care o ocupă, pentru cultura română și pentru cetățenii acestei țări, ministrul UDMR trebuie să își prezinte demisia”, conchide deputatul AUR.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina