Simpaticul rățoi Donald Duck a ajuns motiv de scandal între Congresul SUA și Comisia Europeană. Americanii acuză Europa de legi orwelliene

Publicat: 29 01. 2026, 17:00
Actualizat: 29 01. 2026, 17:40

Comisia Juridică din Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicanul Jim Jordan, a publicat decizia Comisiei Europene din 5 decembrie 2025, prin care lui Elon Musk i-a fost dată o amendă „istorică” de 120 de milioane de euro (6% din veniturile globale) pentru încălcarea de către X a legii privind serviciile digitale (DSA).

Republicanii consideră europenilor decizia un „act de cenzură” și practic o desființează.


SUA: Europa a adoptat o lege orwelliană

 

„În 2022, Europa a adoptat o lege orwelliană privind cenzura online – Legea serviciilor digitale. De când Elon Musk a cumpărat Twitter, Comisia Europeană a luat în vizor compania pentru apărarea libertății de exprimare și refuzul de a se supune cerințelor sale de cenzură.

Luna trecută, Comisia a emis o decizie secretă prin care a amendat pe X cu aproape 150 de milioane de dolari – prima amendă emisă vreodată în temeiul Legii privind Dispozițiile Dispozitive de Dezvoltare (DSA).

Argumentele Comisiei sunt slabe și reprezintă un pretext pentru cenzură. Adevărul? Europa pedepsește X pentru că a permis dezbateri libere și deschise în lumea modernă.

În primul rând, Comisia a amendat X cu 45.000.000 EUR pentru „însușirea frauduloasă” a bifei albastre prin acordarea acesteia utilizatorilor care plătesc pentru o experiență premium pe X”.

O „lege orwelliană” se referă la o legislație distopică, inspirată de scrierile lui George Orwell (în special romanul 1984). Specificitatea este supravegherea în masă, propaganda, controlul totalitar, dezinformarea și denaturarea adevărului. Caracteristicile sunt în contradicție cu societățile democratice.


Pe europeni îi deranjează un cont de parodie al rățoiului Donald Duck

Congresmanii SUA spun că europenii progresiști / stânga europeană a fost foarte supărată că și-a pierdut bifa albastră.

„Un alt motiv al Comisiei se reduce la următoarea ideea: a amendat compania X pentru că a funcționat diferit față de celelalte platforme de socializare Big Tech.

Ca de obicei, Comisia Europeană penalizează inovația.

Comisia Europeană a dat chiar și un exemplu de ceea ce a considerat atât de inacceptabil: o bifă albastră pe un cont de parodie pentru Donald Duck.

Europenii au numit practica „înșelătoare”.

Comisia a amendat pe X cu 45 de milioane de euro, deoarece practicile sale ar putea determina utilizatorii să creadă că:

1) această rață fictivă a prins viață și

2) era un utilizator real al lui X”, scriu republicanii pe siteul comisiei Congresului.

Miliardarul Elon Musk a ironizat într-un mesaj pe X problemele Comisiei Europene pe subiectul Donald Duck.


În 2025, platforma X (fostul Twitter) deținută de Elon Musk a anunțat că are aproximativ 650 de milioane de utilizatori activi lunar, iar numărul utilizatorilor activi zilnici variază între 240 și 300 de milioane.

Platforma a înregistrat fluctuații în utilizarea acesteia, cu aproximativ 106 milioane de utilizatori în SUA și o popularitate semnificativă în Japonia. Datele demografice cheie arată că majoritatea utilizatorilor sunt bărbați (aproximativ 61%) și au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. 

Pe X, SUA conduc cu peste 105 milioane de utilizatori, urmate de Japonia (74,5 milioane), Indonezia și India.

Pe fondul răcelii dintre Washington și Bruxelles și accentuării diviziunii ideologice, Comisia Europeană a amendat în decembrie 2025 platforma X (fostul Twitter), deținută de Elon Musk, cu 120 de milioane de euro în decembrie 2025. Aceasta a fost prima sancțiune majoră aplicată în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA).

Europenii au considerat că X are un design înșelător al „bifei albastre”, platforma nu este transparentă din punctul de vedere al publicității și a limitat așa zisele verificări independente a informațiilor.

Lucrurile au evoluat însă. În ianuarie 2026, Comisia Europeană a deschis o nouă anchetă oficială vizând chatbotul AI Grok, acuzat că a fost utilizat pentru crearea de imagini sexuale explicite („deepfakes”) cu persoane reale. Ca răspuns la amenda din decembrie, X a tăiat accesul Comisiei Europene la panoul de control pentru monitorizarea și achiziția de reclame pe platformă.

Elon Musk a criticat dur decizia, afirmând că Uniunea Europeană ar trebui desființată și a acuzat Bruxelles-ul de interferență în politica SUA.

Dacă noile investigații confirmă încălcări suplimentare ale DSA, X riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală anuală.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Elon Musk, investigat de Comisia Europeană din cauza pozelor cu conținut sexual generate de Grok

Elon Musk, apariție de ultim moment la Davos. Miliardarul a vorbit despre o lume a roboților și tinerețe fără bătrânețe. Ce argumente are