Surpriză: Castelul Bran a ajuns în proprietatea afaceristului care gestionează moștenirea lui Elvis Presley

Publicat: 08 05. 2026, 11:51
Actualizat: 08 05. 2026, 11:56
Castelul Bran, în proprietatea afaceristului care gestionează moștenirea lui Elvis Presley / Sursa foto: Mediafax 

Un om de afaceri din Statele Unite este noul proprietar al Castelului Bran. Prin compania sa Ad Populum, Joel Weinshanker gestionează și moștenirea lui Elvis Presley, supranumit „ Regele Rock ‘n’ Roll-ului”. El a cumpărat acum participația majoritară a Companiei de Administrare a Domeniului Bran (CADB).

Din câte se pare, tranzacția s-a făcut la câteva luni după finalizarea unei dispute la Curtea de Arbitraj din SUA. Prin verdict judecătoresc, societatea CADB a fost transferată moștenitorilor Principesei Ileana a României.

Joel Weinshanker, stăpân peste Domeniul Bran

Acum, firma Ad Populum deține acum 80% din părțile sociale ale CADB, în timp ce restul sunt împărțite cu ceilalți 8 moștenitori.

În urma transferului de părți sociale, administrarea a fost preluată de Steven Bieg, CFO (director financiar) la Ad Populum. De asemenea, s-a încheiat și un contract cu ceilalți coproprietari.

Imediat după cumpărarea părților sociale, firma americană a început o campanie de recrutări în România a personalului care să se ocupe de administrarea castelului: vânzări de bilete, coordonarea personalului, mentenanță, organizarea de evenimente și chiar ghizi turistici.

Acționarul majoritar al firmei Ad Populum, Joel Weinshanker, este cunoscut ca administrator al Garceland, casa lui Elvis Presley, din Memphis, Tennessee. Locul a devenit un adevărat obiectiv turistic, întregul domeniu devenind un muzeu rock’n’roll.

Compania Ad Populum este specializată în produse de entertainment, cu un portofoliu amplu de branduri. Activitățile se extind în zona produselor de colecție pentru fanii culturii pop.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Castelul Bran, preluat integral de moștenitorii Principesei Ileana după o dispută arbitrală în SUA. Avocații pleacă cu peste 7 milioane de dolari

Castelul Bran îmbracă haine de sărbătoare. Cât costă o experiență memorabilă de Halloween

Prețul cu care se VINDE o casă în satul Viscri, locul preferat de Regele Charles al III-lea din România

Satul cu numai opt locuitori. Oamenii vin aici pentru liniște

Locația din România care se transformă într-un vis, toamna. Destinația „plină de o mistică incontestabilă” a fost inclusă într-un top internațional