Tatăl tinerei ucise de Emil Gânj a RECLAMAT că fiica sa a fost presată de polițiști să declare că nu a fost răpită

Publicat: 23 09. 2025, 15:41

Noi informații ies la iveală în cazul fetei ucise de Emil Gânj. Tatăl tinerei a sunat la 112 pentru a reclama că Anda Maria ar fi fost presată de polițiștii din Sărmașu de Câmpie să declare că nu a fost răpită, deși ea susținea contrariul. Convorbirea halucinantă a fost publicată de Recorder.

„Sunt tatăl Andei Maria, care a fost dispărută. Am înțeles că fiica mea e luată la postul de poliție Sărmașu și e hărțuită de colegii dumneavoastră, adică de oamenii legii, să zică obligatoriu că nu a fost răpită”, a spus tatăl în apelul telefonic.

În cadrul convorbirii, operatorul de la 112 i-a răspuns că tânăra poate să depună plângere în instanță. Totodată, a avertizat că, dacă acuzațiile nu se confirmă, amenda ar putea ajunge la 4.000 de lei.

„Ne asumăm eu cu fiica mea, ne asumăm dacă asta este suma”, a replicat tatăl fetei.

Filmul crimei din Mureș

În dimineața zilei de 8 iulie 2025, Emil Gânj a ucis-o pe fosta lui iubită, o tânără de doar 23 de ani, chiar în locuința acesteia, în fața rudelor, apoi i-a incendiat trupul și a fugit de la locul faptei. Criminalul a așteptat momentul potrivit, pentru ca patrula de poliție care o proteja pe victimă să plece.

Apoi a forțat intrarea în curte și a spart cu toporul geamurile termopan ale ușii și ferestrelor, în încercarea de a pătrunde în casă. În locuință se aflau o rudă și doi minori, care au încercat să se adăpostească înăuntru. Atacatorul a început să caute victima și a găsit-o ascunsă într-un dulap. A ucis-o cu toporul, apoi a incendiat-o.

Emil Gânj era deja condamnat pentru crimă și era căutat de aproape un an și jumătate pentru acte de violență.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Descoperire halucinantă a polițiștilor care îl caută pe EMIL GÂNJ. Criminalul a învățat să supraviețuiască în sălbăticie pe banii Ministerului Justiției

Fugarul Emil GÂNJ, VÂNAT de polițiști în tunelurile secrete ale Armatei. Labirintul subteran a fost săpat acum mai bine de 50 de ani, de frica unei invazii rusești