Tăvălugul scumpirii nu se mai oprește. Economist: Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei litru/Mi-e teamă că nici UE nu are bani să rezolve problema
Pe fondul conflictului din Orientul Mijhlociu, criza energetică pare să nu se mai oprească, iar România va vedea foarte curând depășirea pragului de 10 lei la litrul de combustibil. Analistul economic Adrian Negrescu avertizează că nici măcar de la Uniunea Europeană nu putem spera la soluții.
Prețul carburanților ar putea crește semnificativ în perioada următoare, ajungând chiar la 12-13 lei pe litru, din cauza războiului din Iran și a problemelor structurale din sectorul energetic. Economistul Adrian Negrescu avertizează că scumpirile la pompa sunt deja vizibile și ar putea continua, atingând un nou nivel.
Potrivit expertului economic, atâta timp cât prețul petrolului trece de 110 dolari pe baril, prețurile carburanților nu pot coborî sub 10 lei pe litru. Mai mult, dacă petrolul ajunge la 120 de dolari pe baril, prețurile ar putea depăși pragul psihologic de 12 sau chiar 13 lei, mai ales în cazul motorinei. Problema este complicată și de firmele de asigurări, avertizează Negrescu.
„Da, din păcate, spre asta ne îndreptăm (n.r. – spre 12 lei/Litru de carburant), pentru că există o lipsă cruntă de perspectivă legată de încheierea acestui conflict și mai ales a deblocării Strâmtorii Ormuz. Iar ceea ce vedem noi, creșterile de prețuri aproape zilnice, reflectă până la urmă primele de risc pe care petroliștii pe care firmele de asigurări le cresc de la o zi la alta, pe fondul accentuării acestui conflict”.
România depinde de importul de motorină, va fi afectată direct
Țara noastră va fi direct afectată, întrucât importăm în jur de 80% din motorină, completează economistul.
Altfel spus, atâta timp cât petrolul trece de 110 dolari pe baril, să nu ne așteptăm ca prețul carburanților să scadă sub 10 lei pe litru. Dimpotrivă, s-ar putea să crească la 120 de dolari pe baril. Deja vorbim de ce spuneați dvs., un preț de 12, chiar 13 lei pentru sortimentele premium de motorină, în primul rând. Și știți de ce? Pentru că, din păcate, importăm cam 80% din motorina pe care o consumăm în momentul de față din Turcia, în condițiile în care rafinăriile noastre sunt închise și cei de la Rompetrol și de la Lukoil, iar OMV Petrom, rafinăria OMV Petrom, funcționează la o limită redusă”, a explicat Adrian Negrescu pentru Antena 3.
Guvernul ar putea decide stoparea exporturilor
Nici măcar o eventuală intervenție a Guvernului sau o reducere a accizelor nu ar funcționa, mai crede Negrescu, în opinia căruoa Guvernul va recurge la stoparea exporturilor.
Benzinărie a companiei maghiare „MOL”
„Eu cred că chiar și cu această decizie, prețurile vor continua să crească pentru că legătura este mult mai directă în momentul de față, având în vedere problemele de rafinare din România cu prețurile internaționale. Altfel spus, nu văd în ce măsură această decizie de a stopa exporturile să zicem că, de fapt, asta cred că se va dori, o stare de urgență prin care România să stopeze exporturile de carburanți.
Nu cred că va rezolva problema, iar de reducerea accizei nu se poate pune problema, în condițiile în care noi nu avem bani pentru a face acest lucru. Din această perspectivă singura măsură este cea pe care am văzut-o deja pusă în practică, acei 85 de bani compensare pentru transportatori și pentru sectorul agricol”.
Putem spera de la UE?
În altă ordine de idei, mai observă analistul economic, nici de la Uniunea Europeană nu putem spera la vreun ajutor, atâta timp cât chiar blocul comunitar este în criză.
„Poate doar de la Uniunea Europeană să primim o linie de finanțare pentru a asigura genul ăla de compensare pe care am văzut-o în iunie 2022, pe vremea domnului Iohannis, acel 50 de bani pe litru. Dar mi-e teamă că nici Europa nu are banii ăștia pentru a rezolva acest conflict care tinde pe zi ce trece să se accentueze, iar prețurile la petrol și în special la gaze, din păcate, riscă să ne ducă spre o recesiune puternică”, a încheiat economistul pentru sursa citată.
AUTORUL RECOMANDĂ