Traian Băsescu cere scoaterea UDMR în afara jocurilor politice din România. „A jucat cu Budapesta până i s-au rupt opincile”

Publicat: 14 09. 2026, 09:35
Actualizat: 14 09. 2026, 09:56
Traian Băsescu cere scoaterea UDMR în afara jocurilor politice

Într-o intervenție avută duminică seară, 13 septembrie, la România TV, fostul președinte Traian Băsescu a criticat implicarea UDMR în negocierile politice de la București. Printre altele, el a susținut că formațiunea etnicilor maghiari ar trebui ținută „mai deoparte” de jocurile politice făcute în România.

În același timp, Băsescu a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar presupune declanșarea alegerilor anticipate. Potrivit fostului președinte, România are nevoie urgentă de un buget și nu își mai permite să piardă vremea.

Kelemen Hunor, presedintele UDMR / foto: Mediafax

Băsescu: „Avem această urgență a bugetului”

Traian Băsescu a afirmat că „UDMR ar trebui să cam fie scos afară din jocurile din România”. El a acuzat formațiunea că a avut o apropiere prea mare de Budapesta, iar acum încearcă să joace un rol important în politica de la București – „După ce a jucat cu Budapesta până i s-au rupt opincile, acum vin să facă jocurile la București”.

 Loading ...

Băsescu a ironizat și posibilitatea ca un reprezentant al UDMR să ajungă premier. În opinia sa, o asemenea variantă ar duce la o situație ridicolă pentru România.

Legat de declanșarea alegerilor anticipate, fostul președinte nu le respinge, dar este de părere că România are, în acest moment, o problemă mai urgentă: adoptarea bugetului pe anul 2027 – „Avem o urgență. Avem această urgență a bugetului”.

În context, Băsescu a avertizat că declanșarea procedurii pentru alegeri anticipate înainte de formarea unui guvern și fără existența unui buget ar putea genera „haos”, cu efecte asupra funcționării instituțiilor și asupra serviciilor publice.

„Păi, ce facem?”

Fostul președinte și-a concentrat criticile în special asupra situației din sistemul medical. Băsescu a afirmat că a aflat despre cazul unor medici care nu ar avea suficiente substanțe necesare pentru intervențiile în cazul accidentelor vasculare cerebrale. „Păi ce facem? Ăia sunt oameni care mor sau care paralizează”, a spus Băsescu.

De asemenea, fostul președinte a catalogat situația privind lipsa resurselor din sănătate drept „criminală” și a susținut că finanțarea sistemului medical ar trebui să fie o prioritate: „Aș lua de oriunde și aș da la Sănătate”.