Turcescu, revoltat de concertul Metallica: Am avut două invitații de la un sponsor, că altfel îi reclamam la ANPC pe maimuțoii ăștia bătrâni!
Robert Turcescu a criticat dur, într-o postare pe rețelele sociale, concertul susținut de Metallica pe Arena Națională din București. Jurnalistul a taxat prestația trupei și a subliniat că dacă ar fi plătit bilet pentru concert ar fi făcut reclamație la ANPC.
Robert Turcescu nu a menajat deloc legendara trupă rock și a descris experiența de pe Arena Națională drept un „dezastru” total. Deși a beneficiat de invitații de la un sponsor, acesta a spus că a părăsit concertul la jumătate.
„Rușine, Metallica, mergeți la pensie! Am plecat la jumate’. Mi-era și milă, dar mai ales silă. E a doua oară când văd Metallica și îmi dau seama că pe scenă trupa asta e o catastrofă: în afară de scenografie, totul a fost un dezastru”.
Turcescu l-a atacat direct pe bateristul trupei Lars Ulrich, căruia i-a cerut să se lase de muzică din cauza pierderilor de ritm, și pe chitaristul Kirk Hammet pe care l-a numit „bocciu” pentru solo-urile ratate. Jurnalistul nu l-a iertat nici pe basistul Robert Trujillo despre care a spus că a fost lipist de tehnică. Turcescu l-a descris pe solistul trupei „bețiv”, dar a subliniat că este singurul membru al formației care „părea treaz” în „toată cacofonia aia”.
„Sunet de c@cat și niște rable de muzicieni care nici după 45 de ani nu sunt în stare să-și cânte piesele fără pierderi groaznice de ritm (Lars, lasă-te, băbăiatule!), solo-uri de chitară ratate de mă dor și acum urechile (Kirk, ești un bocciu!) și un basist cu sunet groaznic și tehnică ioc. aradoxal, bețivul ăla de Hetfield e singurul care părea treaz în toată cacofonia aia”.
„Rușine, bă, mergeți la pensie!”
În finalul postării, Robert Turcescu a transmis că dacă nu ar fi primit invitații la eveniment i-ar fi reclamat la ANPC pe „maimuțoii ăștia bătrâni”. De asemenea, jurnalistul le-a transmis membrilor de la Metallica să iasă la pensie.
„Noroc că n-am plâns după banii de bilete, am avut două invitații de la un sponsor, că altfel îi reclamam la ANPC pe maimuțoii ăștia bătrâni! Ca să fie clar: am ascultat Metallica, am crescut cu Metallica, am cântat piese Metallica. Dar în concerte ăștia sunt niște boccii ordinari, noroc cu studiourile și cu marketingul. Rușine, bă, mergeți la pensie!”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: