Vești bune pentru șoferi. Șeful CNAIR, Cristian Pistol, anunță progrese pe două dintre viaductele de pe Autostrada Transilvania
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis într-o postare pe rețelele de socializare că stadiul fizic pe șantierul celor două viaducte Nădășelu – Mihăiești a Autostrăzii Transilvania a depășit 50%.
Cristian Pistol a prezentat și imagini de la lucrările de construcție a celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești a Autostrăzii Transilvania (A3). Șeful CNAIR spune că asocierea de constructori români și turci, Ozaltin-Ilgaz-Visio Construct, a montat 200 de grinzi, adică jumătate din totalul necesar. De asemenea, directorul CNAIR spune că în șantier lucrează 285 de muncitori și aproximativ 105 utilaje, iar stadiul fizic al lucrării a ajuns la 53%.
„Viaductul Topa Mică ( 2 km lungime): Asocierea de constructori turci și români (Ozaltin–Ilgaz–Visio Construct) a montat deja 200 de grinzi, adică jumătate din totalul necesar. Viaductul Nădășelu (1,2 km lungime): au început primele montaje: 18 grinzi din 192. Aici se folosește metoda „balanced cantilever”. Fiecare grindă este turnată pe loc, segment cu segment, extinzându-se din pilon spre capete, fără sprijin provizoriu pe întreaga deschidere. Tehnică este una complexă și cere precizie”, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.
Pe lângă montarea grinzilor, Cristian Pistol spune că se lucrează și la consolidarea zidurilor de sprijin și betonarea elevațiilor. De asemenea, acesta a transmis că, după finalizarea lucrărilor la cele două viaducte și la secțiunile dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, se va circula continuu pe 155 de kilometri de autostradă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș.
„Mobilizare în șantier: 258 de muncitori și 105 utilaje. Stadiul fizic: 53%. Pe lângă montarea grinzilor, se lucrează la consolidarea zidurilor de sprijin și betonarea elevațiilor. Valoarea contractului: 995 milioane lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport (#PT) 2021-2027. După finalizarea lucrărilor la cele două viaducte și la secțiunile dintre Nădășelu și Poarta Sălajului (42,84 km), vom circula continuu pe 155 km de autostradă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș. Urmăresc personal evoluția fiecărui șantier. Autostrada Transilvania este un proiect care evoluează constant!”, a mai scris directorul CNAIR.