EXCLUSIV VIDEO | Lotul 1, Fata Morgana a Autostrăzii de Centură București A0 Nord. ”A fost contestată decizia, din nou”

Publicat: 21 04. 2023, 08:00

This browser does not support the video element.

Dacă pe Centura de Sud a Capitalei, la nivel de autostradă (A0), vom circula din 2024 și astfel de la Constanța la Pitești va fi șosea de mare viteză neîntreruptă, semiinelul de Nord rămâne o mare necunoscută. Tronsonul de 17,5 km, între A1 (Bâcu) și DN 1 (Corbeanca) nu are încă un antreprenor, existând mai multe contestații. Există însă și o veste bună, pentru că, din vară, se va putea circula pe lotul 2, în lungime de 19 km, între DN 1 (Corbeanca) și A3 (Afumați).

Pentru că în 96 de zile de lucru efectiv, constructorul lotului 2 a dovedit că se poate încheia o lucrare chiar și cu un an înainte de termenul contractual, speranțe sunt pentru inelul de nord, adică cele trei loturi contractate nu vor avea probleme pentru a fi finalizate.

“Dacă vorbim de A0 Nord, pot să vă spun că, în momentul de față, lucrările sunt avansate pe lotul 2, unde avem parte de un constructor serios, un constructor care ne-a dovedit că termenele de execuție pot fi devansate, ceea ce sper să se întâmple și pe acest lot.

Pe lotul 3, a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări în urmă cu puțin timp, în momentul de față, antreprenorul se pregătește de partea de proiectare, astfel încât să trecem ulterior și la execuția lucrărilor.

Pe lotul 4, avem contract semnat cu același constructor român (n.r. – de pe lotul 2), suntem în procedurile de mediu, fiind o zonă Natura 2000, o zonă protejată, lucru care se va solda cu un acord de mediu emis de minister. Preconizez că undeva în luna iunie vom avea acest acord de mediu, astfel încât să putem trece ulterior și la execuția lucrărilor”, a spus, într-un interviu la Gândul Exclusiv, directorul general a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Problema este pe primul lot al A0 Nord, care nu are nici acum un constructor desemnat, deși planurile inițiale prevedeau ca lucrarea să fie gata în acest an.

Dacă vorbim de lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, pot să vă spun că, în momentul de față, avem desemnat un constructor câștigător, care a mai fost desemnat de noi și anterior acestei decizii a comisiei de evaluare. În momentul de față, a fost contestată decizia, din nou, sperăm să se judece cât mai repede de CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – n.r.), pentru a putea semna contractul de execuție”, a mai spus Cristian Pistol.

Lotul 3, între A3 (Afumați) și Cernica, în lungime de aproape 9 km, are ca termen de finalizare anul 2025.

Anul acesta, după mobilizarea pe care o are antreprenorul, am putea să circulăm pe lotul 2, respectiv legătura dintre DN 1 și A3. Ea nu se va face până în DN 2, pentru că nodul pe DN 2 se află pe lotul 3 al autostrăzii, contractul semnat cu compania din China. Dar vom realiza o descărcare într -un drum județean, astfel încât cât mai mare parte din acest lot de autostradă să fie utilizat și dat publicului larg”, a mai spus șeful CNAIR.

A0, Centura Capitalei la nivel de Autostradă, are o lungime de 101 km. Pentru a fi cât mai repede construită, a fost împărțită în două semiinele, de Nord și de Sud, primul cu 4 loturi, al doilea cu 3. Probleme sunt pe lotul 3 al A0 Sud, întârziat, și pe lotul 1 A0 Nord, care încă nu are constructor.

Interviul integral aici:


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | A fi sau a nu fi drum expres de la Pitești la Craiova în 2024. Autostrada Ford, în “pană”, pe primii 18 kilometri de la Craiova spre Pitești

EXCLUSIV VIDEO | Șanse mari să circulăm, în 2025, pe încă 40 de kilometri de autostradă, de la Pitești la Tigveni

EXCLUSIV| Șeful drumurilor are ”o strângere de inimă” când merge pe Valea Prahovei. ”Cu variantele ocolitoare, timpii de staționare vor fi mai scurți”

EXCLUSIV VIDEO | Încă doi ani de așteptare până când Autostrada Moldovei va deveni realitate

VIDEO | 1.000 km de autostradă, niciuna finalizată. Șeful CNAIR: ”Constructorul grec de pe lotul 3 al A0 Sud n-a avut capacitatea să se mobilizeze”