VIDEO | Marcel Ciolacu, la deschiderea Forumului I3M: „Inițiativa Trei Mări a devenit un scut pentru apărarea viitorului cetățenilor noștri”

Publicat: 07 09. 2023, 11:35
Actualizat: 07 09. 2023, 12:15

This browser does not support the video element.

Premierul României, Marcel Ciolacu, găzduiește la Palatul Parlamentului 12 șefi de state din Uniunea Europeană. Printre invitați la Forum se numără președintele Poloniei, președintele Lituaniei, președintele Letoniei, premierul Croației, dar și alți oficiali, manageri de companii strategice și experți internaționali.

Șeful executivului de la București le-a mulțumit pentru prezență oficialilor UE și le-a atras atenția cu privirea la importanța Inițiativei pentru securitatea regională a flancului estic al NATO, având în vedere proximitatea apropiată a statelor membre ale Inițiativei.

„Astăzi, Inițiativa Trei Mări a devenit un scut pentru apărarea viitorului cetățenilor noștri, pentru apărarea economiilor noastre și, mai ales, pentru apărarea securității noastre”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu la deschiderea Formului I3M.

Nu a fost făcută singura remarcă făcută de premier. Acesta a subliniat importanța economiei în capacitatea statelor membre ale Inițiativei celor Trei Mări (I3M) de a fi reziliente în fața agresiunii ruse în Ucraina.

Acum este clar pentru toată lumea că invazia ilegală și total nedreaptă a Rusiei în Ucraina ne cheamă pe toți să fim mult mai uniți, mult mai dedicați apărării valorilor democratice și – cu toții – solidari în construirea unei economii puternice în zonă, a unei economii care să ne unească și să ne întărească și mai mult, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu a făcut referire și la multiplele crize cu care regiunea s-a confruntat de-a lungul ultimilor ani, respectiv pandemia, criza energetică și Războiul din Ucraina, care au afectat într-o oarecare măsură statele aflate în imediata vecinătate estică. Totodată, premierul a dat asigurări în ceea ce privește investițiile parte la I3M, respectiv Via Carpatia și Rail2Sea.

„Știți cu toții, v-ați confruntat și dumneavoastră cu toate problemele provocate de pandemie, de criza energetică și umanitară în urma războiului ilegal declanșat de Rusia. Am investit – și vom continua să investim – în drumurile, căile ferate și porturile noastre. Acest lucru ne va ajuta economiile și va garanta inclusiv faptul că cerealele ucrainene ajung pe piețele din întreaga lume”, a transmis Marcel Ciolacu

Sprijin de 10 milioane de euro pentru Moldova

Nu în ultimul timp, premierul a adus în discuție și ajutorul energetic oferit Republicii Moldova, în condițiile în care executivul de la București a anunțat transferul primei tranșe către Chișinău, în valoare de 10 milioane de euro. (detalii AICI)

În fața eforturilor Rusiei de a ține Republica Moldova ostatică, am fost un canal vital pentru aprovizionarea cu energie, am menținut deschise rețelele de transport și am oferit sprijin politic constant vecinilor noștri, tot români, a spus Ciolacu.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor prezenți la Summitul Inițiativei celor 3 Mări să ridice interdicția de export a Ucrainei

VIDEO | Uite drona, nu e drona! Președintele Klaus Iohannis spune că avem de-a face cu o situație FLUIDĂ. „Asta este!”