Scena fugăririi lui Nicușor Dan de agenții Secret Service. Cristoiu: Unul din cele mai penibile momente în care a fost pusă România postdecembristă
Invitat în ediția de luni a emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu a comentat pe larg cea mai relevantă scenă din cadrul delegației lui Nicușor Dan la Washinton. Astfel, apreciază cunoscutul gazetar, spre deosebire de ceilalți președinți ai României de după 89, care au făcut o figură onorabilă în fața omologilor lor americani, actualul președinte s-a remarcat printr-un ridicol care îl face unic.
Ionuț Cristache: Iată momentul inaugural, când cei din sală interacționau. Și se petrece acest moment cu Nicușor Dan, în care vrea și el să se vâre în discuție cu Donald Trump și nu se califică. Vin ăia de la Secret Service și îl trag la o parte. Ce-i rușinea asta?
Ion Cristoiu: Este unul dintre cele mai penibile momente în care a fost pusă o țară ca România postdecembristă. Ce s-a întâmplat acum e mai grav decât ideea că unul de la Secret Service l-a împins. S-a încheiat acel congres și urmează momentele de socializare. Deci Trump nu se grăbea, stătea de vorbă cu ăla, cu ăla. În acest cerc veți vedea, la un moment dat, că va veni palestinianul și el îl trage.
Cristache: Da, da, da. Toți sunt bine primiți. Toți sunt tratați.
Cristoiu: Un moment cumplit
Cristoiu: În acest moment cumplit, este momentul în care al nostru, un nevolnic, se duce ca să obțină o discuție cu Trump. Am făcut această comparație. Eu mă duc în Piața Amzei și acolo stau de vorbă cu niște oameni pe care îi știu, da? De regulă trece unul și eu nu-l știu, el mă știe, întinde mâna, eu îi întind mâna și în acel moment e clar că după ce am dat mâna, el trebuie să plece. Acesta este momentul. Nicușor Dan vine, îi întinde mâna. Cel de la Secret Service și-a dat seama că el (Trump) nu-l vrea. Ăsta este momentul.
Cristache: Da, da, că n-are acordul lui Trump. Că toți ceilalți stau ciorchine, uitați-vă, vine doamna după aia, vin liderii din Balcani, cum vă ziceam.
Cristoiu: Acum e limpede la rece. Cel de la Secret Service nu că l-a tras că se grăbea. Dacă observați, Nicușor Dan, după ce dă mâna, în loc să înțeleagă, bă, du-te. valea, el vrea să mai zică ceva. În acel moment, ăla s-a uitat, îl știe pe președinte și a zis, păi președintele nu vrea să pierde timpul cu ăsta.
Cristache: Mai mult, ce mi se pare mie esențial, pentru că aici a intervenit propaganda și a zis, iată că Donald Trump era pe fugă pentru că pleca. Pleca, într-adevăr, avea o deplasare, dar a stat minute bune la socializare, de asta dăm tot momentul acum. Iată, vine și Nicușor, îl expediază și el își continuă… președintele, Donald Trump interacționa cu ceilalți.
”Din 90 sunt sătul de propagandă”
Cristoiu: Cucoana care vine, asta este comisara.
Cristache: S-a creat falsa impresie că n-a avut timp de nimeni.
Cristoiu: Din 90 sunt sătul de propagandă. De câte ori se ducea un președinte, întotdeauna se găsea propaganda apropo de…
Cristache: Da, dar întotdeauna se găsea și o poză. Acum nu s-a găsit.
Aveți și un stop cadru, v-am dat și un stop cadru, vă rog, cu Nicușor Dan, poza, când este surprins. Uitați-l aici, puneți și Nicușor Dan. Este absolut uimit de faptul că a venit ăla și a pus mâna ferm pe el. Vă dați seama, vă prietene. Păi nu că e foarte important. Este singurul lider, prezent în sală, care este escortat de lângă președintele Donald Trump.
RECOMANDAREA AUTORULUI