„Trăiam printre umbre și moarte”. Ovidiu Ohanesian povestește începutul coșmarului din Irak

La 20 de ani de la răpirea care a cutremurat România, Ovidiu Ohanesian rememorează, în interviul cu Oana Zvobodă din seria „ALTCEVA CÂNDVA”, contextul periculos din Irak și cum a început totul. Jurnalistul face mărturisiri dure despre interesele ascunse, atmosfera din teren și manipulările care i-au marcat misiunea. Urmăriți aici, integral, emisiunea.

Pe 28 martie 2005, Ovidiu Ohanesian – reporter la România Liberă, Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – jurnaliști ai postului Prima TV, au fost răpiți în Bagdad. Într-o lume dominată de teroare, moarte și instabilitate, cei trei au fost atrași într-o capcană bine pusă la punct. Ohanesian descrie Irakul acelor zile ca un „labirint de nisip și umbre”, unde grupările insurgente foloseau răpirile pentru a obține avantaje politice sau bani. Răpitorii au cerut patru milioane de dolari. În spate, trădări, sfori trase în culise și figuri ascunse. Timp de 55 de zile, jurnaliștii au fost ținuți într-un beci întunecat, în lanțuri, cu mitralierele mereu aproape.

„Răpiți la Bagdad cu mitralierele la tâmple, jurnaliștii au trăit 55 de zile de infern într-un beci întunecat, în lanțuri și teroare. S-au purtat negocieri febrile, ca într-un joc de șah al disperării. Omar Hayssam, un arhitect al umbrelor, dirija totul din culise. Eliberarea a fost un miracol, dar prețul libertății este și astăzi amar.”, spune Ohanesian.

EXCLUSIV Militar american, mort într-un apartament din Otopeni în condiții misterioase. Cauza decesului a rămas necunoscută

05:00

PACE ÎN UCRAINA SUA și Ucraina au anunțat că vor semna un acord de reconstrucție în valoare de 800 de miliarde de dolari

02:43

Ovidiu Ohanesian: „N-am vrut să vorbesc despre lucrurile astea”

Înainte de a pleca spre Irak, jurnalistul se documentase temeinic. A discutat în București cu persoane cu legături în fostele structuri ale Securității și în serviciile secrete postdecembriste. Aceste surse i-au dezvăluit detalii despre relațiile României cu Irakul, dar și despre jocurile strategice din acea zonă. Cu un an înainte fusese în Afganistan, iar experiența de acolo îl marcase profund. Din acea experiență se născuse dorința de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat în zonele de conflict în care România avea interese directe sau ascunse. În plus, a fost intrigat de faptul că trupele NATO și americanii foloseau avioane ucrainene uriașe, în timp ce țara noastră primea echipamente de mâna a doua.

„Inițial, eu n-am vrut să vorbesc despre lucrurile astea multă vreme, pentru că documentarea mi-o făcusem pe la București, cu niște vechi securiști și tot felul de alte personaje de-astea care au condus anumite departamente din serviciile secrete ale României și care îmi spuseseră despre minunatele noastre relații cu Irak. Dar cel mai important pentru mine era modul în care NATO și trupele aliate, mai ales Statele Unite, foloseau cele mai mari avioane militare construite vreodată în Ucraina, în timp ce nouă ne dădeau niște hercule de la lada de gunoi din Statele Unite.”, povestește Ohanesian.

„Noi dezvoltam infrastructura militară a Irakului”

Odată ajuns în teren, jurnalistul a realizat că zona era marcată nu doar de conflictele armate, ci și de afaceri obscure. Comerțul cu petrol, traficul de armament, construcțiile realizate de firme românești pentru armata irakiană – toate acestea făceau parte dintr-un joc geopolitic în care presa rareori avea acces. Ohanesian dorea să vadă viața localnicilor, să înțeleagă cum se trăiește într-o zonă de război, dar și să descopere ce înțelegeri se făcuseră în spatele ușilor închise. La vremea aceea, puțini jurnaliști cu experiență acceptau misiuni de acest fel. Cei mai mulți preferau locuri sigure, în Occident. El, însă, a simțit că trebuie să fie acolo, în mijlocul lucrurilor.

„Nu mai vorbesc de traficul cu armament, de comerțul cu petrol, de construcțiile pe care le-am făcut noi în zona aia, mai ales în Irak, și sub care de fapt noi dezvoltam infrastructura militară a Irakului. Ceea ce mă interesa pe mine… era să vedem și dacă reușeam să intrăm între oameni, să vedem care e viața lor de zi cu zi într-o zonă de conflict.”, explică Ohanesian.

„N-am știut care sunt înțelegerile din spatele meu”

El recunoaște că nu este omul care să stea în redacție. Încă de atunci era interesat de servicii secrete, de armată, de jocurile din spatele marilor conflicte. Pentru el, această deplasare a venit ca o ocazie unică. Nu știa însă ce înțelegeri se făceau în spate, cine trăgea sforile și cât de periculoasă avea să fie misiunea. Ceea ce a urmat avea să-i transforme complet viața și cariera.

„Era bine dacă nu stau în redacție. Eu nu-s omul care stă în redacție. Nici în ziua de azi nu am stare. La vremea aia, când am aflat că e vorba de o deplasare într-o zonă atât de interesantă pentru mine, eu începusem de vreun an de zile să mă ocup de zona asta: servicii secrete, armată și zone tulburate. A picat extraordinar de bine. N-am știut care sunt înțelegerile din spatele meu, n-am știut ce făceau la vremea aceea șefii ziarului la care lucram.”, afirmă jurnalistul.