Alexandru Tosa

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020.
Începând din mai 2021 face parte din echipa GÂNDUL, unde tratează subiecte politice, atât la nivel național, cât și internațional.

Un elev din Cluj a fost condamnat la zece luni de închisoare după ce ar fi falsificat peste 100 de adeverințe medicale
14 oct. 2022, 18:40

Un elev din Cluj a fost condamnat la zece luni de închisoare după ce ar fi falsificat peste 100 de adeverințe medicale

VIDEO Ion Cristoiu: „Dacă rușii nu anexau teritoriile ucrainene mai era cale de pace. Acum Putin ar trebui să renunțe la decrete”
13 oct. 2022, 23:35

VIDEO Ion Cristoiu: „Dacă rușii nu anexau teritoriile ucrainene mai era cale de pace. Acum Putin ar trebui să renunțe la decrete”

VIDEO Cristoiu: „Rușii sunt în război cu întreg Occidentul. La cum a evoluat războiul este foarte greu ca una din părți să dea înapoi”
13 oct. 2022, 23:17

VIDEO Cristoiu: „Rușii sunt în război cu întreg Occidentul. La cum a evoluat războiul este foarte greu ca una din părți să dea înapoi”

VIDEO Cristoiu, despre noua fază a războiului: „S-a ajuns la un moment „care pe care” și nu văd o rezolvare”
13 oct. 2022, 22:56

VIDEO Cristoiu, despre noua fază a războiului: „S-a ajuns la un moment „care pe care” și nu văd o rezolvare”

VIDEO Cristoiu, despre explozia de la podul Kerci: „Faptul că a fost așa de mare operațiunea și nu s-a prins nimeni înseamnă ori că fost permisă de ruși, ori ei sunt așa de proști”
13 oct. 2022, 22:30

VIDEO Cristoiu, despre explozia de la podul Kerci: „Faptul că a fost așa de mare operațiunea și nu s-a prins nimeni înseamnă ori că fost permisă de ruși, ori ei sunt așa de proști”

VIDEO Ion Cristoiu: „Rușii vor pierde războiul dacă nu va fi un război nuclear”
13 oct. 2022, 22:05

VIDEO Ion Cristoiu: „Rușii vor pierde războiul dacă nu va fi un război nuclear”

Cum va reacționa NATO în cazul în care Rusia va ataca Ucraina cu rachete nucleare. Stoltenberg:
13 oct. 2022, 19:21

Cum va reacționa NATO în cazul în care Rusia va ataca Ucraina cu rachete nucleare. Stoltenberg: „Asta va schimba fundamental natura conflictului. Vor fi consecinţe severe”

Angajații Blue Air, sfătuiți să își ia concediu! Anunțați printr-un e-mail că zborurile nu vor fi reluate mai devreme de 60 de zile
13 oct. 2022, 18:43

Angajații Blue Air, sfătuiți să își ia concediu! Anunțați printr-un e-mail că zborurile nu vor fi reluate mai devreme de 60 de zile

VIDEO O femeie a ajuns la urgențe după ce după ce a adormit cu lentilele de contact pe ochi. Medicii au fost șocați de ceea ce au descoperit în ochii femeii
12 oct. 2022, 19:53

VIDEO O femeie a ajuns la urgențe după ce după ce a adormit cu lentilele de contact pe ochi. Medicii au fost șocați de ceea ce au descoperit în ochii femeii

Putin așteaptă de la Erdogan o propunere concretă de mediere a războiului din Ucraina
12 oct. 2022, 18:54

Putin așteaptă de la Erdogan o propunere concretă de mediere a războiului din Ucraina

Iohannis, despre aderarea României la spațiul Schengen:
12 oct. 2022, 18:25

Iohannis, despre aderarea României la spațiul Schengen: „Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condiţiile politice pentru aderarea României la Schengen”

VIDEO General (r) Ștefan Dănilă: „Războiul din Ucraina are slabe șanse să-i vedem finalul. Negocierile de pace în termeni rusești ar fi în defavoarea Kievului după anexările ilegale”
11 oct. 2022, 23:42

VIDEO General (r) Ștefan Dănilă: „Războiul din Ucraina are slabe șanse să-i vedem finalul. Negocierile de pace în termeni rusești ar fi în defavoarea Kievului după anexările ilegale”

VIDEO: Psihonutriționistul Iuliana Dabija: „Cea mai grea parte după slăbire este menținerea”
11 oct. 2022, 23:18

VIDEO: Psihonutriționistul Iuliana Dabija: „Cea mai grea parte după slăbire este menținerea”

VIDEO Câte mese trebuie să mâncăm ca să slăbim: Iuliana Dabija: Eu recomand două mese pe zi. Prima la ora 12:00 și a doua până în ora 20:00”
11 oct. 2022, 23:04

VIDEO Câte mese trebuie să mâncăm ca să slăbim: Iuliana Dabija: Eu recomand două mese pe zi. Prima la ora 12:00 și a doua până în ora 20:00”

VIDEO Psihonutriționistul Iuliana Dabija explică cum să slăbim sănătos: „Poți să mănânci orice. E foarte importantă cantitatea și acel deficit caloric”
11 oct. 2022, 22:34

VIDEO Psihonutriționistul Iuliana Dabija explică cum să slăbim sănătos: „Poți să mănânci orice. E foarte importantă cantitatea și acel deficit caloric”

VIDEO Iuliana Dabija, despre nutriție: „Oamenii care apelează la serviciile unui nutriționist vin cu problema clasică - să slăbească. Ei caută un exemplu pe care să-l urmeze”
11 oct. 2022, 22:05

VIDEO Iuliana Dabija, despre nutriție: „Oamenii care apelează la serviciile unui nutriționist vin cu problema clasică – să slăbească. Ei caută un exemplu pe care să-l urmeze”

Ministerul Sănătăţii a contractat 130.000 de doze de vaccin hepatitic B.  Dozele vor ajunge în România în luna noiembrie
11 oct. 2022, 19:19

Ministerul Sănătăţii a contractat 130.000 de doze de vaccin hepatitic B. Dozele vor ajunge în România în luna noiembrie

Klaus Iohannis a convocat CSAT după escaladarea conflictului de la granița României
11 oct. 2022, 18:42

Klaus Iohannis a convocat CSAT după escaladarea conflictului de la granița României

Șeful NATO, avertisment dur pentru Rusia:
11 oct. 2022, 18:20

Șeful NATO, avertisment dur pentru Rusia: „Orice atac împotriva infrastructurii Alianței va declanşa o „reacţie unită şi hotărâtă”

Guvernul a îndatorat fiecare român cu 6.000 de lei în numai nouă luni. De ce se împrumută România atât de mult de pe piețele externe
10 oct. 2022, 19:45

Guvernul a îndatorat fiecare român cu 6.000 de lei în numai nouă luni. De ce se împrumută România atât de mult de pe piețele externe

Șefa FMI avertizează:
10 oct. 2022, 19:08

Șefa FMI avertizează: „Omenirea a intrat într-o epocă de „fragilitate şi volatilitate”, iar riscul recesiunii mondiale este în creștere”

O femeie de 34 de ani, mamă a unui copil de doi ani, s-a aruncat de la etajul doi al unui bloc din Dâmbovița. Ce a împins-o pe femeie să recurgă la acest gest extrem
10 oct. 2022, 18:28

O femeie de 34 de ani, mamă a unui copil de doi ani, s-a aruncat de la etajul doi al unui bloc din Dâmbovița. Ce a împins-o pe femeie să recurgă la acest gest extrem

07 oct. 2022, 19:09

„Trăim vremuri speciale. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum”, spune un consultant de strategie al BNR

Cum a scăpat o tânără din Vaslui de un bărbat care încerca să o violeze. Agresorul a fugit rușinat și s-a ascuns într-un lan de porumb
07 oct. 2022, 18:46

Cum a scăpat o tânără din Vaslui de un bărbat care încerca să o violeze. Agresorul a fugit rușinat și s-a ascuns într-un lan de porumb

Mama unui copil a fost șocată să vadă ce a pățit fiul său:
06 oct. 2022, 19:45

Mama unui copil a fost șocată să vadă ce a pățit fiul său: „A devenit portocaliu după ce a mâncat prea multe portocale și mandarine”. Ce spun medicii

Antrenorul de fitness al lui Tottenham, Gian Piero Ventrone a murit la 61 de ani:
06 oct. 2022, 19:18

Antrenorul de fitness al lui Tottenham, Gian Piero Ventrone a murit la 61 de ani: „Suntem devastați” transmite clubul

O tânără polițistă de 22 de ani din Cernăuți a fost împușcată mortal de un pedofil din Crimeea pe care încerca să-l aresteze
06 oct. 2022, 18:39

O tânără polițistă de 22 de ani din Cernăuți a fost împușcată mortal de un pedofil din Crimeea pe care încerca să-l aresteze

România și Bulgaria, tot mai aproape de Schengen. Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene vrea să obţină unanimitatea cu privire la aderare în decembrie. Cine se opune?
05 oct. 2022, 18:55

România și Bulgaria, tot mai aproape de Schengen. Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene vrea să obţină unanimitatea cu privire la aderare în decembrie. Cine se opune?

Epidemia de holeră face ravagii în Siria. 39 de persoane au murit și alte 600 sunt confirmate cu infecția
05 oct. 2022, 18:17

Epidemia de holeră face ravagii în Siria. 39 de persoane au murit și alte 600 sunt confirmate cu infecția

Banca Mondială previzionează o creștere economică peste orice așteptări pentru România. Cifra prognozată, mai mare decât înaintea războiului
04 oct. 2022, 18:36

Banca Mondială previzionează o creștere economică peste orice așteptări pentru România. Cifra prognozată, mai mare decât înaintea războiului

VIDEO Ponta: „Europa se schimbă. Cred că Bruxelles-ul și instituția europeană e o frână uriașă și va alimenta suveranismul”
04 oct. 2022, 00:05

VIDEO Ponta: „Europa se schimbă. Cred că Bruxelles-ul și instituția europeană e o frână uriașă și va alimenta suveranismul”

VIDEO Ponta: „Europa a pierdut războiul și l-a pierdut economic. Dacă Germania nu primește gaz am încurcat-o toți!”
03 oct. 2022, 23:45

VIDEO Ponta: „Europa a pierdut războiul și l-a pierdut economic. Dacă Germania nu primește gaz am încurcat-o toți!”

VIDEO Ponta, despre anexarea celor patru teritorii ucrainene de către Rusia: „Putin și-a calculat greșit povestea cu Ucraina și va ieși foarte prost din acest război”
03 oct. 2022, 23:28