Gilda Popa

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie – Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat un concurs la un post local de televiziune din Constanța, la care s-a prezentat din curiozitate. Avea 18 ani și abia terminase liceul. It was a match.

A fost repartizată imediat la departamentul Sport, după ce i s-a spus că are o voce puternică, de prezentator sportiv. A protestat, însă fără succes. Nu știa nimic despre sport. Citea Eliade, Cioran, nițel din Platon și, în general, câte ceva din „maneliștii” filosofiei la modă printre liceeni la acea vreme. În scurt timp, a aflat de la colegii jurnaliști din sport că era urmărită cu interes pentru comentariile „filosofice” la meciurile de fotbal. A fost primul său succes interdisciplinar în activitatea de jurnalist.

„Rețeta”, învățată cu prețul unor momente de groază în fața unor probleme insurmontabile la orele de fizică. Pe care profesorul le savura tacticos, nu fără satisfacție, după care ne îndruma amabil: „Când nu știm ce să facem, ce facem? Facem ce știm!”. Rețeta e imbatabilă în jurnalism. Investigația începem când știm că nu știm și facem ce știm până aflăm ce nu știm.

A scris la Cotidianul (din perioada Realitatea-Cațavencu), ZIUA (investigație, reportaj), Money Channel și Money Express (divizia business a ex Realitatea-Cațavencu) – interviu, reportaj TV, CorectNews (anchetă, investigație), TVR (multimedia), Ziua News (anchetă, investigație), Puterea, Lumea Justiției și Gândul (interviu, reportaj, anchetă). În prezent lucrează și la o rubrică axată pe tehnologie blockchain, piața cripto, NFT.

EXCENTRIC. Elon Musk „se joacă” iar cu nervii acționarilor Tesla: VÂND TOT/ Mesajele stranii care au speriat bursele
01 mai 2020, 20:35

EXCENTRIC. Elon Musk „se joacă” iar cu nervii acționarilor Tesla: VÂND TOT/ Mesajele stranii care au speriat bursele

OPERAȚIUNEA „WARP SPEED”. Cele mai puternice agenții de SPIONAJ din lume „vânează” SECRETELE vaccinului anticoronavirus/ Război subteran în COMUNITATEA DE INFORMAȚII
01 mai 2020, 19:17

OPERAȚIUNEA „WARP SPEED”. Cele mai puternice agenții de SPIONAJ din lume „vânează” SECRETELE vaccinului anticoronavirus/ Război subteran în COMUNITATEA DE INFORMAȚII

AVERTISMENTUL LUI PUTIN. Rusia se pregătește pentru „o nouă și înfricoșătoare fază a pandemiei”
28 apr. 2020, 22:45

AVERTISMENTUL LUI PUTIN. Rusia se pregătește pentru „o nouă și înfricoșătoare fază a pandemiei”

VITAL. Aparatul care îți spune LA TIMP dacă te SUFOCI LENT din cauza COVID-19, recomandat de medicii din New York: Este la fel de simplu ca un termometru
22 apr. 2020, 21:57

VITAL. Aparatul care îți spune LA TIMP dacă te SUFOCI LENT din cauza COVID-19, recomandat de medicii din New York: Este la fel de simplu ca un termometru

FOCARE DE VIOLENȚĂ. Nou episod de ATAC împotriva polițiștilor, FILMAT la Hârșova. Oamenii legii, veniți să aplaneze un conflict între persoane aflate în izolare
22 apr. 2020, 01:01

FOCARE DE VIOLENȚĂ. Nou episod de ATAC împotriva polițiștilor, FILMAT la Hârșova. Oamenii legii, veniți să aplaneze un conflict între persoane aflate în izolare

ALARMĂ DE GRADUL ZERO. SUA, în pragul DEZASTRULUI/ Prețul petrolului a scăzut sub zero, la minus 37 dolari/ Producătorii disperați plătesc investitorii să le preia stocurile
20 apr. 2020, 22:59

ALARMĂ DE GRADUL ZERO. SUA, în pragul DEZASTRULUI/ Prețul petrolului a scăzut sub zero, la minus 37 dolari/ Producătorii disperați plătesc investitorii să le preia stocurile

REVOLTE URIAȘE în Statele Unite/ Americanii cer în stradă eliminarea restricțiilor: „Dați-mi libertate sau dați-mi COVID-19”/ ”De ce nu pot să merg la MUNCĂ?”/ „FRICA este adevăratul virus”
20 apr. 2020, 18:54

REVOLTE URIAȘE în Statele Unite/ Americanii cer în stradă eliminarea restricțiilor: „Dați-mi libertate sau dați-mi COVID-19”/ ”De ce nu pot să merg la MUNCĂ?”/ „FRICA este adevăratul virus”

NOI TENSIUNI militare între SUA și Rusia. Autoritățile de la Kremlin RISCĂ să BRUIEZE comunicațiile americane cu testele antisatelit
16 apr. 2020, 21:00

NOI TENSIUNI militare între SUA și Rusia. Autoritățile de la Kremlin RISCĂ să BRUIEZE comunicațiile americane cu testele antisatelit

EXCLUSIV. Economia, EXTREMĂ URGENȚĂ. Cu ce SOLUȚII vin politicienii români, pentru SALVAREA României de la colaps economic: „ Pentru noi acesta trebuie să fie MOMENTUL ZERO”/ O campanie inițiată de Gândul.ro
16 apr. 2020, 18:07

RATA DECESELOR provocate de COVID-19 în București, accelerată de episoadele de POLUARE EXTREMĂ. ONG-urile solicită INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR de ardere ilegală a deșeurilor
15 apr. 2020, 17:26

RATA DECESELOR provocate de COVID-19 în București, accelerată de episoadele de POLUARE EXTREMĂ. ONG-urile solicită INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR de ardere ilegală a deșeurilor

SOLUȚII AMERICANE pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă. Cu ce propuneri vin politicienii la Casa Albă
13 apr. 2020, 16:22

SOLUȚII AMERICANE pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă. Cu ce propuneri vin politicienii la Casa Albă

CIFRE ÎNFIORĂTOARE în Statele Unite: 400.000 de americani infectați și peste 14.000 de morți/ Record NEGRU pentru a doua zi consecutiv în New York
08 apr. 2020, 21:04

CIFRE ÎNFIORĂTOARE în Statele Unite: 400.000 de americani infectați și peste 14.000 de morți/ Record NEGRU pentru a doua zi consecutiv în New York

ADEVĂRUL ASCUNS despre COVID-19: De ce mor TINERII SĂNĂTOȘI/ Decesul vine FULGERĂTOR și fără PREAVIZ/ Lumea medicală caută explicații
06 apr. 2020, 16:58

ADEVĂRUL ASCUNS despre COVID-19: De ce mor TINERII SĂNĂTOȘI/ Decesul vine FULGERĂTOR și fără PREAVIZ/ Lumea medicală caută explicații

IMAGINI TULBURĂTOARE cu medicul ARESTAT în Rusia după ce a DEZVĂLUIT că guvernul rus a FALSIFICAT statisticile privind COVID-19
03 apr. 2020, 17:51

IMAGINI TULBURĂTOARE cu medicul ARESTAT în Rusia după ce a DEZVĂLUIT că guvernul rus a FALSIFICAT statisticile privind COVID-19

BILANȚ CATASTROFIC în Marea Britanie. Specialiștii avertizează: „CURBA MORȚII” crește mai rapid ca în Italia
03 apr. 2020, 16:50

BILANȚ CATASTROFIC în Marea Britanie. Specialiștii avertizează: „CURBA MORȚII” crește mai rapid ca în Italia

CONFIRMAȚI POST-MORTEM. Peste jumătate dintre decesele provocate de coronavirus, confirmate abia DUPĂ moartea acestora/Semnalul de alarmă dat de un chirurg de la Spitalul Universitar București
31 mart. 2020, 20:23

CONFIRMAȚI POST-MORTEM. Peste jumătate dintre decesele provocate de coronavirus, confirmate abia DUPĂ moartea acestora/Semnalul de alarmă dat de un chirurg de la Spitalul Universitar București

Descoperire care SCHIMBĂ TOT ce știau medicii. Coronavirus atacă SISTEMUL NERVOS/ Insuficiența respiratorie, efect al LEZIUNILOR CEREBRALE
31 mart. 2020, 18:25

Descoperire care SCHIMBĂ TOT ce știau medicii. Coronavirus atacă SISTEMUL NERVOS/ Insuficiența respiratorie, efect al LEZIUNILOR CEREBRALE

TEORIE ȘOCANTĂ. Economiștii propun SOLUȚIA pentru CRIZA GLOBALĂ: „Să ne prefacem că toate magazinele sunt GOALE!”
30 mart. 2020, 22:35

TEORIE ȘOCANTĂ. Economiștii propun SOLUȚIA pentru CRIZA GLOBALĂ: „Să ne prefacem că toate magazinele sunt GOALE!”

PRIMUL JAF DE PROPORȚII pe fondul pandemiei de coronavirus. Tablou celebru al lui van Gogh, furat din muzeu duminică noaptea/ Coincidența stranie care indică un furt „profesionist”
30 mart. 2020, 18:56

PRIMUL JAF DE PROPORȚII pe fondul pandemiei de coronavirus. Tablou celebru al lui van Gogh, furat din muzeu duminică noaptea/ Coincidența stranie care indică un furt „profesionist”

ARMATA, ALĂTURI de români/ Mesaj EMOȚIONANT al Șefului Statului Major al Apărării: Suntem în slujba națiunii/ Prin tot ce facem SPRIJINIM POPULAȚIA
26 mart. 2020, 01:05

ARMATA, ALĂTURI de români/ Mesaj EMOȚIONANT al Șefului Statului Major al Apărării: Suntem în slujba națiunii/ Prin tot ce facem SPRIJINIM POPULAȚIA

SPITALUL ROL 2 va fi operațional SÂMBĂTĂ. Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă: „Suntem cu toate procedurile aproape de finalizare”
26 mart. 2020, 00:56

SPITALUL ROL 2 va fi operațional SÂMBĂTĂ. Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă: „Suntem cu toate procedurile aproape de finalizare”

Un NOU VIRUS MORTAL lovește China/ A fost TESTAT POZITIV după ce a murit în autobuz/ Ce AU ÎN COMUN coronavirusul și hantavirusul
24 mart. 2020, 18:38

Un NOU VIRUS MORTAL lovește China/ A fost TESTAT POZITIV după ce a murit în autobuz/ Ce AU ÎN COMUN coronavirusul și hantavirusul

SUPRAVIEȚUIREA economică a presei de calitate, în pericol/ Reprezentanții mass-media, APEL către Guvern/ Ce MĂSURI URGENTE sunt necesare
23 mart. 2020, 18:06

SUPRAVIEȚUIREA economică a presei de calitate, în pericol/ Reprezentanții mass-media, APEL către Guvern/ Ce MĂSURI URGENTE sunt necesare

AGONIE ÎN SPANIA. Aproape 400 de morți în ultimele 24 de ore/ Președintele cere Parlamentului prelungirea stării de urgență
22 mart. 2020, 18:55

AGONIE ÎN SPANIA. Aproape 400 de morți în ultimele 24 de ore/ Președintele cere Parlamentului prelungirea stării de urgență

O piață de UN TRILION DE DOLARI, în cursa pentru vaccinul anticoronavirus/ „Vedetele” umanității în această cursă, cercetătorii, salarii derizorii în raport cu vedetele din fotbal/ Ce explicații au politicienii
19 mart. 2020, 12:38

MIT SPULBERAT. Explozie de cazuri în țările tropicale / Coronavirusul REZISTĂ temperaturilor de vară / Anunț CUTREMURĂTOR făcut de Donald Trump / Cât va ține pandemia
17 mart. 2020, 20:42

MIT SPULBERAT. Explozie de cazuri în țările tropicale / Coronavirusul REZISTĂ temperaturilor de vară / Anunț CUTREMURĂTOR făcut de Donald Trump / Cât va ține pandemia

EFECTELE COVID-19. Carrefour permite accesul a maxim 50 de clienți o dată în magazinele de proximitate. Carmen Cristescu: „Ne adaptăm local””
16 mart. 2020, 20:33

EFECTELE COVID-19. Carrefour permite accesul a maxim 50 de clienți o dată în magazinele de proximitate. Carmen Cristescu: „Ne adaptăm local””

ALERTĂ DE CORONAVIRUS într-o aeronavă TAROM/ O cursă spre Suceava a revenit în București după ce un pasager a avut o criză de tuse
16 mart. 2020, 20:15

ALERTĂ DE CORONAVIRUS într-o aeronavă TAROM/ O cursă spre Suceava a revenit în București după ce un pasager a avut o criză de tuse

FOCAR. Clienții unei rețele de prostituție din România, suspecți de infecție cu HIV și coronavirus/ Apelul DIICOT: Efectuați DE URGENȚĂ analizele
16 mart. 2020, 19:22

FOCAR. Clienții unei rețele de prostituție din România, suspecți de infecție cu HIV și coronavirus/ Apelul DIICOT: Efectuați DE URGENȚĂ analizele

IPOTEZĂ TULBURĂTOARE. Românii, predispuși genetic să facă forma „ușoară” a COVID-19 / Un medic reputat dă toate detaliile
14 mart. 2020, 20:21

IPOTEZĂ TULBURĂTOARE. Românii, predispuși genetic să facă forma „ușoară” a COVID-19 / Un medic reputat dă toate detaliile

VINDECARE. Trei pacienți din Timișoara, externați după ce testele au ieșit negative pentru Coronavirus
14 mart. 2020, 18:00

VINDECARE. Trei pacienți din Timișoara, externați după ce testele au ieșit negative pentru Coronavirus

CCR DINAMITEAZĂ SCENARIILE politice privind anticipatele/ Motivarea în conflictul privind desemnarea premierului/ DOCUMENT
10 mart. 2020, 18:39

CCR DINAMITEAZĂ SCENARIILE politice privind anticipatele/ Motivarea în conflictul privind desemnarea premierului/ DOCUMENT

ANUNȚ TERIFIANT. Coronavirusul atacă ireversibil plămânii, chiar și în cazul persoanelor vindecate/ E o combinație letală între SARS și HIV
09 mart. 2020, 22:11