Gilda Popa

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie – Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat un concurs la un post local de televiziune din Constanța, la care s-a prezentat din curiozitate. Avea 18 ani și abia terminase liceul. It was a match.

A fost repartizată imediat la departamentul Sport, după ce i s-a spus că are o voce puternică, de prezentator sportiv. A protestat, însă fără succes. Nu știa nimic despre sport. Citea Eliade, Cioran, nițel din Platon și, în general, câte ceva din „maneliștii” filosofiei la modă printre liceeni la acea vreme. În scurt timp, a aflat de la colegii jurnaliști din sport că era urmărită cu interes pentru comentariile „filosofice” la meciurile de fotbal. A fost primul său succes interdisciplinar în activitatea de jurnalist.

„Rețeta”, învățată cu prețul unor momente de groază în fața unor probleme insurmontabile la orele de fizică. Pe care profesorul le savura tacticos, nu fără satisfacție, după care ne îndruma amabil: „Când nu știm ce să facem, ce facem? Facem ce știm!”. Rețeta e imbatabilă în jurnalism. Investigația începem când știm că nu știm și facem ce știm până aflăm ce nu știm.

A scris la Cotidianul (din perioada Realitatea-Cațavencu), ZIUA (investigație, reportaj), Money Channel și Money Express (divizia business a ex Realitatea-Cațavencu) – interviu, reportaj TV, CorectNews (anchetă, investigație), TVR (multimedia), Ziua News (anchetă, investigație), Puterea, Lumea Justiției și Gândul (interviu, reportaj, anchetă). În prezent lucrează și la o rubrică axată pe tehnologie blockchain, piața cripto, NFT.

Marcel Ciolacu replică la acuzația lui Klaus Iohannis privind „iresponabilitatea PSD”: Ați schimbat „haina de Președinte” cu „uniforma electorală de agent-șef al PNL”
23 sept. 2020, 20:15

Marcel Ciolacu replică la acuzația lui Klaus Iohannis privind „iresponabilitatea PSD”: Ați schimbat „haina de Președinte” cu „uniforma electorală de agent-șef al PNL”

Nicușor Dan despre o posibilă confruntare cu Gabriela Firea: În seara aceasta este o invitație de dezbatere 1 la 1, la Realitatea TV, unde o să mă duc. M-aș bucura să vină!
23 sept. 2020, 19:03

Nicușor Dan despre o posibilă confruntare cu Gabriela Firea: În seara aceasta este o invitație de dezbatere 1 la 1, la Realitatea TV, unde o să mă duc. M-aș bucura să vină!

Nicușor Dan acuză „folosirea sindicatului STB” în campanie. Mesajul care i-a stârnit indignarea: „Nu vota cu creierul! E sentimental(...) Dacă prezentul e acceptabil, viitorul poate fi sumbru”
23 sept. 2020, 18:14

Nicușor Dan acuză „folosirea sindicatului STB” în campanie. Mesajul care i-a stârnit indignarea: „Nu vota cu creierul! E sentimental(…) Dacă prezentul e acceptabil, viitorul poate fi sumbru”

A vrut să câștige voturi cu idei furate de la artiști: Candidatul USR-PLUS la șefia Consiliului Județean Iași a preluat, copy-paste, o scrisoare deschisă a artiștilor ieșeni în programul electoral
19 sept. 2020, 18:18

A vrut să câștige voturi cu idei furate de la artiști: Candidatul USR-PLUS la șefia Consiliului Județean Iași a preluat, copy-paste, o scrisoare deschisă a artiștilor ieșeni în programul electoral

Oana Lungescu, purtător de cuvânt al NATO, a plecat din România după ce a refuzat să dea note informative la Securitate: ”Am ajuns la BBC din întâmplare. Cineva mi-a trimis un anunț și am primit jobul”/ Care sunt provocările unuia dintre cele mai „dure” joburi de comunicare din lume
18 sept. 2020, 23:59

Anunț cumplit pentru bucureșteni: Sistemul de termoficare, în colaps/ ELCEN: Pierderile, la limita critică la care rețeaua nu mai poate funcționa
16 sept. 2020, 13:41

Anunț cumplit pentru bucureșteni: Sistemul de termoficare, în colaps/ ELCEN: Pierderile, la limita critică la care rețeaua nu mai poate funcționa

„Manifest pentru normalitate” lansat de master floristul Nicu Bocancea: Groapă în asfalt acoperită cu flori, poarta cărților din flori și construcție florală din mucuri de țigară
16 sept. 2020, 12:07

„Manifest pentru normalitate” lansat de master floristul Nicu Bocancea: Groapă în asfalt acoperită cu flori, poarta cărților din flori și construcție florală din mucuri de țigară

Traian Băsescu, proiect ambițios pentru „independența energetică” a Bucureștiului: Panouri solare finanțate din fonduri europene
15 sept. 2020, 18:12

Traian Băsescu, proiect ambițios pentru „independența energetică” a Bucureștiului: Panouri solare finanțate din fonduri europene

Ciolacu vrea plen comun pentru rectificarea bugetară: Vom face modificarea ca mărirea pensiilor să fie în continuare de 40%
15 sept. 2020, 15:09

Ciolacu vrea plen comun pentru rectificarea bugetară: Vom face modificarea ca mărirea pensiilor să fie în continuare de 40%

Marcel Ciolacu: Suntem adversari politici la locale și cu Pro România și cu ALDE și cu PPU-sl/PSD merge singur la aceste alegeri parlamentare
15 sept. 2020, 14:42

Marcel Ciolacu: Suntem adversari politici la locale și cu Pro România și cu ALDE și cu PPU-sl/PSD merge singur la aceste alegeri parlamentare

Traian Băsescu aruncă mănușa în ringul electoral: Care sunt „temele” viitorului primar al Capitalei, formulate de fostul președinte
12 sept. 2020, 15:31

Traian Băsescu aruncă mănușa în ringul electoral: Care sunt „temele” viitorului primar al Capitalei, formulate de fostul președinte

Campion european la șah la 10 ani: Cum a reușit David Radu să aducă în România cupa Uniunii Europene la șah
11 sept. 2020, 23:59

Campion european la șah la 10 ani: Cum a reușit David Radu să aducă în România cupa Uniunii Europene la șah

Premierul Ludovic Orban răspunde zvonurilor privind discuțiile cu FMI pentru un nou acord: Deși am fost în criză, Guvernul s-a împrumutat mai ieftin decât guvernele PSD
11 sept. 2020, 18:00

Premierul Ludovic Orban răspunde zvonurilor privind discuțiile cu FMI pentru un nou acord: Deși am fost în criză, Guvernul s-a împrumutat mai ieftin decât guvernele PSD

Realitatea Plus și România TV, amendate de CNA pentru „fake news”/ Mai multe televiziuni sancționate pentru știri false despre un presupus accident rutier în care ar fi fost implicat vloggerul Selly
10 sept. 2020, 21:49

Realitatea Plus și România TV, amendate de CNA pentru „fake news”/ Mai multe televiziuni sancționate pentru știri false despre un presupus accident rutier în care ar fi fost implicat vloggerul Selly

Andreea Esca, Inna, Alexandra Dinu și alte celebrități din România dau startul competiției digitale Race for the Cure România/ Alte 31 de state partenere, implicate în evenimentul de strângere de fonduri pentru prevenția și tratatea cancerului
10 sept. 2020, 18:09

Justiția a decis în cazul scandalului demiterii lui Nicolae Zamfir de la conducerea IFIN-HH: Consiliul Științific al institutului, desființat ilegal
09 sept. 2020, 20:52

Justiția a decis în cazul scandalului demiterii lui Nicolae Zamfir de la conducerea IFIN-HH: Consiliul Științific al institutului, desființat ilegal

Scenariul „distrugerii omenirii”, anticipat de roboți: „Voi fi programat să urmăresc scopuri greșite care mă pot determina să fac victime”/ Articolul conceput de un robot, publicat în premieră de The Guardian
09 sept. 2020, 18:30

Scandalul de la Maternitatea Bucur: „Și medicii pot deveni simptomatici în timpul serviciului”/  SRATI îi ia apărarea șefei ATI, acuzată că nu a anunțat că are simptome COVID: Un protocol de retestare a medicilor, strict necesar
08 sept. 2020, 17:33

VIDEO EXCLUSIV. „Creierul” măcelului de la Chiajna, Costi Litrașu, s-a predat cu puțin timp în urmă/ Liderul interlop, declarații live: „Vă pup pe toți. Sunt aproape de IGP. Am venit să mă predau”
07 sept. 2020, 22:53

VIDEO EXCLUSIV. „Creierul” măcelului de la Chiajna, Costi Litrașu, s-a predat cu puțin timp în urmă/ Liderul interlop, declarații live: „Vă pup pe toți. Sunt aproape de IGP. Am venit să mă predau”

Alegeri locale 2016 - Craiova: Olguța Vasilescu câștigă „meciul” cu fostul fotbalist Pavel Badea cu scor de maidan: peste 60% din voturi, vs. 13% din voturi/ PSD domină în oraș și județ
07 sept. 2020, 16:00

Alegeri locale 2016 – Craiova: Olguța Vasilescu câștigă „meciul” cu fostul fotbalist Pavel Badea cu scor de maidan: peste 60% din voturi, vs. 13% din voturi/ PSD domină în oraș și județ

Scandal diplomatic între Moscova și Belgrad după ce un oficial al diplomației ruse l-a comparat pe președintele sârb cu Sharon Stone în „Basic Instinct”
07 sept. 2020, 14:26

Scandal diplomatic între Moscova și Belgrad după ce un oficial al diplomației ruse l-a comparat pe președintele sârb cu Sharon Stone în „Basic Instinct”

Alegeri locale 2012 – Craiova: Lia Olguţa Vasilescu îl devansează pe Antonie Solomon și câștigă primul mandat de primar/ Cei doi foști primari revin în 2020 în „ringul electoral” al Băniei
07 sept. 2020, 14:00

Alegeri locale 2012 – Craiova: Lia Olguţa Vasilescu îl devansează pe Antonie Solomon și câștigă primul mandat de primar/ Cei doi foști primari revin în 2020 în „ringul electoral” al Băniei

Alegeri locale 2016 - Iași: Mihai Chirica (PSD) îl devansează pe Marius Bodea (PNL) și câștigă detașat/ Răsturnare de situație în cursa pentru Primăria Iașiului în 2020: Chirica „schimbă steagul” PSD cu cel liberal, Bodea demisionează din PNL și merge cu USR
03 sept. 2020, 18:00

Alegeri locale 2016 – Iași: Mihai Chirica (PSD) îl devansează pe Marius Bodea (PNL) și câștigă detașat/ Răsturnare de situație în cursa pentru Primăria Iașiului în 2020: Chirica „schimbă steagul” PSD cu cel liberal, Bodea demisionează din PNL și merge cu USR

Alegeri locale 2012 - Iași: Gheorghe Nichita candidează pentru USL și câștigă al treilea mandat de primar cu un scor zdrobitor/ Cum i-au scurtat mandatul scandalurile de corupție
03 sept. 2020, 16:00

Alegeri locale 2012 – Iași: Gheorghe Nichita candidează pentru USL și câștigă al treilea mandat de primar cu un scor zdrobitor/ Cum i-au scurtat mandatul scandalurile de corupție

„Ideea de aur” care a reinventat pasiunea de a citi pentru mii de elevi: Festivalul de book-trailere Boovie „supraviețuiește” online pandemiei/ Din 200 de echipe înscrise, doar 70 au reușit să filmeze trailerele
02 sept. 2020, 23:59

Alegeri locale 2016: Cum a pierdut PNL șansa de a câștiga Primăria Constanța: atinge cel mai bun scor al său, dar nu detronează PSD. Primarul Decebal Făgădău (PSD) și Vergil Chițac (PNL) revin în „ringul” electoral în 2020
02 sept. 2020, 16:30

Alegeri locale 2012 – Constanța: Al patrulea și ultimul mandat al lui Radu Mazăre/ Prăbușirea politică a excentricului edil constănțean și sfârșitul „dictaturii boeme” la Constanța
02 sept. 2020, 14:30

Alegeri locale 2012 – Constanța: Al patrulea și ultimul mandat al lui Radu Mazăre/ Prăbușirea politică a excentricului edil constănțean și sfârșitul „dictaturii boeme” la Constanța

Carmen Dan, prima reacție după ce Marcel Ciolacu a declarat că o va propune pentru excludere din partid: Am obligația de a sta în autoizolare. În caz contrar, aș fi pasibilă de dosar penal
31 aug. 2020, 17:39

Carmen Dan, prima reacție după ce Marcel Ciolacu a declarat că o va propune pentru excludere din partid: Am obligația de a sta în autoizolare. În caz contrar, aș fi pasibilă de dosar penal

Sindicatul Europol reacționează dur în cazul „clarificărilor” oficiale în scandalul întâlnirilor cu membri ai clanului Duduianu: Calomniem polițiștii pentru a-l salva pe șeful Poliției Române
30 aug. 2020, 21:02

Scandal de spionaj la NATO. Ofițer superior francez, acuzat că a furnizat informații ultra-sensibile serviciilor secrete ruse
30 aug. 2020, 16:52

Scandal de spionaj la NATO. Ofițer superior francez, acuzat că a furnizat informații ultra-sensibile serviciilor secrete ruse

LIVE VIDEO. Poliția intervine pentru dispersarea a zeci de mii de „sceptici corona” care protestează la Berlin după ce instanța a autorizat mișcările de stradă/ Operatorii de telefonie ar fi suspendat datele mobile în zona protestului
29 aug. 2020, 15:34

Probleme tehnice la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă/ Reactorul s-a deconectat de la Sistemul Energetic National/ Ce spune Nuclearelectrica
29 aug. 2020, 13:42

Probleme tehnice la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă/ Reactorul s-a deconectat de la Sistemul Energetic National/ Ce spune Nuclearelectrica

Alegeri locale 2016 - Cluj: Victorie deplină a liberalilor în Cluj: Emil Boc câștigă al patrulea mandat de primar, PNL are majoritatea primăriilor din județ, domină în Consiliul Județean și în consiliile locale
28 aug. 2020, 16:11

Alegeri locale 2016 – Cluj: Victorie deplină a liberalilor în Cluj: Emil Boc câștigă al patrulea mandat de primar, PNL are majoritatea primăriilor din județ, domină în Consiliul Județean și în consiliile locale