Silviu Bănilă

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006.

Între 2007-2009 a lucrat la revista și site-ul „4TuningRo”, ambele produse dedicate culturii de tuning auto din România și străinătate, care de abia „înflorea” la acea vreme.

În anul 2010, Silviu a scris mai multe lucrări dedicate micilor antreprenori, la editura Rentrop & Straton. Au urmat apoi patru ani de activitate la site-ul economic Manager.ro, aparținând aceleiași edituri R&S.

La sfârșitul anului 2014 s-a angajat la cotidianul online„Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Un adolescent a chemat descarcerarea în ajutor, după ce și-a introdus bărbăția într-o țeavă metalică - VIDEO
24 mai 2019, 10:09

Un adolescent a chemat descarcerarea în ajutor, după ce și-a introdus bărbăția într-o țeavă metalică – VIDEO

ALERTĂ METEO. Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii și grindină. Județele afectate de schimbările de temperatură
24 mai 2019, 08:17

ALERTĂ METEO. Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii și grindină. Județele afectate de schimbările de temperatură

Sosul cu usturoi KFC, disponibil într-un nou lanț de hypermarketuri
23 mai 2019, 13:58

Sosul cu usturoi KFC, disponibil într-un nou lanț de hypermarketuri

Un tată disperat apelează la înțelepciunea internetului: Iubitul fiicei mele ar trebui să știe adevărul? Un secret de familie ar putea fi dezgropat / „Nu vreau să-mi sabotez copilul, dar...
23 mai 2019, 10:23

Un tată disperat apelează la înțelepciunea internetului: Iubitul fiicei mele ar trebui să știe adevărul? Un secret de familie ar putea fi dezgropat / „Nu vreau să-mi sabotez copilul, dar…”

O cățelușă sănătoasă tun, eutanasiată pentru a fi îngropată alături de stăpâna ei. Răposata a făcut cererea bizară în testament
23 mai 2019, 10:08

O cățelușă sănătoasă tun, eutanasiată pentru a fi îngropată alături de stăpâna ei. Răposata a făcut cererea bizară în testament

ALERTĂ METEO. Vremea va fi instabilă. Ploi torențiale/ Cod portocaliu de inundații
23 mai 2019, 08:33

ALERTĂ METEO. Vremea va fi instabilă. Ploi torențiale/ Cod portocaliu de inundații

Localnicii dintr-un oraș indian au ieșit în stradă, după ce o maimuță a ucis un bărbat și a rănit alte zece persoane
22 mai 2019, 16:14

Localnicii dintr-un oraș indian au ieșit în stradă, după ce o maimuță a ucis un bărbat și a rănit alte zece persoane

Primul stat care le permite oamenilor să devină „pământ de flori
22 mai 2019, 14:28

Primul stat care le permite oamenilor să devină „pământ de flori” după moarte. Recent, actorul Luke Perry a fost îngropat într-un „costum din ciuperci”

Autobiografia șocantă a unui artist celebru: Susține că „și-a atins organele genitale
22 mai 2019, 12:18

Autobiografia șocantă a unui artist celebru: Susține că „și-a atins organele genitale” de Trump și scrie despre relațiile cu mai multe dive. O actriță de top îl contrazice dur: Un bătrân care s-a purtat dubios cu mine, deși de abia terminasem liceul

Johnny Depp își acuză fosta soție că și-ar fi „pictat rănile
22 mai 2019, 08:29

Johnny Depp își acuză fosta soție că și-ar fi „pictat rănile” pentru a-l defăima: Nu sunt agresor, ci victimă / Avocații lui Amber Heard: Încearcă să-și salveze cariera

ALERTĂ METEO. Vreme instabilă. Temperaturile pot atinge 26 de grade
22 mai 2019, 07:34

ALERTĂ METEO. Vreme instabilă. Temperaturile pot atinge 26 de grade

Mai multe domnișoare de onoare, hărțuite de bărbați la o nuntă, în timpul unui „ritual
21 mai 2019, 14:59

Mai multe domnișoare de onoare, hărțuite de bărbați la o nuntă, în timpul unui „ritual”. Unul dintre indivizi, cu pantalonii în vine

O tânără a descoperit o pată roșie de „proveniență necunoscută
21 mai 2019, 10:10

O tânără a descoperit o pată roșie de „proveniență necunoscută” în interiorul pantalonilor cumpărați de la un retailer celebru. „Mi s-a făcut rău, era să vomit”

Un bărbat a fost surprins în timp ce „se atingea
21 mai 2019, 09:28

Un bărbat a fost surprins în timp ce „se atingea” la sală, cu telefonul ațintit asupra unei femei care ridica greutăți – VIDEO

Un milionar a pus avionul privat pe pilot automat, pentru a întreține relații sexuale cu o fată de 15 ani. Bărbatul de 53 de ani ar fi trebuit să o învețe să zboare
21 mai 2019, 08:58

Un milionar a pus avionul privat pe pilot automat, pentru a întreține relații sexuale cu o fată de 15 ani. Bărbatul de 53 de ani ar fi trebuit să o învețe să zboare

Doliu în familia unui artist celebru. Fiica lui a murit la doar 22 de ani: „Te iubim, Gabi
20 mai 2019, 17:53

Doliu în familia unui artist celebru. Fiica lui a murit la doar 22 de ani: „Te iubim, Gabi”

Visul american, coșmar pentru un britanic: Au crezut că vreau să rămân în SUA. M-au băgat la închisoare. Toaleta era o groapă săpată în pământ / În timp ce iubita îl aștepta în lacrimi, tânărul încătușat a fost deportat de urgență, din cauza unui mesaj banal
20 mai 2019, 14:35

ALERTĂ METEO. Cod GALBEN de vijelii și ploi torențiale în aproape toată țara / Furtuni în jumătate din țară. Când intră în vigoare
20 mai 2019, 11:24

ALERTĂ METEO. Cod GALBEN de vijelii și ploi torențiale în aproape toată țara / Furtuni în jumătate din țară. Când intră în vigoare

O profesoară de liceu măritată, acuzată că a întreținut relații intime cu trei elevi. Pe unul dintre ei l-ar fi violat
20 mai 2019, 08:49

O profesoară de liceu măritată, acuzată că a întreținut relații intime cu trei elevi. Pe unul dintre ei l-ar fi violat

Ordonanța privind Uber, Taxify și Clever, în vigoare. Ce riscă șoferii care ies pe traseu / Companiile de ride-sharing, dispuse să-i susțină financiar și juridic
16 mai 2019, 16:28

Ordonanța privind Uber, Taxify și Clever, în vigoare. Ce riscă șoferii care ies pe traseu / Companiile de ride-sharing, dispuse să-i susțină financiar și juridic

Moștenitoarea unui „imperiu
16 mai 2019, 14:45

Moștenitoarea unui „imperiu” al biscuiților, desființată după ce a apărat trecutul nazist al companiei. „Sclavii au fost tratați bine, primeau aceleași salarii ca și germanii”. Cum o contrazic istoricii: „Prizonierii erau la mila poliției”

Fotomodel în bikini, ridiculizat după ce s-a fotografiat alături de o masă îmbelșugată. Retailerul din spatele tinerei a crezut că va da lovitura, dar s-a ales doar cu ironii. „Frumoasă lenjerie intimă, dar... ce naiba mănâncă?
16 mai 2019, 13:04

Fotomodel în bikini, ridiculizat după ce s-a fotografiat alături de o masă îmbelșugată. Retailerul din spatele tinerei a crezut că va da lovitura, dar s-a ales doar cu ironii. „Frumoasă lenjerie intimă, dar… ce naiba mănâncă?”

Chiriașii unei case, lăsați fără ferestre și uși de către proprietar, după ce s-au plâns că s-a înfundat fosa septică
16 mai 2019, 11:49

Chiriașii unei case, lăsați fără ferestre și uși de către proprietar, după ce s-au plâns că s-a înfundat fosa septică

ALERTĂ METEO. Vremea se menține instabilă. Averse și descărcări electrice
16 mai 2019, 08:23

ALERTĂ METEO. Vremea se menține instabilă. Averse și descărcări electrice

O țară europeană retrage o navă de război dintr-un grup naval al Statelor Unite, pentru a evita „un conflict involuntar
15 mai 2019, 18:15

O țară europeană retrage o navă de război dintr-un grup naval al Statelor Unite, pentru a evita „un conflict involuntar” cu Iranul

Un fost comandant militar somalez, acuzat de genocid, a lucrat ca șofer pentru Uber. „L-a prins pe fratele meu. L-a legat de un vehicul militar și l-a tras după el. A fost rupt în bucăți
15 mai 2019, 15:24

Un fost comandant militar somalez, acuzat de genocid, a lucrat ca șofer pentru Uber. „L-a prins pe fratele meu. L-a legat de un vehicul militar și l-a tras după el. A fost rupt în bucăți”

O femeie de 63 de ani a fost ucisă în bătaie cu o trotinetă electrică
15 mai 2019, 14:18

O femeie de 63 de ani a fost ucisă în bătaie cu o trotinetă electrică

Un star din seria „Terminator
15 mai 2019, 13:09

Un star din seria „Terminator” s-a sinucis la 42 de ani. În trecut, actorul a fost acuzat că a sugrumat-o pe fiica lui Michael Jackson. Mesaj de adio pe Instagram: „Mi-am jucat viitorul la ruletă…”

Un bărbat a urmărit o femeie pe stradă și a povestit totul pe Reddit. „Te-ai uitat o secundă la mine, apoi eu m-am întors. Ai mărit pasul și te-ai prefăcut că vorbești la telefon...
15 mai 2019, 11:52

Un bărbat a urmărit o femeie pe stradă și a povestit totul pe Reddit. „Te-ai uitat o secundă la mine, apoi eu m-am întors. Ai mărit pasul și te-ai prefăcut că vorbești la telefon…” / Deznodământul incredibil al incidentului

Tânăr de 15 ani, pedepsit aspru de părinți, după ce a fost prins în timp ce se „atingea
14 mai 2019, 17:22

Tânăr de 15 ani, pedepsit aspru de părinți, după ce a fost prins în timp ce se „atingea”. Tatăl băiatului a instalat camere de supraveghere în dormitorul adolescentului și în grupul sanitar

Un nou caz Florida Man: Tânărul a jucat baschet în pielea goală, în speranța că astfel îi vor crește performanțele
14 mai 2019, 10:30

Un nou caz Florida Man: Tânărul a jucat baschet în pielea goală, în speranța că astfel îi vor crește performanțele

O școală a angajat un stripper pentru mămicile elevilor, cu ocazia Zilei Mamei. Copiii, nevoiți să vadă cum acestea dansează cu bărbatul dezbrăcat
14 mai 2019, 10:13

O școală a angajat un stripper pentru mămicile elevilor, cu ocazia Zilei Mamei. Copiii, nevoiți să vadă cum acestea dansează cu bărbatul dezbrăcat

Un exorcist a fost chemat să alunge demonii dintr-o statuie „satanică
14 mai 2019, 09:28

Un exorcist a fost chemat să alunge demonii dintr-o statuie „satanică”, dotată cu un „organ genital erect și orbitor”