Prima pagină » Magazin » Moștenitoarea unui „imperiu” al biscuiților, desființată după ce a apărat trecutul nazist al companiei. „Sclavii au fost tratați bine, primeau aceleași salarii ca și germanii”. Cum o contrazic istoricii: „Prizonierii erau la mila poliției”

Moștenitoarea unui „imperiu” al biscuiților, desființată după ce a apărat trecutul nazist al companiei. „Sclavii au fost tratați bine, primeau aceleași salarii ca și germanii”. Cum o contrazic istoricii: „Prizonierii erau la mila poliției”

Moștenitoarea unui „imperiu
Moștenitoarea „imperiului" de biscuiți Leibniz din Germani a fost criticată după ce a apărat trecutul nazist al companiei.

Verena Bahlsen, în vârstă de 25 de ani, au susținut că gigantul Bahlsen i-a tratat bine pe sclavii angajați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și „nu a făcut nimic greșit”.

Cei mai mulți dintre cei 200 de sclavi de la fabrica din Hanovra erau femei din Ucraina, țară ocupată de naziști, scrie dailystar.co.uk.

„Acest lucru s-a întâmplat înainte să mă nasc eu și prizonierii erau plătiți ca și angajații germani, erau tratați bine”, a declarat moștenitoarea.

Profesorul Michael Wolffsohn, expert în istorie contemporană la Universitatea Bundeswehr din Munchen, a spus: „Aceste discuții „pe la colțuri” sunt dezgustătoare, din punct de vedere istoric și moral”.

Profesorul Manfred Grieger, de la Universitatea din Gottingen, a declarat: „Așa-numiții „muncitori estici” și polonezi primeau mai puțină hrană, asistență medicală mai slabă și erau la mila poliției. Erau obligați să trăiască în spatele unui gard de sârmă ghimpată”.

Unul dintre critici a mai spus că „biscuții nu au un gust atât de bun”, după controversa generată de moștenitoarea Leibniz.

„Compania este conștientă de suferința uriașă a celor aduși la muncă forțată și își recunoaște responsabilitatea istorică și morală”, a spus purtătorul de cuvânt al Bahlsen.

Ulterior, moștenitoarea afacerii și-a cerut scuze pentru afirmațiile șocante despre sclavii fabricii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

foto: captură youtube.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?