Prima pagină » Casa Ta » Casa viitorului: între eficiență energetică, sănătate și independență financiară

Casa viitorului: între eficiență energetică, sănătate și independență financiară

Bogdan Pavel
Casa viitorului: între eficiență energetică, sănătate și independență financiară

Într-un context marcat de creșterea accelerată a prețurilor la energie electrică și termică, tot mai mulți români caută soluții de locuire care să fie eficiente, sustenabile și reziliente pe termen lung. De la case pasive și ecologice, până la producția și stocarea propriei energii, specialiștii explică ce înseamnă cu adevărat o locuință adaptată viitorului.

Primul pas este înțelegerea corectă a conceptelor. Arhitectul Sergiu Petrea explică faptul că termenii sunt adesea confundați, deși definesc niveluri diferite de performanță.

„O casă ecologică se suprapune destul de mult cu o casă sustenabilă, iar o casă pasivă înseamnă un nivel de performanță energetică foarte ridicat, bazat pe un standard german. Aceste concepte au o zonă comună, dar nu sunt identice”, a precizat arhitectul Sergiu Petrea.

Potrivit arhitectului, orice locuință pornește de la un proces de proiectare și autorizare, care trebuie să țină cont atât de buget, cât și de așteptările beneficiarului.

„Pe măsură ce crește nivelul de performanță dorit, crește și complexitatea proiectului, dar și investiția inițială. În cazul caselor pasive, execuția este mult mai riguroasă, iar constructorul joacă un rol esențial în atingerea standardului”, a completat arhirectul.

O casă obișnuită respectă cerințele minime legale de eficiență energetică, în timp ce o casă pasivă presupune izolații superioare, ferestre certificate, eliminarea punților termice și un grad foarte ridicat de etanșare.

„Casele pasive reprezintă, fără îndoială, vârful în ceea ce privește reducerea consumului de energie în exploatare. Sunt soluția ideală pentru cei care își doresc facturi foarte mici și autonomie energetică”, a conchis Sergiu Petrea.

Energia produsă acasă: de la consum redus la independență

Dincolo de anvelopa clădirii, eficiența energetică depinde tot mai mult de modul în care energia este produsă și utilizată. Dan Tudose, expert în energie verde și stocare, subliniază importanța echipamentelor eficiente și a producției proprii.

„O locuință modernă trebuie, în primul rând, să consume cât mai puțină energie și, în al doilea rând, să își producă o parte din această energie și să o poată stoca”, afirmă Tudose.

Sistemele fotovoltaice, combinate cu pompe de căldură și baterii de stocare, permit un control mult mai bun al consumului.

„Recomandarea este să existe cel puțin o zi de backup energetic. Astfel, locuința rămâne funcțională chiar și în cazul întreruperilor din rețeaua națională”, a mai precizat expertul în energie verde și stocare

Pe termen lung, beneficiile sunt clare: „reducem dependența de furnizori și acoperim trei costuri recurente majore: energia electrică, gazele și combustibilul.”

Locuința ca partener de sănătate și protecție financiară

Pentru Ioana Csatlos, general manager al unui ONG axat pe sustenabilitate, casa nu este doar un spațiu de locuit, ci un partener pe termen lung.

„Locuința poate lucra pentru tine pe trei paliere: sănătate, eficiență energetică și economie financiară”, afirmă Ioana Csatlos.

Materialele naturale și ventilația corectă pot preveni așa-numitul „sindrom al clădirilor bolnave”.

„Petrecem peste 80% din timp în interior. Materialele toxice, aerul viciat și ventilarea inadecvată ne pot afecta direct sănătatea”, a completat ea.

În plus, investițiile făcute de la început în tehnologii moderne protejează proprietarul de creșterile viitoare de prețuri.

„O clădire durabilă are un impact mult mai mic asupra mediului. O locuință obișnuită din România produce aproximativ 2,2 tone de carbon pe an, însă acest impact poate fi redus semnificativ, chiar spre zero”, a completat Ioana Csatlos.

Avantaje financiare: credite mai ieftine pentru case verzi

Sustenabilitatea este deja recunoscută și de sistemul bancar. Anca Bidian, CEO al unei companii de brokeraj de credite, confirmă că locuințele eficiente energetic beneficiază de condiții mai bune de finanțare.

„Băncile oferă dobânzi mai mici pentru imobilele cu certificat energetic A sau B, fie că vorbim de case sustenabile sau pasive”, a dezvăluit Anca Bidian.

Iar brokerul de credite a arătat că diferențele sunt semnificative: „Ecartul de dobândă poate ajunge până la un punct sau un punct și jumătate procentual față de imobilele standard, în timp ce restul condițiilor de creditare rămân aceleași.”

De la proiectare și materiale, până la energie și finanțare, casa viitorului este una care consumă puțin, produce inteligent și protejează atât sănătatea, cât și bugetul. Într-o piață în continuă transformare, locuințele sustenabile nu mai sunt o opțiune de nișă, ci o investiție strategică pe termen lung.

Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Viitorul se construiește azi: Ritm tot mai alert pe marile coridoare de infrastructură rutieră

Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
„Mi se oferea cocaină când aveam 11 ani”. Mărturia șocantă a unei actrițe care a cunoscut celebritatea de mică
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!