Gunoiul de sub preșul nostru

Redactor:
Diana Marcu
Gunoiul de sub preșul nostru

În timp ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că, oricât m-aș învârti în jurul chestiunii gestionării deșeurilor și aș căuta vinovați și explicații pentru situația sulfuroasă, concluzia e aceeași: nu reciclăm și, în general, implementarea cerințelor europene în domeniu se traduce în lentoare dintr-un singur motiv. Acela este că nu ne pasă. Adică, mai simplu, ni se rupe de gunoi. Și de cât producem și de cum îl colectăm și aruncăm și de ce se întâmplă cu el pe urmă. Dezinteresul nu îi cuprinde doar pe cetățeni, în bucla asta șed confortabil autorități, consultanți, politicieni și tot felul de oameni de afaceri. Nepăsarea asta se traduce în cifre astfel: 41 de județe, 49 de gropi de gunoi neconforme, 27 de depozite conforme, doar 1,3% din deșeurile municipale reciclate. Costul: 2 miliarde de euro.

Câteva fapte

Acum cinci ani, când autoritățile locale de-abia buchiseau măsurile agreate de autoritățile centrale cu cele europene, prin Tratatul de Aderare care a făcut posibilă intrarea României în Uniunea Europeană, un român mediu statistic producea săptămânal cinci kilograme de deșeuri.

Astăzi, după campanii de conștientizare, sute de mii de euro cheltuite și altele în curs de cheltuire, strategii, planuri și alte demersuri cu titlu birocratic, cantitatea de gunoi generată săptămânal pe cap de locuitor s-a redus nesemnificativ, fiind de peste patru kilograme.

Acum nouă ani când România negocia, capitol cu capitol, integrarea în Uniunea Europeană, numărătoarea a scos de sub preș 240 de depozite neconforme (gropi de gunoi) pentru deșeuri municipale. Planul semnat la nivel european prevedea ca 139 dintre ele să sisteze activitatea până la 16 iulie 2009, iar celelalte 101 până la 16 iulie 2017, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Protecția Mediului (ANPM).

În prezent, în februarie 2013, din cele 101 gropi pentru care autoritățile locale au primit derogări mai funcționează 49, urmând să fie închise în următorii patru ani.

În plus, raportul privind starea mediului, întocmit de ANPM, arată că la nivel național, în 2010, funcționau doar 27 de depozite conforme – spații care includ unități de sortare și compostare ce fac posibilă reciclarea deșeurilor.

Un tablou național

Ca să fie mai clare lucrurile: pentru a închide o groapă de gunoi e nevoie ca deșeurile să fie depozitate în altă parte. De fapt, scoaterea din uz a vechilor gropi de gunoi presupune punerea în funcțiune a celor noi, adică a depozitelor conforme.

Astăzi, România arată așa: 41 de județe, 27 de gropi de gunoi la standarde europene – asta înseamnă ca sunt dotate cu facilități ce permit sortarea și reciclarea deșeurilor și 49 de gropi neconforme, încă funcționale. Din alt punct de vedere, tot tabloul ăsta a costat peste 2 miliarde de euro.

Bilanțul contabil arată că au existat – unele sunt încă în derulare – mai multe instrumente de finanțare europene: fondurile de pre-aderare ISPA, fondurile din programul regional POS Mediu și fondurile europene pentru dezvoltarea regională. În total, peste 2 miliarde de euro destinate implementării noului sistem de management al deșeurilor agreat cu Comisia Europeană și care include unul sau mai multe depozite conforme de deșeuri, stații de transfer și sortare a gunoiului (care ar permite reciclarea plasticului, hârtiei, metalului și sticlei), unitate de compostare (prin care deșeurile biodegradabile sunt transformate în compost, folosit pe post de îngrășământ natural) și unitate de epurare a levigatului, prin care este filtrat lichidul ce se scurge din gunoiul fermentat.

Și pentru o tușă finală în acest tablou: nivelul reciclării în România – potrivit statisticilor europene – este de doar 1,3%, o mică creștere de la ultima raportare, care se referea la anul 2009 și indica un procent de 1%. De ce?

Câteva explicații

De ce, după aproape un deceniu de investiții în sistemul de management al deșeurilor lucrurile stau așa de prost încât, într-un clasament european făcut anul trecut ocupăm un loc de frunte în liga celor cinci state codașe la acest capitol?

Actualul șef al ANPM, Mihail Fâcă, dă vina, printre altele, pe lentoarea cu care legislația românească a fost amendată să cuprindă măsurile europene.

Autoritățile locale din opt județe au indicat – răspunzând unei solicitări – ca motiv principal contestarea licitațiilor, aspect care tergiversează tot procesul.

Reprezentanții organizațiilor neguvernmantale active în domeniu indică, însă, și un alt vinovat: factorul politic. Adică legarea acestui proces de diverse interese politice ale unor grupări, conexiune ce deschide ușa și către tot felul de combinații la licitații (am documentat în august-octombrie 2011 o amplă investigație pe acest subiect care exact asta a scos la iveală).

Oficialii europeni au propriul set de explicații: proasta gestionare a banilor în unele cazuri, ignorarea obiectivelor agreate la negocierile de aderare – ceea ce a atras și sancțiuni europene în ultimii ani, inclusiv declanșarea unor proceduri de infringement – și lipsa unor politici clare de prevenție.

Alte lacune

În vara anului trecut, Comisia Europeană a publicat un raport de monitorizare a statelor membre din punctul de vedere al gestionării deșeurilor. În clasmentul respectiv România ocupa locul al cincilea din coadă, dar se situa deasupra Bulgariei.

România împărțea poziția cu Cipru, cu un punctaj de 11. După ea urmau Lituania și Malta, având fiecare 9 puncte, Bulgaria – 8 puncte și Grecia – 3 puncte. Clasamentul era condus de Austria și Olanda, fiecare cu câte 39 de puncte.

Oficialii europeni recunosc măsurile luate de România, unde nivelul reciclării deșeurilor municipale a crescut de la 1% la 1,3% – în Austria, de exemplu, procentul este de 39% – dar consideră că progresul rămâne „inadecvat” și plasează țara în categoria membrilor cu cele mai mari deficiențe în gestionarea deșeurilor.

La bile negre, ei enumeră procentul ridicat de depozitare a deșeurilor municipale (acel gunoi produs în localități, de rezidenți, instituții, companii) – 98% și lipsa recuperării deșeurilor, practică ce ajunge și la un procent de 17% în țările care fac reciclare.

Mai mult, oficialii europeni critică ritmul lent cu care sunt actualizate datele privind gestiunea deșeurilor și absența unui tipar de prognoză, ceea ce face imposibilă operarea cu estimări și previziuni.

România și alte 16 state membre încă nu au un plan de prevenție a generării deșeurilor, problemă care trebuie rezolvată anul acesta, potrivit Tratatului semnat cu UE, la aderarea din 2007, mai semnalează reprezentanții biroului de presă al comisarului european de mediu, Janez Potocnik.

Concluzii

Revenind la ideea inițială, nu contest măsurile implementate, planurile făcute și răs-făcute, eforturile unei părți a societății civile în direcția asta, proiectele și programele școlare – unele cu rezultate excepționale. Din păcate, toate acestea rămâne eforturi marginale atâta vreme cât nu sunt întărite din mai multe direcții.

Nivelul reciclării nu va crește în România până când oamenii nu vor începe să colecteze selectiv.

Ca să înceapă să colecteze selectiv au nevoie de o infrastructură corectă și la îndemână, cât mai aproape de casă, dacă nu chiar în spatele blocului. Pe urmă de campanii de conștientizare, dacă se poate făcute profesionist.

Și după ce toate astea există – inclusiv gropile de gunoi la standarde europene – se poate vorbi de sancțiuni date celor care nu separă deșeurile și de măriri de taxe.

Și că tot veni vorba de taxe, e nevoie de o uniformizare a felului în care e tarifat serviciul de salubritate. Între județele României sunt diferențe de câteva zeci de lei chiar: în unele locuri de plătește taxă de salubritate de 8 lei, în altele e vorba de un tarif de peste 10 sau 20 de lei, există chiar și localități unde costurile sunt suportate total de autoritățile locale. Toate aceste diferențe se văd impregnate în corpul unui model numit pompos sistem integrat de management al deșeurilor și care se vrea național și uniform.

În același timp, prețurile practicate, în România, pe tona deșeuri depozitate la groapă rămân printre cele mai mici din Europa – în jur de 10 euro pe tonă – ceea ce face posibilă nu numai depozitarea de cantități generoase de gunoi, dar și acceptarea deșeurilor de care alte state vor să scape. Creșterea taxei pe tonă ar inhiba larghețea cu care operatorii de salubritate devarsă, zilnic, munți de gunoi la groapă și ar forța autoritățile locale să studieze și să implementeze cu adevărat soluția colectării selective, ceea ce ar însemna și creșterea nivelului reciclării.

Ei bine, dacă autoritățile fac toate astea posibile, rolul plătitorilor de taxe ar fi să devină atenți la ce și cum plătesc, la cât consumă și la ce gunoi produc. Până la urmă nu e cine știe ce efort să separi plasticul de hârtie și de sticlă și toate astea de gunoiul menajer. Dacă fac efortul ăsta, atunci românii poate ar trebui să își mai tragă aleșii locali de mânecă și să le ceară socoteală pentru gunoiul împins sub preș în ultimii ani. (Oana Dan)

Oana Dan este câștigătoarea premiului III în valoare de 900 de euro, acordat în cadrul concursului de jurnalism de mediu Vreau o țară mai curată

 

Inchide