Prima pagină » Coronavirus » Gest superb pentru medicii din Focșani. Vor primi titlul de “Luptător în linia întâi împotriva COVID”, dar și o scutire de impozit

Gest superb pentru medicii din Focșani. Vor primi titlul de “Luptător în linia întâi împotriva COVID”, dar și o scutire de impozit

Gest superb pentru medicii din Focșani. Vor primi titlul de “Luptător în linia întâi împotriva COVID”, dar și o scutire de impozit

237 de cadre medicale din Focșani vor primi titlul de “Luptător în linia întâi împotriva COVID”, dar și o scutire de impozit pe 2022, pentru modul în care s-au descurcat de la începutul pandemiei de coronavirus.

Ideea aparține lui Cristian Misăilă, primarul din Focșani. Astfel, medicii, asistenții medicali, infirmierii și alți angajați ai Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Pantelimon” vor primi titlul amintit mai sus, precum și o scutire de impozit pe anul în curs, dar nu mai mare de 2.000 de lei.

“Este vorba despre 237 cadre medicale din cele trei secții care, din punctul meu de vedere, sunt eroi care luptă ca în vreme de război, cu toate eforturile. Și-au neglijat familiile, și-au neglijat chiar și propria sănătate, punându-se de foarte multe ori în pericol și expunându-se zi de zi unui risc enorm. Voi propune Consiliului Local al Municipiului Focșani ca titlul de ‘Luptător în linia întâi împotriva COVID-19’ să fie acordat cu ocazia Zilei Personalului Medical, instituită în data de 11 martie, conform Legii nr. 56/2020. Practic, în 2021 este primul an când se va marca această zi specială, iar noi dorim să o facem deosebită pentru cei care s-au sacrificat în această perioada – medici, asistenți medicali, infirmieri, alți angajați din Spitalul Județean de Urgență ‘Sfântul Pantelimon’ Focșani”, a anunțat primarul Cristian Misăilă.

Cei 237 medici din Focșani care au luptat împotriva COVID-19 au fost aleși de conducerea unității medicale

Pe lângă titlul de “Luptător în linia întâi împotriva COVID”, cele 237 de cadre medicale vor primi o plachetă, un buchet de flori și un cec nu mai mare 2.000 de lei, care se va acorda în anul fiscal 2022. Angajații care urmează să fie premiați au fost aleși de conducerea unității medicale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi