Prima pagină » Coronavirus » Pericolul ascuns din spatele Covid-19. Cea mai gravă problemă, depistată după 9 luni de pandemie!

Pericolul ascuns din spatele Covid-19. Cea mai gravă problemă, depistată după 9 luni de pandemie!

Pericolul ascuns din spatele Covid-19. Cea mai gravă problemă, depistată după 9 luni de pandemie!

Pandemia Covid-19 nu a trecut, iar după 9 luni iese la iveală și un pericol ascuns. Depresia, efect ignorat până acum, a început să fie tot mai răspândită la nivel global, arată statisticile medicilor de specialitate.

Psihologii spun că în primul rând cadrele medicale sunt epuizate și abia apoi pacienții și cetățenii de rând. Așadar, iată că epidemia provocată de noul coronavirus produce efecte mai puțin vizibile în societate. La nivel mondial, în ultima perioadă a crescut numărul de cazuri de depresii, arată psihologii care se confruntă cu tot mai mulți pacienți astfel de probleme.

Cadrele medicale și tinerii, categoriile vulnerabile

Cele mai vulnerabile categorii sunt tinerii și cadrele medicale. Potrivit specialiștilor, tinerii au tot mai multe probleme psihologice și acuză depresii puternice din cauza stresului provocat de pandemia Covid-19.

Însă, în ultimele luni, la cabinetele psihologilor au bătut și destule cadre medicale, doctori (dar nu numai) epuizați din cauza efortului depus în spitale sau clinici private.

„Adresabilitatea a crescut în sistemul public și privat. Este vorba despre multe solicitări din partea părinților pentru copiii lor cu anxietate, depresie, tulburare de adaptare. Noi, psihologii, avem din ce în ce mai multe solicitări din partea cadrelor medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni și asta este o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, afirmă psihologul Mihaela Bucuță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!