Prima pagină » Coronavirus » REPORTAJ. Locul în care persoanele cu dizabilități produc măști și combinezoane pentru români

REPORTAJ. Locul în care persoanele cu dizabilități produc măști și combinezoane pentru români

Ina Stoica

După ce starea de urgență a fost declarată și multe activități au fost întrerupte, societatea Nazarcea s-a concentrat pe confecționarea măștilor și combinezoanelor. Puțin cunosc faptul că la fabrică lucrează oameni cu dizibilități. Aici s-au integrat într-o familie, se simt utili, și-au făcut prieteni și au un loc de muncă sigur.

Povestea societății Nazarcea începe în anul 2011 și merge deja pe un deceniu de activitate.  De atunci, unitatea și-a diversificat tipurile de activități pe care le desfășoară. Pornind de la brutărie, croitorie, spălătore auto și textilă, fabrica a avansat către domenii mai automatizate: tipografie, ceramonică, neutralizare a deșeurilor.

În prezent, 70 de persoane cu dizabilităţi  şi-au găsit o a doua casă şi un loc de muncă la societatea Nazarcea Grup, întreprindere socială dezvoltată de DGASPC Sector 1.

Croitoria s-a transformat în producție de măști și combinezoane 

Odată cu pandemia de coronavirus, cererea întregii unități a scăzut în toate tipurile de activitate. Astfel, la tipografie  mai funcționează doar o mică parte, iar ceramica și spălătoriile s-au închis. Unitatea și-a recalibrat producția pe combinezoane și măști care au avut o destinație precisă: căminele de copii și bătrâni din subordinea Primăriei Sectorului 1.

În acest proces de regândire al fabricii îl găsim pe Forin Giosan, expert  în economie socială şi antreprenor social, care în ultimii 10 ani a creat la Nazarcea o cultură organizațională.

„Am vândut și către medici și către persone fizice, însă nu medici care lucrează în linia întâi, ci medici de familie care se protejează atunci când intră în contact cu pacienții. Am dat foarte multe combinezoane celor care distribuie alimente persoanelor de 65+ din Sectorul 1”, spune Florin Giosan, managerul societății pentru Gândul.ro.

Foto: Florin Giosan, managerul societății Nazarcea

Societatea face tot posibilul să producă măști și combinezoane în toate zonele de activitaste cerute și să le adapteze la diferite meserii.

„Am avut cereri și din zona de gropari. Pentru ei am încercat să facem dintr-un material mai închis. Nu este o producție industrială, însă cereri există, mai ales din partea persoanele fizice”, spune managerul societății.

La primul etaj al fabricii, ticăitul mașinilor de cusut e de neoprit. O mare parte dintre producție este destinată copiilor și bătrânilor din cămine, în timp ce cealaltă parte e destinată pieții.  Prețul unei măști variază între 4 și 10 lei. Sunt 100% bumbac și pot fi spălate.

Foto: Croitoria fabricii Nazarcea

„Realizăm între 200 și 300 de măști pe zi. Cele cu imprimeuri o să meargă și la angajații Direcției Sociale din Sectorul 1. Suntem în jur de 2000 de angajați, iar ținând cont că masca va deveni un accesoriu obligatoriu vom avea mare nevoie. Reacția trebuie să fie rapidă, să le oferi oamenilor ce îți cer”, ne explică Florin.

Inițial, croitoria s-a axat pe măștile albe, iar de două zile a început și producția de măști colorate.

Locul în care oamenii cu dizabilități se simt acasă

La parter e spălătoria. În perioada stării de urgență câteva persoane au rămas să spele și să sterilizeze combinezoanele care se întorc din teren, de la voluntarii care distribuie alimente. Măștile și combinezoanele sunt călcate, sterilizate și tratate cu lămpi UV.

Fie că este vorba despre croitorie, brutărie, spălătorie, toate aceste activități sunt menite să-i ajute pe cei care muncesc să se intregreze în comunitate, să-și facă prieteni și să-și asigure traiul prin propriile forțe.

„Se muncește mult. Cererile sunt mari, e o presiune mare. Într-o unitate ca a noastră în funcție de dizabilitatea fiecăruia trebuie să oferim un program mai relaxat de muncă, cu pauze mai lungi. Încercăm să nu interacționăm prea mult în perioada asta și să menținem cât mai sigur toate formele de activitate”, mai spune Florin Giosan.

Nazarcea, cel mai mare angajator de persoane cu dizabilități din țară

La parter funcționează brutăria. Câțiva oameni stau la coadă la geamul din exterior și își așteaptă rândul.

Acolo l-am cunoscut pe Andrei, în timp ce porționa aluatul pentru pâine în divizor. Lucrează de 8 ani aici și a mers la un curs de perfecționare. Înainte să lucreze la Nazarcea distribuia pliante. E fericit că are un loc de muncă. Aici simte că e respectat și înțeles:  „Vin cu mare drag la muncă”. Ne arată că în divizor intră câte 30 de bucățele de cocă și e tare mândru de munca sa.

Foto: Andrei la brutăria fabricii

„Activitatea nu e deloc mecanizată. Încercăm cât mai mult să ne axăm pe lucrul manual și ca fiecare dintre ei să se simtă pus în valoare. Cea mai mare parte din pâinea de aici merge către centrele din Sectorului 1 de bătrâni și copii. Inclusiv distribuția pâinii e făcută de persoane cu dizabilități. Fiecare are rolul său”, spune managerul Florin Giosan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...