Prima pagină » Coronavirus » Uniunea Europeană nu agreează varianta suspendării brevetelor pentru vaccinurile antiCovid

Uniunea Europeană nu agreează varianta suspendării brevetelor pentru vaccinurile antiCovid

Uniunea Europeană nu agreează varianta suspendării brevetelor pentru vaccinurile antiCovid

Suspendarea brevetelor pentru vaccinurile antiCovid nu mai este doar o idee vânturată prin presă. După ce Joe Biden a pledat pentru asta, și Uniunea Europeană anunță că este gata să discute despre așa ceva. „Dacă vor fi propuneri concrete”, a ținut, totuși, să precizeze preşedintele Consiliului European, Charles Michel, aflat la Porto, în Portugalia, cu ocazia reuniunii informale a şefilor de stat și/sau de guvern din UE.

Deocamdată, la nivel înalt, doar Washingtonul a preconizat că va trece la suspendarea brevetelor pentru vaccinurile antiCovid. Poziția Uniunii Europene era așteptată de americani, înainte să se ia o decizie finală.

Liderii europeni rămân sceptici. Și parteneri loiali marilor producători de vaccinuri!

„În ceea ce priveşte problema proprietăţii intelectuale, nu credem că pe termen scurt aceasta poate fi o soluţie magică. Însă, considerăm că trebuie să fim pregătiţi să dezbatem acest subiect imediat ce propuneri concrete vor fi puse pe masă”, a declarat preşedintele Consiliului European.

Vineri, 7 mai, liderii europeni şi-au exprimat scepticismul faţă de propunerea SUA ce vizează să accelereze distribuirea de vaccinuri pe plan global. Ei suspectează faptul că suspendarea brevetelor constituie o lovitură de imagine dată de americani. Laboratoarele farmaceutice se opun cu fermitate unei asemenea decizii, care ar permite tuturor ţărilor să acceadă la secrete de producţie. Poziția UE rămâne aceea că producţia şi exportul de vaccinuri de la fabricile existente sunt cel mai bun mijloc pentru a răspunde rapid cererii mondiale.

„Credem că trebuie încurajaţi toţi partenerii noştri să faciliteze exporturile, pentru a face în aşa fel încât să existe cât mai multe doze care să poată fi mobilizate peste tot în lume”, a spus Charles Michel. Aluzia sa este la Marea Britanie și SUA, state care au ales să-şi rezerve producţia populaţiilor lor.

OMS, de partea SUA

America a anunțat săptămâna trecută că se declară în favoarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile antiCovid. Este un gest major venit într-un moment în care ţările sărace duc o gravă lipsă de doze de imunizare.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat „decizia istorică” a Statelor Unite, de a sprijini ridicarea temporară a brevetelor pentru vaccinuri. În opinia unora, această măsură ar permite să se pună capăt penuriei.

Recomandarea video

Mediafax
Vești proaste. Meteorologii anunță că perioada cu vreme foarte rece se prelungește, în unele zone ar putea ninge
Digi24
Scandalul Pandorogate: Decăderea lui „Kim Kardashian a Italiei” și cozonacul care a distrus un imperiu de 82 de milioane de dolari
Cancan.ro
Cum l-au 'executat' șefii de la ProTV pe Cătălin Măruță Manevra din spatele concedierii
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Cât de justificată e creșterea taxelor locale: „Dacă plătești 100 de euro în plus și te transformi din asistat în cetățean activ, merită”
Mediafax
Criza din Iran zguduie marile puteri. Ce ar însemna căderea regimului pentru Putin, Trump și Orientul Mijlociu
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
„Stilul de viață american este pe cale să se schimbe”: Criza petrolului care a forțat SUA să treacă la ora de vară în mijlocul iernii
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii! Cătălin Măruță, OUT de la Pro TV 😲 Când va fi difuzată ultima emisiune, de fapt
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Astronomii au calculat momentul în care vom putea vedea o supernovă de pe Pământ