VIDEO. Experimentul care arată cât de uşor se împrăștie coronavirusul. Cât poate rezista virusul în spațiile închise

Un experiment realizat de specialițtii japonezi arată cât de uşor se împrăştie coronavirusul, inclusiv prin micropicături cu dimensiuni mai mici de a mia parte dintr-un milimetru. Acestea pot rămâne în aer pentru circa 20 minute în spaţii închise.De altfel, dschiderea geamului sau a uşii pentru aer curat poate elimina micropicăturile.

Folosind dispozitive performante, precum camere video şi lumini laser, televiziune publică japoneză NHK a filmat un experiment cu un grup de cercetători pentru a capta mişcarea micropicăturilor – acele particule care sunt mai mici decât a mia parte dintr-un milimetru.

Ei au observat că micropicăturile sunt emise de fiecare dată când vorbim, şi cu cât vorbim mai tare, cu atât mai mult sunt emise. Astfel că doi oameni care stau la o distanţă normală şi poartă o conversaţie pot uşor să ducă la o infectare, arată studiul, potrivit World Forum Economic.

ULTIMA ORĂ Preşedintele Agenţiei care l-a angajat pe Răzvan Cuc şef la Juridic şi-a dat demisia şi apoi şi-a închis telefonul

12:11

ULTIMA ORĂ Trei grăniceri ruși au trecut granița ilegal în Estonia. Autoritățile de la Tallinn spun că au stat aproape 20 de minute pe teritoriul estonian

12:07

O amenințare care plutește

Studiul aruncă o nouă lumină asupra răspândirii rapide a coronavirusului. Cercerările anterioare s-au concentrat pe strănutat şi tuşit, care emit picături mai mari de 1 milimetru ce pot fi văzute folosind o cameră video obişnuită. NHK a descoperit că picăturile din strănut cad rapid pe pământ şi nu foarte departe. Dar micropicăturile plutesc în aer.

Un singur strănut sau o singură tuse produce 100.000 micropicături. „Acestea pot purta mulţi viruşi. Le producem când vorbim tare sau când respirăm greoi. Cei din jurul nostru le inhalează şi aşa se răspândeşte virusul. Începem acum să vedem acest risc“, afirmă Kazuhiro Tateda, şeful Asociaţiei pentru Boli Infecţioase din Japonia.

Riscul invizibil

Cercetătorii au simulat o situaţie cu 10 oameni într-un spaţiu închis – de mărimea unei săli de clasă. Când cineva tuşeşte, picături mai mari cad pe pământ în decursul unui minut.

Însă, după 20 minute după tuse, micropicăturile încă plutesc în aer şi s-au împrăştiat în întreaga încăpere. Dar când o fereastră a fost deschisă, microparticulele au fost rapid absorbite în afară de circulaţia aerului. Orice pală de aer ne scapă, astfel, de aceste picături extrem de uşoare.

„Ce e important e să creăm două deschideri ca posibilităţi de aerisire. Faceţi asta măcar o dată pe oră. Scade considerabil riscul infecţiei“, a explicat Tateda.