Într-o noapte de decembrie, Marius a primit un telefon care i-a schimbat viața. Românul care a renunțat la slujba de la bancă pentru a face „Crăciunul cățeilor”

„Totul a început pe 6 decembrie 2013, am găsit nouă pui de câine. Era viscol, era zăpadă, m-a sunat mama mea și mi-a spus că undeva în orașul Pantelimon a văzut niște pui de câine. Am plecat cu soția, i-am luat acasă, în apartament. Locuiesc undeva în Bucureși, am un apartament cu patru camere și i-am cazat acolo. M-am gândit, până la adopție. Pe unul dintre ei l-am pierdut… Pe restul i-am salvat. Deja se făcuseră măricei, nu mai puteam să îi găzduiesc. La sfatul unor prieteni i-am pus pe Facebook, gândindu-mă că poate prin distribuiri sau că o să găsesc câțiva prieteni care să mă ajute cu adopția. Din acel moment, de la acea postare, am tot primit cereri de prietenie de la diferite persoane care se ocupau cu îngrijirea câinilor, salvatul câinilor. Sincer, în acel moment, neștiind de hingheri, de legea eutanasierii, de adăposturi publice și de toate problemele existente încă și în ziua de astăzi. Am acceptat cererile de prietenie ale acelor persoane și am început să citesc despre toate aceste lucruri. Am fost șocat”, povestește Marius Chirca.

A intrat dintr-odată într-o lume pe care n-o cunoștea. L-au impresionat poveștile pe care le-a citit și nu a mai putut sta liniștit în patul lui de-acasă, cu serviciul de la bancă pe care-l avea și care-i aducea satisfacții. Salvase nouă căței, dar știa că alte zeci sau sute de suflete așteaptă să fie salvate pe străzile din București și din toată țara. Marius și-a început noua viață brusc. A renunțat la multe lucruri pe care alții nu le-ar lăsa deoparte. A vrut să ajute animalele, pentru că știa că ele nu se pot ajuta singure.

„În următoarele zile mi-am luat chiar liber de la serviciu. Alegam pe străzi după diferite cazuri pe care le semnalau oamenii pe Facebook, câini bătuți, câini maltratați, loviți de mașină, paralizați și, ușor ușor, am reușit să îmi umplu apartamentul, curtea părinților mei, curtea soacrei mele. Am ajuns, cred, în decurs de o lună, undeva pe la 70 de câini salvați. Normal, nu mai aveam unde să îi țin și cazuri apăreau tot timpul. Așa m-am hotărât să îmi las serviciul și să mă apuc de construcția unui adăpost”, spune, cu mândrie, Marius.

La doi ani după salvarea celor nouă pui de câine, Marius Chirca are în grijă 480 de câini – în două adăposturi, în curtea mamei, în apartamentul propriu și, nu ezită să-și laude soacra, femeie care, la 63 de ani, îngrijește 32 de câini.

A investit banii pe care-i avea strânși pentru copil

Marius Chirca a înțeles că situația câinilor fără stăpân era scăpată de sub control. Multele cazuri de maltratare a acestor animale, legalizarea eutanasierii, vânătoarea de câini din marile orașe, asociațiile-fantomă de protecție a animalelor au fost motivele care l-au determinat pe Marius să înceapă chiar el, pe cont propriu, construcția unui adăpost pentru maidanezi.

Primul adăpost l-a costat pe Marius, pentru început, 15.000 de euro, bani pe care spune că-i avea puși deoparte pentru băiatul lui: „Am avut ceva bani strânși, ca orice om. Când am început construcția adăpostului am investit 15.000 de euro, bani de la mine, pe care îi aveam strânși pentru copilul meu.”

Pentru că banii s-au terminat repede și câinii aveau nevoie și de mâncare, pe lângă un loc unde să doarmă, bărbatul s-a gândit cum ar putea să atragă sponsorizări. Așa a luat ființă Asociația pentru Protecția Animalelor „Kola Kariola”.

„Am vrut să cresc, să am din ce în ce mai mulți câini în grijă. Mi-am făcut o asociație de profil, de protecția animalelor. Normal, ca și în Occident, funcționăm numai din donații și din fonduri proprii. Am și sprijinul familiei, al prietenilor”, spune Marius.

Treptat, adăpostul s-a umplut, iar Marius s-a văzut nevoit să găsească o soluție. Nu voia să renunțe să mai salveze alți câini și nici nu putea renunța. Prin asociație a cumpărat un teren de 10.000 mp în apropiere de Belciugatele, în județul Călărași și a mutat aici aproape toți câinii din vechiul adăpost, pe care-l va închide în curând.

În noul adăpost, cățeii sunt așezați în cuști și în fiecare cușcă se află câte o căsuță. Înăuntru, într-o parte este o porținune acoperită cu fân, iar în partea cealaltă sunt așezate castroanele cu mâncare și apă – niciodată goale. Când îl văd pe Marius că se apropie de cuști, toți câinii sar cu cozile ridicate și latră, chemându-l pe stăpânul lor.

„Pentru ce vedeți astăzi aici am investit, în decurs de șapte luni, peste 100.000 de euro. Și asta numai pentru bunăstarea câinilor. Nu ne oprim aici. Probabil că și la anul, în vară, o să investim cam aceeași sumă, dacă o să beneficiem de aceeași susținere. Ideea e că poți să-ți atragi oameni care să te sprijine în această activitate dacă ești corect, transparent și faci totul pentru siguranța și bunăstarea câinilor, lăsând cu totul alte interese, pentru că, mai sunt persoane care nu pun pe primul plan binele lor”, povestește Marius.

Visul lui Marius este să aducă adăpostul la stadiul final cât mai repede. Toate căsuțele câinilor vor fi vopsite în culori diferite, pe tot terenul vor fi găzduite animale abandonate, nu doar câini, ci și cai, capre și pisici. Apoi, Adapostul „Kola Kariola” va deveni un spațiu de relaxare, deschis tuturor celor care vor să petreacă timp înconjurați de animale.

600 de lei pe zi pentru mâncarea câinilor

Cum donațiile nu sunt constante, fiecare zi care trece înseamnă pentru Marius și soția lui noi provocări și multă neliniște: „E o responsabilitate foarte mare, sunt peste 450 de câini, a căror viață depinde de mine și de soția mea, pentru că, practic, asta e echipa. Mai avem două, trei persoane care ne ajută, dar, în general, sunt doar eu cu soția. Nu știu ce om ar avea un somn liniștit știind că a doua zi are nevoie de 230 de kilograme de mâncare pe care atunci când o cumpărăm plătim 600 de lei. Avem salarii de dat de 7000 ron, ne costă benzina peste 4000 ron pe lună și plătim, în medie, la cabinetele veterinare în jur de 7000 – 8000 de euro. Sunt niște costuri fabuloase și, slavă Domnului, de doi ani ne menținem.”

Viața lui Marius are o anumită rutină. Se trezește înconjurat de căței, stă toată ziua printre căței și adoarme cu ei în pat. Dar nu regretă nimic. Nu regretă că nu mai poate pleca în concediu, că nu mai petrece Crăciunul acasă, ci printre colindele lătrate ale prietenilor lui de la adăpost.

„Ne sacrificăm, nu avem concedii, nu mai plecăm la munte, nu mai plecăm la mare. O zi la noi normală? Toate zilele sunt la fel, fie că-i luni, fie că-i duminică. De exemplu pe 1 ianuarie o să fiu la adăpost, pe 25 o să fac Crăciunul cățeilor. M-am gândit cu soția și o să cumpărăm 200 de kilograme de gâturi de pui, o să le facem la grătar și cu orez. O să fierbem la trei ceaune de 100 de litri. La fel am făcut și anul trecut, a fost Crăciunul cățeilor. Ne trezim dimineața foarte devreme. Avem în apartament 9 pisici și 11 câini. Ne trezim cu câini. Primele drumuri le facem la cabinetele veterinare unde avem câini internați. Venim la adăpost, continuăm cu câini. Nu e ușor să răzbești 7 – 8 ore într-un corp de lătrături de la 480 de câini. Ajungem acasă, ne așteaptă tot câinii din apartament. În baie pot să zic că am o jumătate de oră de liniște, după care trebuie să mă bag în pat și când e ora de culcare toți câinii vin după noi. Dormim permanent cu 4 – 5 câini în pat și restul pe lângă, unde au amenajate pătuțuri, salteluțe… se mai ceartă, care are prioritate lângă noi. E o nebunie”, spune Marius cu zâmbetul pe buze.

Face toate lucrurile astea pentru că vrea ca animalele pe care le salvează să fie fericite. Se zbate pentru fiecare câine pe care-l ia de pe stradă cu picioarele rupte, lovit de mașină sau înghețat de frig. Se zbate pentru că, spune el, lumea iubitorilor de animale nu este tocmai un rai în care, dacă au noroc să ajungă, cățeii vor trăi fericiți până la sfarșitul vieții. Visează să ajungă, într-o zi, să se autofinanțeze și să renunțe, astfel, la pagina de pe Facebook, să iasă cu totul din „lumea urâtă” a iubitorilor de animale.

Poveștile cățeilor i-au schimbat viața

Cât am vorbit cu Marius, în brațele lui a stat, cuminte, Țighi, o cățelușă neagră tuci, c-o steluță albă pe piept. A găsit-o pe stradă și-a luat-o acasă, în apartament. A rămas acolo. Doarme cu el în pat și abia așteaptă să sară în brațele lui ori de câte ori îl vede. La fel se poartă și Costi, mascota Asociației „Kola Kariola”. Un cățeluș energic, maroniu, care ne-a însoțit în turul nostru prin adăpost. Ei sunt câinii norocoși care n-au fost găsiți agonizând pe străzi, care n-au fost bătuți sau maltratați.

L-am întrebat care este cel mai emoționant caz pe care l-a întâlnit. S-a uitat puțin în gol. Apoi, cu ochii în lacrimi a spus povestea cățelușei Slatina.

„Încerc să mă abțin un pic… Este o cățelușă din Slatina, celebră, o știe toată lumea. Se numește chiar Slatina. A zăcut agonizând la o scară de bloc undeva în oraș. I s-a turnat acid pe lăbuțe și i-au fost, practic, topite. Am plecat după ea 200 și ceva de kilometri, am salvat-o din stradă, am internat-o într-o clinică, am găzduit-o mult timp în apartament. Pentru că acele intervenții chirurgicale le-am făcut cu rapiditate, n-am știut și nu ne-am gândit că poate fi și însărcinată. La două săptămâni după operație mi-a fătat pui morți în pat, din cauza tratamentului și a anesteziei, din păcate, a pierdut puii. Este o cățelușă pe care încă o găzduiesc. E adoptată definitiv de soacra mea. Acum doarme în pat, e umbra ei prin curte, prin casă, prin baie, pe oriunde se duce. Doarme la gura sobei și, nu știu, Slatina pentru mine o să rămână poate cea mai importantă salvare a mea”, povestește Marius.

Marius știe pe de rost povestea fiecărui câine din adăpostul lui și nu obosește niciodată să o spună pe fiecare în parte. E ca și când și-ar lăuda copiii. Cazurile grave pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului, chiar dacă, în mare parte, s-au sfârșit cu bine, nu încetează să-i provoace neliniște și tristețe. Imaginile îi sunt încă vii în minte și, spune el, probabil că îl vor urmări toată viața.

Vedeți aici imagini și ascultați câteva povești spuse de Marius Chirca despre cățeii de la Adăpostul „Kola Kariola”

Fericirea pentru Marius ar însemna să se mute la adăpost

Marius Chirca e mulțumit cu ceea ce a reușit să facă până acum. Chiar dacă nu poate ajuta toți câinii din România, așa cum și-ar dori, a devenit îngerul păzitor al celor 480 de suflete pe care le adăpostește. Și care-ar mai putea fi dorința unui om cu o viață dedicată salvării animalelor abandonate?

„Mi-aș dori să termin adăpostul. Am aproape 40 de ani. Am trăit frumos. Am avut serviciu bun. M-am bucurat de viață. Mi-aș dori să am posibilitatea să locuiesc aici, de anul viitor, din primăvară, și să mă duc în București doar în vizită. Sunt la 20 de km de București, am un băiat mare, e la școală, se descurcă singur. Mi-ar plăcea să locuiec aici cu soția și cu toți câinii mei. Ei sunt familia mea și aici îmi regăsesc liniștea și aș uita de București. Sper să pot. Să am multe animale, nu numai câini. Să-mi aduc pisicile din apartament, să mai salvez câțiva cai, mi-am luat recent niște capre, o să-mi cumpăr și niște țapi. O să le înmulțesc, dar nu în vederea tăierii. Vreau să îmi iau găini, curcani, miei de la târgul de tăiere, să salve câțiva. Să văd ce posibilități financiare o să am. Am 10.000 de metri de teren, nu ai mei, ai asociației și vreau să-i ocup pe toți cu animale abandonate”, spune Marius.

Chiar dacă animalele i-au câștigat încrederea, Marius nu-i neglijează nici pe oamenii mai puțin norocoși. La adăpost a angajat 12 muncitori pe care-i plătește și cărora le asigură și cazare. Soția lui se ocupă de educația copiilor celor 12 muncitori. De Crăciun plănuiește să meargă cu dulciuri și cadouri la un cămin de copii.

„Am familii cu foarte mulți copii, care toată viața lor au muncit la cărat lemn, încărcat căruța. Am oferit aici 12 locuri de muncă, locuri de cazare gratuit, căldură, hrană. Când fac eveniment de colectă hrană pentru câini, fac și pentru familiile lor – îmbrăcăminte, rechizite. De exemplu, unul dintre copii lor, de 10 ani, n-a fost niciodată la școală. Soția mea s-a zbătut cu tot, l-a înscris la școală, pe sora lui la grădiniță. Ne ocupăm și de aceste familii. O să încercăm înainte de Crăciun să mergem și la un cămin de copii, dacă avem fonduri în asociație, să încercăm să ducem cadouri pentru ei, în funcție de bugetul pe care îl avem înainte de Sărbători”, spune bărbatul, privind-o pe cățelușa care aproape că i-a adormit în brațe.