NEOBIȘNUITA POVESTE a lui Florin, tânărul care aduce lumina într-o LUME OARBĂ. „În fiecare zi realizez că sunt ALTFEL”

Publicat: 03/12/2015, 19:57
Actualizat: 31/01/2018, 08:24

Este doctor în Psihologie și Științele Educației. Este președintele Asociației Tandem, organizație non-guvernamentală menită să ajute persoanele cu deficiențe de vedere. A străbătut aproape toată România pe bicicletă și, dând din pedale, a ajuns în 2012 de la Arad la Londra. Toate aceste lucruri alcătuiesc CV-ul lui Florin Georgescu. Ce le face speciale? Să spunem… o situație delicată, un detaliu care-l diferențiază de celelalte persoane. Florin Georgescu este nevăzător.

Cu toate astea, nu se consideră „altfel”. Pentru Florin a fi altfel înseamnă, mai degrabă, a gândi diferit, a avea pasiuni diferite și a intepreta într-un alt mod realitatea de zi cu zi. Fiecare om este diferit, iar normalitatea este relativă. Faptul că ochii lui nu văd nu-l scoate automat din această realitate.

„În fiece zi realizez că sunt altfel. A fi altfel, pentru mine, înseamnă a te prezenta, a gândi, a acționa ca o entitate evident distinctă față de alți oameni. Sigur, există oameni pe lumea asta care, întâmplător, pot să nu vadă, pot să aibă o groază de neîmpliniri în planul acesta al integrității fizice. Depinde de ei cât de mult vor să facă parte din așa-zisa normalitate socială sau cât vor să se diferențieze de semenii lor. Un om este atât de diferit cât își dorește să fie de diferit sau este atât de normal cât își dorește să fie de normal. Așa cum putem spune că un om poate să facă o mulțime de lucruri, atât cât de mult își dorește să facă”, spune Florin Georgescu.

Lipsa vederii poate părea, pentru unii oameni, o limită imposibil de trecut, o piedică în fața împlinirii personale pe toate planurile. Lipsa vederii nu a devenit o limită pentru Florin Georgescu și, dincolo de acest detaliu, el a visat și continuă să viseze. Nu încetează să-și dorească lucruri și luptă în fiecare zi pentru aceste dorințe.

„Faptul că nu văd, asta nu înseamnă că mi se cuvin lucrurile sau că vin lucrurile de la sine. Nici vorbă! Orice condiție înseamnă să-ți dorești mult, să lupți mult pentru ceea ce îți dorești și, mai mult decât atât, să știi să te înconjori cu oamenii care pot participa la aspirațiile tale, ca să ți le poți atinge”, spune Florin Georgescu.

Unii dintre oamenii care i-au arătat drumul în viață au fost, bineînțeles, părinții lui. Nu le cunoaște chipurile, însă le știe pe de rost sufletul. Sunt cei care i-au oferit afecțiunea de care are nevoie orice copil. Oameni simpli, care l-au crescut frumos, cu multă iubire și, atât cât s-au priceput, cu sfaturi demne, care l-au ajutat să devină ceea ce este acum.

„Părinții mei, sunt convins ca toți părinții din lumea asta, din punct de vedere afectiv mi-au oferit absolut tot ceea ce un copil are nevoie pentru o creștere firească, sănătoasă. Nu au avut nevoie de foarte multă educație, de foarte multă carte, pentru a ști nevoile emoționale ale unui copil, pe care să le și împlinească. Sunt niște oameni buni, oameni simpli și extrem de intuitivi. Și la vârsta asta, eu nu mă pot ascunde de mama. Ea știe foarte bine ce mi se întâmplă și de ce mi se întâmplă. Una peste alta, părinții sunt acea conștiință de care noi uităm uneori”, povestește el.

Dacă primești ajutor, oferi ajutor și invers

Florin Georgescu a urmat o școală specială pentru persoane cu deficiențe de vedere la Târgu Frumos, apoi s-a înscris la Facultatea de Psihopedagogie, în București, unde a obținut licența, masteratul și doctoratul în Psihologie și Științele Educației. Cum au fost posibile toate aceste lucruri? Cu ajutorul prietenilor și oamenilor care au vrut să îl ajute să-și atingă fiecare vis.

„Au fost mulți oameni lângă mine care mi-au oferit o mână de ajutor ori de câte ori am avut nevoie de ea și realmente m-au ajutat cu tot ceea ce a însemnat pregătirea pe care un student trebuie să o aibă la facultate, de la cititul cărților, până la mers cu mine și căutat prin biblioteci”, își amintește.

Florin Georgescu a mers și mai departe. Era student și locuia la Leu, în căminul Politehnicii. Unul dintre colegii și prietenii lui, Alexandru Răcănel, l-a convins să închirieze o bicicletă tandem și să pornească într-o călătorie pe două roți prin România. Cu ajutorul unei fundații, a străbătut „cu pedala” distanța dintre București și Sighetul Marmației. Apoi, a pornit într-o călătorie pe care n-o va uita niciodată. În 2012, a plecat de la Arad și a ajuns la Londra.

Nu se ferește să spună că s-a bucurat de peisajele pe care drumul lung i le-a scos în cale. Oricât de ciudat ar părea, Florin spune că și un nevăzător poate să își dea seama de frumusețea unui peisaj și să se bucure de ea: „Contactul vizual este doar unul dintre nenumăratele sensuri în care putem percepe un om sau un loc. Este vorba de incredibil de mici detalii, de la cum se aude vântul cum bate, ce mirosuri iscă el, ce îți sugerează, cum simți iarba… sunt o mie și una de detalii care toate, puse laolaltă, dau un tablou. Așa-i și cu oamenii și cu locurile”.

Bicicleta a devenit ea însăși una dintre prietenele lui Florin. La început părea greu de îmblânzit. Drumul dintre Arad și Londra l-a făcut de câteva ori să vrea să renunțe. Distanțe zilnice de peste 100 de kilometri nu sunt un lucru ușor, mai ales pentru o persoană sedentară, cum spune Florin că era înainte de contactul cu ciclismul.

„Începutul cu bicicleta se întâmpla cam prin 2010 când cu un prieten de-al meu, Alexandru Răcănel, am decis că trebuie să facem ceva, de fapt să facă el ceva pentru mine, ca o modalitate de a combate sedentarismul de zi cu zi. Pe atunci eram student și, între berile de zi cu zi și chefurile de seara, plus sesiunile, alte lucruri nu prea erau de făcut. (…) Am făcut rost de o bicicletă tandem cu care am făcut un semi-tur de țară de la București la Sighetul Marmației. (…) A urmat apoi un lucru absolut minunat, și anume posibilitatea de a parcurge distanța de la Arad până la Londra în anul 2012, atunci când au fost Jocurile Olimpice de la Londra. A fost o experiență interesantă, pentru că a trebuit să facem față unei rutine masive de mers pe bicicletă. Eu nu pot spune despre mine că sunt un mare sportiv. Eu tot cu chitara, cu saxofonul, cu lucrurile astea extrem de lumești. Mi-a fost foarte greu, după prima săptămână de mers pe bicicletă. Începusem să nu mai rezist psihic”, își amintește Florin.

De la persoanele din jurul lui, Florin nu doar a primit ajutorul, ci a și învățat să-l dea mai departe. Alături de prietenul său, Alexandru Răcănel, a înființat Asociația Tandem, un ONG prin care încearcă să ajute alte persoane nevăzătoare să își găsească drumul spre o viață cât mai ușoară și fericită. Pentru că nu pot avea întotdeauna pe cineva lângă ei și pentru că trăim într-o eră digitală, Florin și Alexandru s-au gândit că tehnologiile moderne pot fi adaptate astfel încât să devină utile și utilizabile și pentru nevăzători.

La Tandem au cinci domenii majore de interes: mobilitatea, accesul urban, accesul informațional, educația și sportul. Cei doi au dezvoltat două aplicații pentru telefoane inteligente, prin care să accesibilizeze deplasarea prin oraș a persoanelor cu deficiențe de vedere. Prima dintre ele, „Smart Public Transport”, vizează transportul public urban, iar cea de-a doua, „Tandem Navigator”, crearea unei hărți non-vizuale de care nevăzătorii să se folosească pentru a se orienta în oraș, în zonele pe care le frecventează și, în cazul în care se rătăcesc, să poată chema un taxi, transmitând coordonatele GPS ale locului în care se află.

Anul trecut, din Asociația Tandem s-a desprins Clubul Sportiv „Tandem Arena”, afiliat Comitetului Român Paralimpic, Federației de Șah și celei de Ciclism. Florin Georgescu a simțit pe propria-i piele ce beneficii poate aduce sportul în viața unei persoane cu deficiențe de vedere. Pe lângă combaterea sedentarismului atât de întâlnit la nevăzători, sportul oferă acestor oameni o cale de integrare socială. Florin vorbește despre fericirea pe care a simțit-o în jurul său la finalul primului campionatului de biciclete tandem din România, organizat de Tandem Arena. El a învățat că a avea oameni aproape înseamnă atât de mult pentru un nevăzător, încât a decis să le ofere și altora acest motiv de bucurie.

„Noi ținem foarte mult la ideea să promovăm sporturi care se pot practica în echipe mixte, formate din sportivi valizi și sportivi cu dizabilități. Orice sport are nevoie de susținerea suporterilor, sportul în sine este o modalitate de a socializa cu alți oameni și de a te afirma într-o echipă. Până acum, persoanele cu deficiență de vedere nu au avut parte de competiții sportive care să fie expuse social. (…) Când aceste competiții sunt conectate la competițiile de masă, mentalitatea, atitudinea sportivului cu dizabilități se schimbă foarte mult. Oameni destul de timizi, cu trac social, se bucurau realmente de faptul că sunt aplaudați, că foarte mulți oameni îi întrebau de vorbă. Colegii lor de tandem s-au atașat de ei, au devenit prieteni”, spune Florin.

Florin Georgescu oferă fericire celor din jurul său. Așa cum a spus chiar el, oamenii nu-i sunt alături pentru că este nevăzător, ci pentru că el le poate dărui ceva: un zâmbet, un sfat, o îmbrățișare. Pentru el fericirea este o stare colectivă. Dă aici exemplul tragediei din clubul Colectiv, când, spune el, cu toții am avut ocazia să ne dăm seama că a fi solidar este o cale spre fericire și că, oricât de mult am vrea să pară altfel, fericirea nu o putem găsi niciodată de unii singuri.

„Zilele acestea, din păcate, am avut cu toții ocazia să ne dăm seama că un lucru foarte important este nu neaparat fericirea personală, care este conjuncturală și plină de subiectivism, ci am avut ocazia să ne dăm seama că fericirea ține și de solidaritatea umană. (…) Știți foarte bine la ce mă refer, la tragedia de la clubul Colectiv… și, din păcate, sunt necesare astfel de prețuri pe care niște tineri trebuie să le plătească, ca să ne dăm seama că nu putem fi fericiți de unii singuri, ca să ne dăm seama că, în fond, granița dintre fericirea personală și fericirea colectivă este una, uneori, extrem de firavă, extrem de strâmtă”, spune el.

Florin Georgescu ne învață că, dincolo de toate greutățile și piedicile pe care le întâmpinăm, trebuie să iubim viața și să luptăm, zi de zi, să o facem mai bună. Ce înseamnă fericirea pentru el? Exact acest lucru: iubirea de viață și dorința ca el și cei din jurul lui să trăiască mai bine și mai bine cu fiecare zi care trece: „Fericirea o aflu deopotrivă atunci când îmi strâng în brațe iubita sau uneori când cânt, alteori când îmi îmbrățișez un prieten și îi spun că mâine o să fie mai bine. Fericirea este o conjugare, o declinare permanentă a felului nostru de a iubi viața. Fericirea este iubirea de viață, exersată de către noi, sper eu zilnic, în diferite moduri și-atâta tot.”