Prima pagină » Cu Gândul la România » Alexandra Tănăsescu, fondatoarea proiectului ”Cultura la dubă”: „M-aș bucura dacă mai mulți oameni ar avea o astfel de deschidere și ar înțelege că jurnaliștii nu le sunt dușmani”(EXCLUSIV)

Alexandra Tănăsescu, fondatoarea proiectului ”Cultura la dubă”: „M-aș bucura dacă mai mulți oameni ar avea o astfel de deschidere și ar înțelege că jurnaliștii nu le sunt dușmani”(EXCLUSIV)

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Alexandra Tănăsescu, jurnalist și fondator al proiectului culturaladuba.ro și, totodată, fost reporter la Știrile Pro Tv, vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre cum a luat naștere acest proiect cultural, cu totul inedit în spațiul românesc: „Culturaladuba.ro – este o ironie, iar scopul nostru este să #scoatemculturadinduba în care e sufocată de ani de zile”, spuse jurnalista.

Reporter: Care a fost ideea inițierii proiectului „Cultura la dubă„?

Alexandra Tănăsescu: După ce aveam deja o experiență ca reporter la Știrile Pro Tv, mi-am dorit să creez un spațiu în care să pot acorda domeniului cultural atenția de care are nevoie, să pun bazele unei platforme de jurnalism independent prin care să aduc în atenția publicului subiecte de actualitate, reportaje, interviuri, anchete care au legătură cu cinematografia, teatrul, artele plastice, istoria, cultura urbană și așa mai departe.

Cred cu tărie că arta este hrană necesară spiritului și că ea face parte din evoluția unei societăți. Și ea, ca orice segment important dintr-o societate, are nevoie să fie reflectată în presă corect.

Numele proiectului „Cultură la dubă” este o ironie

Reporter: Care a fost inspirația pentru numele acestui proiect?

Alexandra Tănăsescu: Probabil știți cu toții celebrul îndemn al unui jandarm, la protestele din iarna lui 2012, din Piața Universității. La vremea respectivă, doi băieți filmau abuzurile jandarmeriei și, întrebați de acel jandarm cine sunt și de ce filmează, ei au spus “suntem de la site-ul de cultură”.

Iar reacția acelui jandarm a devenit apoi virală: “luați site-ul de cultură și bagați-l la dubă!”

Din acel moment, ideea de #culturaladuba a devenit un simbol al modului în care acest domeniu este tratat de către autorități. Mă refer la monumente istorice în paragină, cinematografe și săli de spectacole închise, funcții de conducere ocupate prin numiri politice, nu prin concursuri publice, etc.

Așadar, numele site-ului nostru  – Culturaladuba.ro – este o ironie, iar scopul nostru este să #scoatemculturadinduba în care e sufocată de ani de zile.

Reporter: Cum a început povestea „Cultură la dubă”?

Alexandra Tănăsescu: Povestea a început efectiv pe 28 octombrie 2019, când am lansat site-ul. Primul interviu publicat atunci a fost cu Bogdan Moleșag, supraviețuitor din Colectiv, fost toboșar al trupei Up to Eleven.

Alegerea nu a fost întâmplătoare. Cred că nu ar trebui niciodată să uităm ceea ce s-a întâmplat în Colectiv. Și că toți oamenii care au trăit acea tragedie se aflau acolo din iubire pentru muzică, nu erau vinovați cu nimic.

Dar, revenind la autorități, din păcate în continuare nu avem săli de concerte pentru trupele underground.

Apoi, site-ul a început să crească organic, să stârnească interesul cititorilor și al artiștilor care au acceptat să ne acorde interviuri, fiindcă au apreciat inițiativa noastră.

Nu am avut bani să investim în promovare, așa că toată creșterea a fost naturală, ceea ce ne bucură foarte mult, fiindcă au ajuns pe site-ul nostru și pe paginile noastre de social media oameni care chiar sunt interesați de ceea ce scriem.

Și, spre bucuria noastră, sunt destul de mulți. Iar numărul mare de cititori ne arată că era nevoie de așa ceva în presa culturală din România.

Alexamdra Tănăsescu – interviu-cu-Ethan-Hawke.

,,Am simțit că particip la un eveniment istoric, dar nefericit’’

Reporter: După 13 ani de jurnalism, care crezi că a fost cea mai frumoasă experiență din punct de vedere profesional?

Alexandra Tănăsescu: În 12 ani de reporter la Pro TV am avut foarte multe satisfacții profesionale și onoarea de a mă ocupa de subiecte majore.

Îmi e greu să aleg cea mai frumoasă experiență, fiindcă cea mai importantă nu coincide neapărat cu cea mai frumoasă.

De exemplu, cred că cea mai importantă a fost săptămâna pe care am petrecut-o la Paris, imediat după atentatele de la Bataclan. Am transmis aproape în fiecare jurnal, am muncit alături de colegul meu, Zsolt Vago, de dimineața de la 6 până noaptea la 1…iar a doua zi o luam de la capăt.

Dincolo de oboseală, însă, a fost o realizare profesională extrem de importantă și am simțit că particip la un eveniment istoric, dar nefericit. Cred că a fost momentul maturizării mele ca reporter.

Altfel, dacă e să mă refer la cea mai frumoasă experiență și încărcată cu bucurie, cred că ar fi tot de la Paris, când Simona Halep a câștigat primul său grand slam, Rolland Garros.

Fusesem și în anul anterior, când pierduse finala cu Ostapenko, așa că parcă bucuria finale câştigate cu Sloane Stephens a fost și mai mare.

,,M-aș bucura dacă mai mulți oameni ar avea o astfel de deschidere și ar înțelege că jurnaliștii nu le sunt dușmani’’

Reporter: Alexandra, care a fost interviul preferat pe care l-ai realizat pentru cititorii „Cultură la dubă”?

Alexandra Tănăsescu: Sunt multe interviuri pe care mă bucur că am avut ocazia să le realizez, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut discuția pe care am avut-o recent cu artistul Dan Perjovschi, cu care mai vorbisem la telefon, dar abia acum am avut ocazia să îl întâlnesc live, la un eveniment din București, unde a desenat pe o dubă.

Ce mi-a plăcut extraordinar de mult este că, deși aveam în față un artist român apreciat în întreaga lume, am simțit că mă tratează ca pe un egal, nu a fost arogant în niciun moment, a avut răbdare să îmi răspundă la toate întrebările și a avut o sinceritate frapantă în discurs.

Am simțit că nu vrea să impresioneze pe nimeni cu nimic (nu că ar avea nevoie), o atitudine pe care o întâlnesc destul de rar la artiștii români.

M-aș bucura dacă mai mulți oameni ar avea o astfel de deschidere și ar înțelege că jurnaliștii nu le sunt dușmani, nu le sunt nici inferiori, ci sunt un intermediar între ei și publicul lor.

Alexandra Tănăsescu – Roland Garros 2018

Reporter: În final, ce sfaturi ai pentru cei la început de carieră în domeniul jurnalismului?

Alexandra Tănăsescu: Le-aș spune să urmeze această carieră doar dacă sunt cu adevărat pasionați, fiindcă ea necesită foarte multe sacrificii și muncă.

Să nu se viseze direct prezentatori, fiindcă un prezentator, din punctul meu de vedere, nu are cum să fie bun, dacă nu e și un jurnalist bun.

Să înceapă de jos, să facă muncă de teren fiindcă asta îi va dezvolta din toate punctele de vedere. Să aibă curaj să pună întrebări incomode și să fie onești.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fermierii anunță un protest uriaș împotriva Guvernului Bolojan! „Agricultura riscă un colaps generalizat”
Digi24
VIDEO Zelenski, reacție virală după atacul din Venezuela. Președintele ucrainean a izbucnit în ras și i-a făcut o sugestie lui
Cancan.ro
Dan Petrescu dezminte zvonurile! Antrenorul nu suferă de cancer, de fapt: 'Totul este în regulă!'
Prosport.ro
Reacția germanilor despre Dan Petrescu după ce au văzut că a slăbit 30 de kilograme din cauza tratamentului
Adevarul
Cum îți cresc pensia punctele de stabilitate: ce sunt și cine beneficiază de ele în 2026
Mediafax
Hărțuirea online devine infracțiune în Republica Moldova. Sunt pedepsite penal și amenințările la adresa jurnaliștilor
Click
Orașul din Europa care a fost invadat de români. 8 din 10 turiști sunt din țara noastră: „E scris în limba română peste tot”
Digi24
Haos în Bulgaria după trecerea la euro. Oamenii s-au trezit că, deși vor să plătească în euro, sunt refuzați de comercianți
Cancan.ro
Ninge 10 zile fără oprire în aceste orașe din România. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Cum arată femeia care i-a luat mințile lui Enrique Iglesias. L-a făcut tată pentru a patra oară
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare