Dragoș Mihalcea, unul dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii: ”Mi-a fost dor de acasă, de țară și de familie la început pentru că eram totuși un copil când am plecat din România” (EXCLUSIV)

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Dragoș Mihalcea, unul dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, povestește într-un interviu pentru GÂNDUL.RO, cum a ajuns să-și urmeze visul de a ajunge dansator pe marile scene ale lumii și ce anume l-a motivat să-și urmeze acest ideal. Artistul a vorbit despre momentul sublim în care a conștientizat că destinul său se va contopi cu una dintre cele șapte arte ale lumii, respectiv dansul.

Reporter: Când a căpătat dansul un sens profund pentru tine? Când s-a înfiripat visul de a dansa sau poate când s-a trezit, dacă e să credem în destin? 

Dragoș Mihalcea: Îmi place să cred că dansul m-a ales pe mine. Adevărul e ca nu a fost dorința mea proprie să dansez. Părinții m-au trimis la o casă de cultură din București la vârsta de 4 ani și profesoara de acolo m-a îndrumat să continui pe drumul acesta. Prima dată când am conștientizat că dansul va fi destinul meu a fost când am aterizat la vârsta de 14 ani la Washington și mi-am dat seama că am trecut un ocean pentru un singur scop, să devin dansator. 

Reporter: Pe parcursul întregii tale cariere la nivel internațional ai simțit dorul de casă, de familie? Ce ai acumulat în cufărul cu amintiri? 

Dragoș Mihalcea: Am avut întotdeauna un spirit de călător. Într-adevar mi-a fost dor de acasă, de țară și de familie la început pentru că eram totuși un copil când am plecat din România. Dar dorul s-a transformat repede în curiozitate. Am înțeles destul de devreme că sunt privilegiat să pot vedea atâtea locuri, atâtea țări să trăiesc atâtea experiențte diferite.

Reporter: Ce simbolizează toate premiile internațioanale câstigate pentru tine? Reprezintă căramizi pentru visul tău sau trofee colectate de-a lungul timpului? 

Dragoș Mihalcea: Sunt împotriva concursurilor în general, dar mai ales a concursurilor de artă. Cum poți să compari doi artiști? Cum poți să compari două opere de artă? Și de ce ai vrea să faci asta? Ca să-ți gâdili egoul? Pentru mine concursurile internaționale au fost o necesitate de a mă obișnui cu presiunile psihice, dar mai ales de a mă întâlni cu alți dansatori din lume și a învăța de la ei. Ultimul concurs la care am participat a fost la vârsta de 22 ani dupa care m-am oprit. De fiecare dată când m-am lăudat că am câștigat un concurs de balet am făcut-o din necesitate, nu din mândrie.

Reporter: Are nevoie România de o nouă direcție în arta dansului sau de o nouă școală? 

Dragoș Mihalcea: Fiind plecat din România de aproape 30 de ani și fiind invitat o singură dată în acesți 30 de ani ‘acasă’ să dansez, nu am urmărit în detaliu dezvoltarea sau poate regresarea artei de dans în România. Ceea ce sunt convins este că talent în România este la fel de mult azi, așa cum a fost întotdeauna.

Reporter: Cum ar fi bine să procedeze România ca să-și valorifice adevărații creatori, artiști, care de multe ori emigrează și ajung să-și construiască cariere internaționale impresionante? 

Drașoș Mihalcea: Pentru ca talentele românești să înflorească la ele acasă este necesar să fie resurse financiare, dar si oameni pasionați mai puțin de cariera personală și mai mult de dezvoltarea artei în general. Dar eu sunt anti-patriot. Pe mine nu mă derajează să văd un dansator japonez pe scena Operei din România atâta timp cât dansatorul este de un nivel foarte bun. Cine se mândrește mai mult, americanul care o ascultă pe Angela Gheorghiu la Metropolitan Opera în New York sau românul. Și ce contează cine e mai mândru? Arta nu are granițe. De fapt, nimic nu ar trebui să aibă granițe.

Povestea lui Dragos poate fi urmarită la Kanal D pe 26 decembrie, ora 10:00, în cadrul seriei de documentare Destine. Trailerul filmului poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=CjuxDG5D2Aw&feature=youtu.be 

Dragoş Mihalcea s-a născut pe 17 decembrie 1977 în Bucureşti şi a început să studieze baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, pentru ca la vârsta de 14 ani să primească o bursă completă la Academia de Balet Kirov din Washington DC. După absolvire, Dragoş a fost invitat să danseze, în perioada 1997-2000, în cadrul Companiei de Balet Universal din Coreea de Sud, unde a fost promovat rapid pe poziţia de dansator principal. 

La numai 20 de ani a dansat în rolul prinţului Siegfried din „Lacul Lebedelor”, al prinţului Desire din „Frumoasa din pădurea adormită” şi al nobilului Albrecht din „Giselle”, începând o carieră care l-a purtat pe tot globul pământesc, de la New York la Tokyo, de la Londra la München sau la Budapesta. 

A urmat apoi experienţa americană, prin colaborarea sa cu Southern Ballet Theatre din Florida. De pe continentul american a revenit pe cel european şi pentru o scurtă perioadă  a dansat ca balerin principal (Guest Star) la The Norwegian National Opera & Ballet, pentru ca apoi să fie invitat să danseze cu The Royal Swedish Ballet (Baletul Regal Suedez) ca prim-solist, devenind astfel primul dansator din istoria de 230 de ani a companiei care a depăşit ierarhia corpului de balet.