Prințul Harry, Elton John, printre cei care au dat în judecată un mare tabloid britanic, într-un scandal de piraterie telefonică

Publicat: 07 10. 2022, 09:40
Prințul Harry / FOTO - Arhivă: Shutterstock

Prințul Harry, cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley se numără printre celebritățile care au dat în judecată compania Associated Newspapers, publisherul tabloidelor britanice Daily Mail și Mail on Sunday.

Pe lista reclamanților se află și soțul muzicianului Elton John, producătorul de film David Furnish, actrița Sadie Frost și militanta baroneasa Doreen Lawrence de Clarendon.

Reclamanții susțin că au fost „victimele unor activități infracționale detestabile și ale unor încălcări grave ale vieții private din partea Associated Newspapers”, potrivit unui comunicat emis de firma de avocatură Hamlins, care îi reprezintă pe prințul Harry și pe Sadie Frost.

Documentele depuse în instanță arată că au fost intentate trei procese separate la Înalta Curte din Londra, care vorbesc despre „folosirea abuzivă a informațiilor private” de către Associated Newspapers.

Reclamanții susțin că Associated Newspapers a angajat anchetatori privați pentru a le pune microfoane spion în mașini și locuințe, a angajat oameni să le asculte conversațiile telefonice, a plătit poliția pentru informații privilegiate, a mituit personalul din spitale și clinici pentru a obține detalii și a accesat conturi bancare și tranzacții financiare, „prin mijloace ilicite și manipulare”.

Un purtător de cuvânt al Associated Newspapers a declarat pentru Variety: „Infirmăm în totalitate și fără ambiguitate aceste defăimări absurde, care par a fi nimic altceva decât o încercare pre-planificată și orchestrată de a atrage titlurile Mail în scandalul de piraterie telefonică cu privire la articole vechi de până la 30 de ani. Aceste afirmații nefondate și extrem de defăimătoare – bazate pe nicio dovadă credibilă – par a fi doar o expediție de pescuit a reclamanților și a avocaților lor, dintre care unii au urmărit deja cazuri în altă parte”.

Acesta va fi al treilea proces pe care prințul Harry l-a intentat Associated Newspapers în tot atâția ani. El a dat în judecată compania anterior pentru calomnie. Cel puțin un proces este în desfășurare, cu privire la o poveste despre oferta prințului Harry pentru securitate privată făcută de Poliția Metropolitană din Marea Britanie. El a câștigat prima etapă a procesului în iulie. În aceeași perioadă, soția lui Harry, Meghan Markle, a dat în judecată publisherul pentru încălcarea drepturilor de autor și a vieții private. Ea a câștigat procesul în decembrie anul trecut. 

CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru fanii lui Elton John! Artistul britanic ar putea cânta în metavers după încheierea ultimului său turneu

Prințul Harry și Meghan Markle, implicați într-un nou scandal. Și-au angajat un bodyguard condamnat pentru violență domestică

Primul „decret” al Regelui Charles al III-lea: prințul Harry, exilat!

Foto: Profimedia Images