Prima pagină » Curatorial » Trei ediții Art Safari în 2023 – Lucrări de la National Portrait Gallery și V&A

Trei ediții Art Safari în 2023 – Lucrări de la National Portrait Gallery și V&A

Elena Popescu
Trei ediții Art Safari în 2023 – Lucrări de la National Portrait Gallery și V&A

Organizatorii evenimentului Art Safari au anunțat că anul acesta vor organiza trei ediții. Primul sezon începe pe 10 februarie și aduce o expoziție retrospectivă a unui important modernist român – Ion Thedorescu-Sion, dar și Impresionism spaniol, laureați ai Prix Marcel Duchamp și artă contemporană românească.

Cea de-a 11-a ediție și prima din acest an va avea loc în perioada 10 februarie – 14 mai, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), din strada Lipscani 18-20.

Aici vor fi marcați 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939) și maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care Joaquin Sorolla.

Artistul român multipremiat Mircea Cantor revine la Art Safari în cadrul expoziției „The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, având ca focus unul dintre cele mai prestigioase premii dedicate artei din lume, Prix Marcel Duchamp. Iar „Young Blood”, expoziție curatoriată de Mihai Zgondoiu, revine la Art Safari cu partea a doua, la cererea publicului tânăr.

Citește continuarea pe Curaorial.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Ești moartă de foame!”. Scandalul dintre milionar, fosta soție și actuala iubită a explodat!
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România se poate lăuda cu „cel mai mare Târg de Crăciun din lume”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...