Scandalul din interiorul Operei Naționale se extinde până în Italia! Baritonul Ștefan Ignat, acuzat de ”blat artistic” cu dirijorul Alberto Veronesi! Presa italiană scrie despre onorarii de 500.000 € (SURSE)

Scandalul din interiorul Operei Naționale se extinde până în Italia! Baritonul Ștefan Ignat, acuzat de ”blat artistic” cu dirijorul Alberto Veronesi! Presa italiană scrie despre onorarii de 500.000 € (SURSE)
Cum a cheltuit Opera Națională București, în plină pandemie, aproape 80 de milioane de lei sub manageriatul interimar al baritonului Fănel Ignat
Publicat: 14/10/2020, 18:00
Actualizat: 27/03/2021, 18:52

Opera Națională București (ONB) – cel mai mare teatru liric al României – se confruntă, de mai mulți ani, cu o situație de provizorat, care a transformat instituția în ”scena” unor tensiuni interne de amploare. Totul e cauzat, afirmă angajații, de un management defectuos. Cel către care se îndreaptă degetele acuzatoare este chiar baritonul Ștefan Ignat, managerul interimar, acuzat de favoritisme și cheltuieli nejustificate din bugetul instituției.

Potrivit informațiilor obținute de GÂNDUL.RO, întregul scandal care mocnește în interiorul Operei s-a extins de curând până în Italia. Ștefan Ignat este etichetat drept un manager care plasează – mai presus de toate – ”prieteniile” artistice și, mai ales, una dintre ele, cea cu dirijorul Alberto Veronesi, bine implementată și susținută financiar de-a lungul ultimilor ani.

Opera Națională București și partitura incertitudinii

Baritonul Ștefan Ignat a devenit directorul (atenție!) interimar al Operei Naționale din București în 2018, după care a susținut două concursuri de titularizare, ambele pierdute! Ca-n ”domnul Goe”, drept premiu, ”mamița” (recte Ministerul Culturii) l-a numit interimar. Și așa a rămas până în prezent.  Astfel, și-a depășit contracandidatul – Antoniu Zamfir, directorul Operei Craiova – cu aproape un punct şi jumătate la proba interviului. La prima probă, cea a concursului de proiecte de management, Antoniu Zamfir obţinuse nota 7,80, iar Ștefan Ignat, nota 7,16, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul  Ministerului Culturii la vremea respectivă.

Până la numirea lui Ștefan Ignat în funcția de conducere, Opera Națională București a traversat o altă perioadă a incertitudinilor manageriale și artistice. Fostul manager, Răzvan Ioan Dincă, a fost acuzat de abuz în serviciu, fiind deschis și un dosar la DNA. Ulterior, mandatul de manager-director general interimar a fost preluat de Beatrice Rancea, numai că liniștea îndelung dorită nu și-a făcut apariția. Rancea a fost acuzată că nu a avut ”o viziune managerială”, iar cheltuielile efectuate cu ocazia diferitelor evenimente organizate au fost mult prea mari.

La capitolul ”viață artistică”, Ștefan Ignat stă bine. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti – în anul 1995 -, a obţinut în acelaşi an o bursă de studii la celebra şcoală de muzică Mozarteum din Salzburg, iar în anul 2010 a obţinut doctoratul în Muzică la Universitatea de Arte  „George Enescu” din Iaşi. În CV-ul său apare faptul că este laureat al Premiului III la Concursul Internaţional de Canto Voci verdiane de la Busseto (Italia, 1997), dar și că, în 2001, a primit Premiul Special din partea guvernului japonez..

Însă Opera Națională București nu a intrat în mult dorita normalitate – artistică și financiară – nici în ”mandatul” noului manager interimar.

Fănel Ignat, acuzat că preferă ”colaboratoare anonime” și conduce ”discreționar” Opera Națională București

La capitolul ”management”, Fănel Ignat nu mai stă atât de bine, afirmă cei care îl acuză vehement. Atunci când a preluat postul de director al Operei Naționale București, a declarat că a găsit instituția cu multe datorii și fără ”contracte fără acoperire bugetară”, dar anul 2020 îl descoperă în postura de… acuzat care ar fi politizat instituția și, mai mult, o conduce ”discreționar”.

În luna august a acestui an, cotidianul.ro a prezentat cazul Monicăi Ghinea, ajunsă la Opera Națională București cu toate că nu avea un background care să o recomande pentru postul de șef serviciu. Timp de 16 ani, Monica Ghinea lucrase pe postul de… secretară la Parcul Lacul Tei.

Cu ajutorul lui Fănel Ignat, Monica Ghinea a fost încadrată începând cu data de 08.02.2018 ca „şef serviciu”, rămânând pe funcție până la data de 01.01.2019. Începând cu data 29.01.2019, Ghinea a fost încadrată pe postul de consilier juridic. Totuși, Monica Ghinea nu figura în Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari. Potrivit aceleiași surse, Ignat ar fi organizat concursul pentru ”șef achiziții publice” în așa fel încât cerințele să fie în concordanță cu pregătirea Monicăi Ghinea și – ceea ce este foarte interesant – nici nu a existat un contracandidat.

  • Vechime în muncă 20 de ani;
  • Studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență în domeniul juridic;
  • Curs de expert achiziții publice acreditat ANC;
  • Vechime minimum un an în funcție de conducere în cadrul serviciului de achiziții publice (în instituții de cultură).

Monica Ghinea a câștigat ”concursul”, însă acesta a fost anulat pe data 4 septembrie 2019, protejata lui Ignat fiind încadrată, apoi, pe postul de consilier juridic la Serviciul Juridic al ONB.

Legătura ”artistică” dintre Ștefan Ignat și dirijorul Alberto Veronesi

GÂNDUL.RO vă prezintă acum și alte informații din care reiese că Ștefan Ignat are ”pâinea și cuțitul” la Opera Națională București. Legăturile ”cu cântec” duc până în Italia, acolo unde îl descoperim pe un foarte bun prieten și colaborator al lui Ignat, dirijorul Alberto Veronesi.

Pe site-ul toscanatoday.it  este stabilită o legătură directă între Opera Națională București și Torre del Lago, la… ”pupitrul italian” aflându-se dirijorul Alberto Veronesi. Acesta din urmă, ca și Ștefan Ignat, este acuzat de abuz în serviciu și de gestionare defectuoasă a fondurilor pe care le are la dispoziție. Iar între cei doi există o îndelungată relație de colaborare.

Fănel Ignat este acuzat că – deși are 4 dirijori angajați, aceștia beneficiind de o amplă experiență muzicală și având o valoare indiscutabilă – preferă să așeze la pupitrul Operei Naționale București ”dirijori prieteni”, unul fiind plătit cu 68.000 euro, iar celălalt (n.red. – Alberto Veronesi) cu 67.000 de euro. Iar întrebarea logică, într-un astfel de context, este de ce preferă managerul ONB să plătească astfel de sume unor dirijori care nu sunt mai buni decât angajații instituției?

Dirijorul italian Alberto Veronesi, ”preferatul” lui Fănel Ignat pe scena Operei Naționale București

E drept că, din dorința ca spectacolele să fie cât mai bune și să atragă cât mai mulți spectatori, fiecare operă caută să identifice colaboratori care să ridice ștacheta evenimentelor. Însă, potrivit acuzațiilor care i se aduc, Fănel Ignat pornește de la principiul că ”prietenul la nevoie se cunoaște”, iar valoarea celor 4 dirijori angajați ai ONB poate fi trecută la ”și altele”.

O astfel de atitudine ”discreționară” a fost, de altfel, permanentizată, astfel că printre cei 40 de artiști care au fost invitați să presteze artistic la Opera Națională din București ”nu s-au regăsit nume de top”. Și, pentru ca totul să fie cât mai șocant, ”500.000 de euro din cei 825.000 cheltuiți au fost destinați acelorași 6 beneficiari… Cântăreții și dirijorii au fost aleși fără a consulta consiliul de administrație și plătiți mai mult decât ar fi meritat în realitate”, mai scrie toscanatoday.it.

Ignat îl invită pe Veronesi la București, iar dirijorul italian îl invită pe baritonul român la Torre del Lago

Coincidența cel puțin ”stranie” face ca Alberto Veronesi – care cochetează și cu viața politică, fiind candidat PD la Consiliul regional, colegiul Lucca Versilia – să fie, la rândul său, acuzat în Torre del Lago, de abuz în serviciu și de proastă gestionare a fondurilor, însă jurnaliștii italieni transmit că răspunsurile autorităților sunt ”evazive” și, practic, nu rezolvă nimic. Însă un ”conflict de interese” există și în ceea ce îl privește pe dirijorul italian.

”La întrebarea consilierului regional Tommaso Fattori, care nu a primit nici un răspuns de la consilierul regional pentru cultură, Barni, președintele Fundației Festivalului Puccini, primarul Del Ghingaro și consilierul pentru cultură al municipiului Viareggio Sandra Mei au răspuns că având în vedere contextul că Alberto Veronesi deține funcția de președinte al consiliului de administrație și director artistic – în orice caz inadecvat din profilul ierarhic al competențelor -, coroborat cu exercitarea activității private a dirijorului, în Italia și în străinătate, organizate sau co-organizate de Fundație, apare un conflict de interese clar în măsura în care maestrul Veronesi este remunerat pentru direcția Orchestrei Festivalului Puccini sau a altei orchestre, chiar dacă nu direct de la Fundația Festivalului Puccini…”

Fănel Ignat l-a invitat pe dirijorul Alberto Veronesi la București pentru a apărea în nu mai puțin de 22 de spectacole.

  • OTHELLO: 13 decembrie 2018, 23 martie 2019, 22 februarie 2020, 15 mai 2020, 7 iunie 2020. T
  • RAVIATA: 7 decembrie 2019.
  • CAVALLERIA RUSTICANA E PAGLIACCI: 27 noiembrie 2019.
  • NABUCCO: 15 martie 2018, 18 octombrie 2018, 15 noiembrie 2018 , 12 aprilie 2019, 10 ianuarie 2020.
  • LA BOHEME: 17 iunie 2018, 20 ianuarie 2019.
  • MADAME BUTTERFLY: 19 mai 2018, 27 octombrie 2018. TURANDOT: 27 aprilie 2018, 7 iunie 2019. BARBER OF SEVILLE: 27 februarie 2019.
  • TOSCA : 4 mai 2019, 15 aprilie 2020.
  • CONCERT GULEGHINA: 8 februarie 2020.

La rândul său, Alberto Veronesi l-a invitat pe baritonul Ștefan (Fănel) Ignat – 5 reprezentații – la Teatrul Torre del Lago:

  • MADAME BUTTERFLY: 10 august 2018, 12 și 23 august 2019.
  • TOSCA: 12 august 2018, 24 august 2019.

Printre cei șase artiști invitați la Opera din București s-au numărat cei care au cântat… invitați de Alberto Veronesi la Torre del Lago Puccini și la Savonllinna (2018), la Festivalul Puccini, iar semnele de întrebare sunt firești: ”Cine îl protejează pe maestrul Alberto Veronesi – dirijor-președinte al consiliului de administrație/director artistic/director muzical al Festivalului Puccini timp de peste douăzeci de ani consecutivi – în Italia, și cine îl protejează pe Fănel Ignat la conducerea Operei Naționale București?”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete