Prima pagină » Diverse » Câte calorii are un COVRIG, de fapt. Ce spun experții în nutriție despre consumul produselor de patiserie

Câte calorii are un COVRIG, de fapt. Ce spun experții în nutriție despre consumul produselor de patiserie

Câte calorii are un COVRIG, de fapt. Ce spun experții în nutriție despre consumul produselor de patiserie

V-ați întrebat vreodată câte calorii poate să aibă un covrig? Acest produs regăsit în simigerii este consumat de mulți români, dimineața, în drum spre muncă sau școală. Totuși, un asemenea comportament alimentar ar putea să dăuneze, susțin specialiștii. Consumul produselor de patiserie și al celor bogate în carbohidrați și grăsimi pot să favorizeze creșterea în greutate. În acest sens, câte calorii are un covrig? Iată informațiile mai jos, în articol.

Covrigul a devenit unul dintre cele mai consumate produse, dimineața, de către români. Sunt peste 2.500 de simigerii, gogoșerii și covrigării în România, iar puțin peste 700 se află, de exemplu, în București. Multe persoane preferă să cumpere astfel de produse, atunci când vor să își „potolească” pofta de mâncare, în drum spre job sau studii. Totuși, specialiștii avertizează asupra acestui comportament de consum. Deși cantiatea produsului poate fi mică, ingredientele utilizate în prepararea sa conțin un număr ridicat de calorii.

Covrigii, merdenelele, plăcintele, dar și alte preparate oferite de operatorii comerciali pot îngrășa în timp, susțin specialiștii în nutriție. În acest sens, câte calorii conține un covrig „clasic”?

Vezi și Alimentul care distruge organismul, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucureștenilor îl consumă în fiecare dimineață

Vezi și Cât câștigă un vânzător la o COVRIGĂRIE celebră din Capitală? Se caută cu disperare angajați noi într-o piață unde nu mai e „nimeni la ușă”

Câte calorii are un covrig?

Potrivit nutriționiștilor Jesse Feder și Michelle Saari, un covrig poate să conțină aproape 50 de grame de carbohidrați. Desigur, depinde de mărimea și cantitatea produsului. Nutriționiștii susțin că, de obicei, covrigii conțin făină de grâu rafinată, aspect care afectează direct nivelul de glucoză din sânge. După consum, nivelul de glucoză crește brusc. Un simplu covrig de 100 de grame ar avea peste 200 de calorii.

„Covrigii sunt carbohidrați rafinați foarte denși, cu aproximativ 50 de grame de carbohidrați per bucată. De obicei, sunt preparați cu făină cu indice glicemic ridicat, care se digeră rapid și poate cauza creșteri ale zahărului din sânge. În plus, conținutul mare de carbohidrați contribuie la un număr mare de calorii, ceea ce poate duce la creșterea în greutate”, a explicat unul dintre nutriționiști, potrivit Ziare.com.

Sursă foto: Envato (caracter ilustrativ)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial