Prima pagină » Diverse » Ce rol are Parlamentul României. Care e diferența dintre Camera Deputaților și Senat

Ce rol are Parlamentul României. Care e diferența dintre Camera Deputaților și Senat

Ce rol are Parlamentul României. Care e diferența dintre Camera Deputaților și Senat
Parlamentul discută marți în ședința de plen comun proiectul rectificării bugetare / Foto: Mediafax Foto

Parlamentul României este este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Parlamentul este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României.

Spre deosebire de alte țări cu parlament bicameral, în țara noastră diferența dintre atributele celor două camere este mică, o lege trebuind să fie votată de ambele camere pentru a fi promulgată.

Constituția României definește, în articolul 75, situațiile în care Camera Deputaților este prima cameră sesizată, și astfel cea care are decizia finală în caz de divergențe. Senatul este prima cameră sesizată în toate celelalte situații.

Proiectele de legi și propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate, care trebuie să se pronunțe într-un termen de 45 de zile (sau 60 de zile, în cazuri speciale), altfel proiectul este considerat adoptat.

După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative, cealaltă Cameră decide definitiv, iar dacă aceasta este de acord, propunerea este adoptată, altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitivă.

Parlamentul împreună cu Guvernul au și dreptul de inițiativă legislativă. De asemenea, o propunere legislativă poate fi înaintată și de către un grup de minim 100.000 de persoane cu drept de vot din cel puțin un sfert din județele țării.

Ședințele celor două camere se desfășoară separat, articolul 65 din Constituția României definind situațiile în care au loc ședințe comune.

Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București.

Sistemul electoral este unul proporțional (membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate în baza unui algoritm).

În Camera Deputaților mai sunt primiți și câte un reprezentant al fiecărei minorități naționale recunoscute.

Alegerile se țin o dată la patru ani, și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. Ultimele alegeri au avut loc în 11 decembrie 2016, dar alegerile din acest an au fost date peste cap de pandemia de coronavirus.

Klaus Iohannis, despre alegerile parlamentare: „Dacă nu se pot ține în siguranță, ar trebui amânate”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, pe 28 aprilie, într-o primă conferință de presă susținută de la debutul epidemiei de coronavirus că nu va tolera faptul de a avea alegeri sub semnul pandemiei, dacă românii vor fi expuși.

„Să facem alegeri, atunci când nu mai există un pericol pentru populație. Îmi doresc să reușim în această toamnă să avem alegeri locale și la termen, sfârșitul lui noiembrie-începutul lui decembrie, alegeri parlamentare”, a precizat Klaus Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit