Prima pagină » Diverse » Comisia Europeană, somată să ia măsuri împotriva României. Căsătoriile gay trebuie recunoscute în întreaga UE

Comisia Europeană, somată să ia măsuri împotriva României. Căsătoriile gay trebuie recunoscute în întreaga UE

Comisia Europeană, somată să ia măsuri împotriva României. Căsătoriile gay trebuie recunoscute în întreaga UE

Uniunea Europeană ar trebui să elimine toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când își exercită drepturile fundamentale, consideră deputații din Parlamentul European, iar România se află – alături de Ungaria și Polonia – în postura de stat membru UE acuzată că încalcă valorile europene. 

Într-o rezoluție referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE – adoptată cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri -, Parlamentul European transmite că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniunea Europeană.

  • Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte
  • Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei pentru încălcarea valorilor UE

LGBTIQ este un acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală, dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale.

Deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei

Potrivit rezoluției Parlamentului European, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ”ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus”.

Rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca părinți legali adulții menționați în certificatul de naștere al unui copil. În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora.

Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.

Legislația din România trebuie actualizată

În urma hotărârii Curții Europene de Justiție „Coman & Hamilton”, care a constatat că dispozițiile referitoare la „soț/soție” din Directiva privind libera circulație se aplică și cuplurilor de același sex, ”Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, în cazul în care guvernul nu actualizează legislația națională pentru a reflecta această hotărâre”, solicită eurodeputații.

Deputații din Parlamentul European ”au luat act de discriminarea cu care se confruntă comunitățile LGBTIQ din Polonia și Ungaria”. Parlamentul solicită luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, măsuri judiciare și instrumente bugetare) împotriva acestor țări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?