EXCLUSIV| Interviu despre fake news și război informațional, cu sociologul Nicolae Țîbrigan: „Suntem la un click distanță de adevăr”

Nicolae Țîbrigan este sociolog și cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Bratianu” al Academiei Române. De asemenea, este expert în cadrul consiliului Laboratorului de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategica (LARICS). Gândul a discutat cu el despre ce înseamnă și cum funcționează războiul informațional, respectiv fake news-ul, dar și despre cum ne putem feri de acestea.

Gândul: Ce este războiul informațional și care sunt rădăcinile sale?

Nicolae Țîbrigan: Originile războiului informațional sunt într-adevăr foarte vechi, iar dacă vrem să le catalogăm, putem considera aici și efortul de propagandă.

Propaganda în sine poate fi interpretată și prin vechile graffitiuri, imagini denigratoare  pe care le desenau romanii pe zidurile cetăților, împotriva senatorilor sau împăraților. Termenul propriu zis de propagandă apare mult mai târziu, odată cu Papa Benedict al XVI-lea. Este vorba despre o inițiativa a bisericii catolice de a propagă ideologia creștină.

Dacă este să o luăm per se, despre războiul informațional s-a început să se discute mai activ după anul 2014. Acela a fos în opinia mea, momentul decisiv când acest termen a fost inclus într-un concept mult mai larg, numit războiul hibrid.

Războiul informațional este doar o componentă, un element esențial al agresiunilor hibride, utilizat de către strategii militari pentru a-și reduce propriile costuri militare și se referă la utilizarea informației parțial veridice sau chiar false pentru a duce în eroare inamicul sau a-l determina să acționeze într-un fel în care altfel n-ar fi făcut-o.

Războiul informațional ține și de comunicarea strategică sau persuasivă și a fost testat de-a lungul timpului în mai multe perioade. Spre exemplu, dacă ne referim la războiul informațional lansat de Federația Rusă, o să vedem că prima dată a fost testat în timpul conflictului din Transnistria din 1992, pentru a induce panică în rândul populației din zona de conflict și a o determina să-și părăsească locuințele.

De asemenea, acest tip de război a fost reactualizat după 1999, în două contexte, în cel de-al doilea război al Ceceniei (2002), respectiv în Georgia (2008). Cu alte cuvinte, abia în 2008, strategii militari ruși și-au dat seama că războiul informațional este o parte eficientă a oricărei agresiuni, mai ales în context militar.

Gândul: Există celebrele ferme de troli ale lui Vladimir Putin?

Nicolae Țîbrigan:  Celebrele ferme de troli există și sunt controlate de către unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, personaj care a făcut și pușcărie în perioada sovietică, „bucătar” al președintelui. Prigojin este acum un oligarh cu afaceri de succes în domeniul furnizării de hrană pentru Armata Rusă și recrutării pentru armata de mercenari a Grupului Wagner, pe care o și coordonează în diverse operațiuni din Siria, Republica Centrafricană și Donbass. 

Aceste ferme de troli despre care tot citim în presă, sunt doar partea vizibilă a icebergului. În spate sunt unități militare despre care noi nu știm prea multe.

Fiecare dintre aceste fabrici de troli are propria resursă de propagandă, care funcționează ca un ecosistem și este formată din partea militară, respectiv serviciille secrete.

Pe lângă acestea, mai există și sectorul privat din Rusia, care poate oferi absolut oricui servicii de „pompare” artificială a audienței și angajamentului cu ajutorul conturilor false pe rețelele de socializare, contra unor sume modice, de câteva sute de euro.

Gândul: Ce rol au Facebook-ul și celelalte rețele de socializare în războiul informațional?

Nicolae Țîbrigan: Social media este unul dintre instrumentele pe care le folosește propaganda. Strategii ruși care se ocupă cu promovarea războiului informațional, și-au dat  seama că rețelele sociale sunt vulnerabile și au exploatat vulnerabilitatea a algoritmilor și a folosirii excesive a conturilor false.

Au creat proprii algoritmi de boți, care au avut un impact imens. Dacă ne referim la alegerile din SUA, vom observa faptul că datele din sondaje arătau că circa 60% dintre americani se informau în 2016 despre politică de pe Facebook și Twitter, în timp ce doar 20 de milioane urmăreau posturile de televiziune (CNN, CNBS, FoxNews, etc.).

Această disproporție a fost exploatată din plin de diverși actori, fie ei statali sau non-statali.

Studiile efectuate de cercetătorii americani au demonstrat că, din păcate, chiar și pentru persoanele cu educație superioară, expunerea constantă la narațiuni de tip fake news, va duce oricum la schimbarea percepțiilor.

Gândul: Cum s-a comportat Rusia în raport cu Uniunea Europeană?

Nicolae Țîbrigan: La alegerile europene de anul trecut, Rusia a utilizat aceeași strategie ca în SUA.

Atacurile s-au concentrat pe țări precum Franța, Germania sau Austria, țări în care existau deja acele mișcări național populiste pe care manipularea să beneficieze de un teren fertil.

Experții au identificat faptul că în perioada alegerilor europene din mai 2019, aproximativ 250 de milioane de cetățeni europeni au fost expuși propagandei.

Gândul: Fake news-ul este practic unul dintre elementele războiului informațional?

Nicolae Țîbrigan: Da. Există mai multe tehnici ale războiului informațional, cum ar fi manipularea prin omisiune, prin care oferi publicului doar o parte din adevăr.

De asemenea, se folosesc erori logice, cum ar fi sintagma „după cum se știe”, care este o eroare logică numită „argumentum ad populum.”

O altă tehnică, este cea a „falsului expert”, prin care se ia un om care poate fi și vânzător de săpun, așa cum s-a întâmplat în SUA, dar este prezentat ca un expert într-un  anumit domeniu.

Dacă îi pui în spate o biblioteca, poți crea aparența unui expert care poate oferi „expertiză” pe anumite subiecte.

Un alt exemplu este „sinecdoca,” tehnica de a reduce un întreg la o parte, respectiv o parte la întreg.

Atunci când spui Putin, spui Rusia, iar cine este împotriva lui Putin este împotriva Rusiei, însă dacă analziezi lucrurile la rece, ajungi la concluzia că Putin nu  înseamnă neapărat Rusia.

De aici a pornit falsă narațiune cum că vestul Europei și SUA promovează rusofobia.

Nu populația Rusiei este cea care folosește războiul informațional, ci o elită a Kremlinului, care face asta pentru a-și reduce propriile costuri în coordonarea „măsurilor active” din anumite zone strategice.

Gândul: Care este situația României în ceea ce privește fake news-ul?

Nicolae Țîbrigan: Dacă îi întrebi pe români despre modalitățile prin care se informează, vor ezita să-ți spună că folosesc Facebook-ul, dar acesta rămâne în proporție de peste 65% o sursă de informare.

Practic, oamenii se abonează la diferite pagini și urmăresc din bula lor de social media aceste știri.

Atât românii, cât și alte societăți din estul Europei, sunt la fel de expuși precum erau cetățenii americani în anul 2016. Diferența este făcută de faptul că Facebook-ul a luat anumite măsuri, care constau în algoritmii care încearcă să blocheze răspândirea acestor știri false.

Din păcate, lispa unei coordonări din partea instituțiilor și ONG-urilor din România pe acest subiect, o menține în zona vulnerabilă, unde parcă se tot așteaptă ca fake news-urile să fie evitate „prin noroc”.

Unde mai pui că unii decidenți politici se sprijină de fapt pe manipulări și fake-news pentru a câștiga sau menține simpatia electoratului.

Gândul: Au existat încercări concrete de atacuri care au implicat România?

Nicolae Țîbrigan: Evident că au fost încercări de a leza imaginea României în raport cu Bruxelles-ul.

Un exemplu elocvent a fost cel al jurnaliștilor din UK care au cumpărat arme de la români. Totul a fost transformat într-o campanie antiromânească.

De asemenea, în acest caz, a fost relevantă și campania împotriva României în ceea ce privește subiectul cetățeniilor române date fraudulos persoanelor de alte naționalități, care intrau mai apoi pe teritoriul Marii Britanii.

Ziarele britanice au pus în prim plan narațiunea conform căreia România oferă cetățenii false pentru a aduce cetățeni în Europa, pe ușa din spate . În acest moment, această narațiune nu mai este viabilă, fiindcă Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană.

Gândul: Am văzut multe știri false în legătură cu prezența și evoluția coronavirusului în România. Care sunt resorturile acestor știri false?

Nicolae Țîbrigan: S-a creat un fel de isterie. Toate aceste dezinformări au la origine ideea de zvon.

Aceste zvonuri apar de regulă în perioadele de criză. Este vorba despre mituri care sunt reactualizate din când în când. În acest caz, a fost vorba despre mitul epidemiei.

Alături de colegii mei din LARICS, am făcut o mapare a ecosistemului mass-mediei de mainstream, respectiv ecosistemului mass-mediei alternative.

Am folosit drept studiu de caz dezinformarile lansate în contextul crimelor de la Caracal, din iulie 2019.

Analiza noastră a durat trei luni, iar concluzia  este aceea că dezinformările cu cel mai mare impact l-au avut acele surse care se creează la intersecția celor două ecosisteme.

După un proces de monitorizare a rețelelor, am ajuns la peste 240 de siteuri care propagă dezinformări constant.

În România apar cam 50 de siteuri care împrăștie fake news, în fiecare an. Din fericire, aceste siteuri sunt relativ marginale, neavând un trafic extrem de mare. Singura modalitate ca ele să își viralizeze conținutul dezinformator este Facebook-ul.

În cazul coronavirusului, ecosistemul dezinformării digitale a folosit zvonul.

Prezența virusului a fost anunțată înainte de existența conformarilor oficiale. Titlurile alarmiste, alături de lipsa de veridicitate a informațiilor, ar fi trebuit să ridice semne de întrebare.

Problema este că o parte a publicului din România nu și-a dezvoltat propria gândire critică, necesară pentru a putea cântări veridicitatea acestor știri.

Românii nu știu să se securizeze informațional în raport cu navigarea în mediul digital, iar de aici vine și viralizarea unor dezinformări periculoase, cu impact în offline.

Atunci când suntem expuși în fața unei știri, ar trebui sa verificăm dacă informația este corectă.

Dacă identificăm un fake news, nu trebuie să comentăm, deoarece făcând asta, practic aducem acel articol prietenilor noștri de pe social media.

Când avem dubii în fața unei informații la care suntem expuși, precum presupusele teorii despre coronavirus, recomandarea este să ne informăm din sursele publice, precum Organizația Mondială a Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Gândul: Care este scopul dezinformărilor?

Nicolae Țîbrigan: Pe de-o parte, clickbait-ul, unde vrei multe clickuri pe reclamele pe care le ai pe site, deci scopul financiar.

De asemenea, există entități, statele sau non-statale, care dezinformează în raport cu o anumită agendă, cum ar fi declanșarea unei panici sau a unei mobilizări generale în rândul societății și determinarea societății de a acționa într-un anumit fel. De exemplu, determinarea de a participa la vot, sau dimpotrivă, de a boicota alegerile.

În ultimă instanță, fake news-ul poate fi propagat și din teribilism. Sunt oameni sau rețele care sunt împotriva „sistemului” și încearcă să se folosească de această șansă de a lupta împotriva lui, fără a conștientiza pe deplin consecințele răspândirii dezinformărilor.

Aici amintesc dezinformarea în legătură cu așa-zisa „primă îmbolnăvire cu noul coronavirus” pe teritoriul României, unde cei care au distribuit falsa narațiune, pretindeau că autoritățile ar fi încercat să ascundă „informațiile reale”. În cele din urmă, s-a adeverit că nu era vorba de nicio îmbolnăvire, însă site-urile din ecositemul știrilor alternative urmau să o reactualizeze imediat după apariția primului caz – fapt inevitabil pentru o țară cu o populație de 19 milioane de locuitori.

Același model a fost folosit și în cazul crimelor din Caracal, unde s-au distribuit știri false despre presupusa legătură a soldaților americani cu o rețea locală de proxeneți.

În ambele cazuri, este vorba despre amplificarea unor conspirații, fără vreo susținere prin fapte reale și verificabile.

Astfel de narațiuni îmi amintesc de falsa teorie că pământul este plat.

Cam acesta este nivelul acestor narațiuni alternative, care-și găsesc proprii cititori și simpatizanți în diverse bule de social media, acestea jucând rolul de echo chamber („camere-ecou” – n.r.) unde sunt căutate doar opinii care convin în acord cu propriile credințe.

Gândul: Cât de mult suferă democrația din cauza fake news-ului?

Noi suntem construiți pentru a ne confirmă propriile concepții, fie ele despre politică sau despre alte domenii.

Nicolae Țîbrigan: Experții de la Nato StratCom au demonstrat că, sub protecția anonimatului, poți cumpără foarte ușor, cu doar aproximativ 300 de dolari, peste 18.000 de conturi false, care îți pot spori propriul angajament pe rețelele de socializare.

Dacă este să ne referim la manipularea intenției de vot, acest lucru este foarte greu de măsurat din punct de vedere sociologic.

Foarte mulți oameni se informează de pe siteuri unde se distribuie fake news-urile, sau direct de pe Facebook, unde fenomenul este și mai amplificat.

Problema este că acești oameni nu recunosc public faptul că se informează din astfel de surse, iar asta afectează rezultatul sondajelor de opinie. Totuși, un rol foarte important în influențarea opiniilor politice îl are și familia, respectiv socializarea primară și bula socială în care trăim.

Noi suntem construiți pentru a ne confirmă propriile concepții, fie ele despre politică sau despre alte domenii.

Fake news-ul schimbă de regulă opiniile celor nehotărâți, rareori opiniile celor convinși, iar asta poate duce la deficit democratic, mai ales dacă marketing-ul politic este făcut de experții în PR negru.

Spre exemplu, țin minte că la alegerile europarlamentare din 2014, spațiul digital era sistematic atacat cu  rezultate ale unor presupuse „exit-poll-uri”,care îndemneau lumea să nu mai meargă la vot, pentru că un anumit partid câștigase deja alegerile.

Această informație a fost rostogolita în permanență pe rețelele de socializare și este posibil să fi influențat segmentul de electorat nehotărât să nu mai meargă la secțiile de votare.

Gândul: Cu toate că este greu de prognozat, cum vedeți evoluția fake news-ului și care este rolul inteligenței artificiale în acest proces?

Nicolae Țîbrigan: Softurile de inteligență artificială urmează să înlocuiască efortul uman de a genera știri.

Spre exemplu, britanicii au dezvoltat un soft în care este nevoie de doar trei cuvinte, pentru a crea o știre falsă.

Pe viitor, dezinformarea în sine va fi relativ de depășită, pentru că tendințele tehnologice de astăzi se axează foarte mult și pe algoritimi foarte eficienți care sunt folosiți în combaterea dezinformării.

Companiile vând deja produse care pot identifica deep fake-ul pe baza de schimbări de pixeli, schimbarea culorii fetei, schimbarea pulsului sau a retinei.

O altă caracteristică a fake news-ului este aceea că se va renunța din ce în ce mai mult la textele mari, manipularea axându-se mai mult pe partea de vizual.

Cu toate acestea, softurile de inteligență artificială pot fi utilizate pentru a crea fake news-uri, la fel de bine cum pot fi utilizate în contracararea rapidă a acestora.

În 2030 s-ar putea să nu mai vorbim despre dezinformare, așa cum o cunoaștem astăzi, ci să ne preocupe mai mult atacurile cibernetice, care vor fi din ce în ce mai frecvente pe parcursul următorilor ani.

Atacurile cibernetice pot avea un efect negativ mult mai mare ca dezinformarea în sine. Dacă se va ajunge la implementarea generală a votului electronic și un anumit stat ar suferi atacuri cibernetice asupra acestei infrastructuri, atunci credibilitatea votului în sine va avea foarte mult de suferit.

În acest fel, încrederea populației în sistemul și valorile democrației occidentale ar putea scădea dramatic.

Gândul: Cum ne putem feri de fake news?

Nicolae Țîbrigan: Din propria experiență, am învățat că nimeni nu este infailibil în fața dezinformării.

Cu toate acestea, trebuie să avem mereu dubii față de informația pe care o luăm din știri, inclusiv cele online.

În primul rând, trebuie să ne întrebăm dacă știrea pe care o citim este veridică sau nu, dar și de ce a ajuns la noi și o citim chiar acum.

Răspunzând la aceste întrebări, am putea evita mai ușor știrile false sau cele care ne distrag atenția de la informații mult mai relevante.

Pentru a ne imuniza în fața dezinformării, trebuie să încercăm să ne informăm din cât mai multe surse.

Există câteva tehnici  de baza de fact- checking, cum ar fi folosirea Google Image pentru a cauta imaginile în regim revers și a identifica dacă o anumită poză dintr-o știre este sau nu reală.

De asemenea, Invideo este un soft care verifică autenticitatea filmulețelor de pe YouTube în care sunt prezentate știri.

La fel, trebuie să ne asigurăm că siteul de pe care citim o anumită știre are date de contact, respectiv o echipa redacțională.

Este important de știut că  Facebook oferă posibilitatea de a afla informații în legătură cu istoricul și interesele paginilor la secțiunea „Transparență privind pagină”.

Chiar dacă este ușoară, informarea de pe Facebook, sau din alte rețele de socializare, nu este recomandată.

Suntem la un click distanță de adevăr, depinde doar de noi dacă decidem să verificăm sau nu mai atent informațiile cu care intrăm în contact.

Sursă Foto: Nicolae Țîbrigan, Facebook