Prima pagină » Diverse » EXCLUSIV. Polițiștii au primit măști, combinezoane și mănuși donate de pompele funebre!

EXCLUSIV. Polițiștii au primit măști, combinezoane și mănuși donate de pompele funebre!

EXCLUSIV. Polițiștii au primit măști, combinezoane și mănuși donate de pompele funebre!

Polițiștii de la două secții din București au primit sute de perechi de mănuși, măști, dar și combinezoane impermeabile, donate de o societate de pompe funebre.

Potrivit unor surse judiciare, Secția 22 și Secția 25, ambele din Sectorul 6, au primit o donație de 500 de perechi de mănuși și 200 de măști de la o firmă care se ocupă de ridicarea, toaletarea, îmbălsămarea și înhumarea cadavrelor. În plus, au fost donate și patru combinezoane impermeabile, care nu sunt de unică folosință, dar și soluție dezinfectantă.

Acest ajutor a venit după ce reprezentanții polițiștilor, în special din mediul sindical, s-au plâns că agenții scoși în stradă nu au echipamentele de protecție necesare, în contextul pandemiei de coronavirus.

Ba mai mult, la un moment dat, polițiștii au ridicat chiar problema refuzului unor misiuni, reacție care s-a soldat cu amenințări directe din partea unor superiori, așa cum a fost cazul șefului Poliției Sectorului 2.

Acesta este verificat acum de Corpul de Control al Poliției Capitalei după ce, într-o ședință care a avut loc la jumătatea lunii martie, și-a amenințat subalternii că, dacă refuză să iasă pe teren, vor fi cercetați penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!