Prima pagină » Diverse » GÂNDUL LIVE. Ce surpriză îi pregătește USL lui Traian Băsescu. EXCLUSIV

GÂNDUL LIVE. Ce surpriză îi pregătește USL lui Traian Băsescu. EXCLUSIV

GÂNDUL LIVE. Ce surpriză îi pregătește USL lui Traian Băsescu. EXCLUSIV
Ce surpriză îi pregătește USL lui Traian Băsescu

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, la GÂNDUL LIVE, că parlamentarii PSD au depus un proiect de lege prin care Parlamentul să dea un mandat clar de reprezentare oficialului român care merge la discuțiile de la Bruxelles. Legea ar viza miniștrii, premierul sau șeful statului.

„Vrem să dăm o lege, care există acum în proiect în Parlament, pentru o lege a legăturii care trebuie să existe în afacerile europene între Parlament și Guvern. Adică de câte ori merge un ministru  la Consiliul JAI, cine-i dă lui mandat? Pe cine reprezintă ei acolo? Pentru că pe la Parlament n-a venit nimeni. Deci legea este acum la Parlament și propun chiar s-o dăm acuma, până la sfârșitul lunii iunie, până terminăm actul, să dăm această lege, care să se poată aplica și președintelui Traian Băsescu”, a declarat Hrebenciuc.

Întrebat dacă i se va da președintelui un mandat, în condițiile în care șeful statului îl va cere, liderul PSD a spus că depinde foarte mult de situație. E în funcție de poziția pe care o adoptă, abia după aceea se discută”, a spus acesta, subliniind faptul că atunci când e vorba de probleme economie, premierul este cel care ar trebui să reprezinte România.

Mai mult, Hrebenciuc a criticat declarația președintelui Traian Băsescu, spunând că a înțeles greșit declarația dată de Parlament. „Președintele nu a înțeles gestul nostru de bunăvoință. Din însăși declarația pe care a făcut-o domnul președinte, îi dă argumente prim-ministrului să meargă la Consiliul European. În declarația dată azi, prin Parlament, am încercat să sugerăm președintelui că este bine să coabiteze și în funcție de problematica care se discută la Consiliul European să mearga primul-ministru sau el, în funcție de atribuțiile fiecăruia. Prin această declarație nu am vrut să arătăm decât bunăvoința noastră și să-l facem să înțeleagă cine trebuie să meargă”, a spus el.

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi